În avanpremiera spectacolului „Dunas“, pe care balerinii Maria Pagés şi Sidi Larbi Cherkaoui îl vor susţine pe 10 mai, la Opera Naţională din Bucureşti, în cadrul „Întâlnirilor JTI“, am vorbit şi noi cu sensibila ambasadoare a dansului flamenco, cu rădăcini în Sevilla.
Maria Pagés ne-a dezvăluit ce o leagă de arta dansului, dar şi de colegul şi partenerul ei, Sidi Larbi Cherkaoui.
Ce v-a atras prima dată la dans? Vă amintiţi?
Maria Pagés: Dansul este ceva care face parte din fiinţa umană. Este o parte a noastră, a tuturor, îşi are originea în interiorul fiecăruia. Aşa că nu-mi amintesc ce m-a atras la dans şi nici măcar când am dansat prima oară. Simt că fac asta de când mă ştiu. Dansul face parte din viaţă, este ceva care se găseşte în spiritul nostru, în modul nostru de a trăi, mai mult, este ceva spontan. Dacă un copil aude muzică, începe imediat să se mişte. El nu înţelege ce se întâmplă, sau poate noi putem înţelege de ce simte el nevoia să danseze, dar cu siguranţă există ceva acolo, în el. Este greu, chiar imposibil de explicat, însă dansul este o expresie a unei emoţii dinlăuntrul nostru.
Dansul v-a adus numai bucurii?
M.P.: În general da, dar am plătit şi preţul datorat acestei arte, cu trupul meu.
Aţi fost vreodată rănită, accidentată?
M.P.: S-a întâmplat la un moment dat în 2009. Dansam cu compania mea în Madrid, în Teatrul Spaniol, şi îmi amintesc că, pe 25 martie 2009, ceva în corpul meu nu era în regulă şi unul dintre picioarele mele a paralizat. A fost ceva nemaivăzut, a fost ca un şoc sau ceva asemănător, a fost o rană foarte delicată, a fost doar ceva pe fond nervos şi piciorul meu a paralizat. Poate acesta a fost cel mai greu moment din cariera mea, dar am învăţat multe după aceea.
Ce învăţăminte aţi tras din acea întâmplare nefericită?
M.P.: De exemplu, să apreciez cu mult mai mult fiecare zi care ne este dată pentru că suntem atât de fragili! După aceea m-am recuperat perfect, însă, pentru un moment, m-am gândit că s-a terminat cu dansul pentru mine şi acest lucru a fost foarte dureros.
Ce reprezintă spectacolul „Dunas” în cariera dvs.?
M.P.: Ştiţi, atunci când întâlneşti pe cineva ca Cherkaoui, poţi împărtăşi atât de multe lucruri… Cred că este frumos să împărtăşeşti ceea ce simţi, ceea ce eşti, e un lucru care se petrece atât de rar în zilele noastre. Oamenii ca mine, coregrafii, dansatorii, artiștii sunt, de obicei, foarte individualişti, în special în flamenco suntem foarte individualişti, asa că atunci când găseşti pe cineva cu care poţi comunica ceea ce eşti, ceea ce poţi face, ceea ce simţi şi ceea ce poţi crea este ceva uimitor. Sunt deja 24 de ani de când am compania mea, am avut multe premiere, am mers prin întreaga lume şi îmi place asta foarte mult. Însă cu Cherkaoui a fost poate prima dată când am simţit că pot împărtăşi cu altcineva absolut totul. În compania mea, comunic, desigur, cu oamenii mei, însă mi se pare că rămân cumva tot în spaţiul meu. Atunci când ieşi din cercul tău, poţi tatona şi chiar cunoaşte alte lumi, precum cea a dansului contemporan al lui Cherkaoui. Este parcă o întâlnire cu o altă cultură.
Poate fi un dansator pururea tânăr?
M.P.: Uf… Nu ştiu. Ştiţi, în flamenco, nu ne pasă foarte mult de vârstă. Nu este ca în baletul clasic, unde, în mod normal, perioada în care eşti apt fizic pentru a face toate aceste lucruri este foarte scurtă. Este greu de explicat, însă flamenco te însoţeşte întotdeauna, pe măsură ce înaintezi în vârstă, se schimbă modul în care dansezi, mai importante sunt sentimentele şi chiar e de dorit să ai ceva experienţă. Eu simt, prin urmare, că voi dansa toată viaţa. Nu este vorba de tehnică, bineînţeles, este şi despre tehnică, însă modul tău de a dansa evoluează o dată cu tine. Ești o persoană care este transformată tot timpul şi dansul tău la fel. Dansul te însoţeşte pe tot parcursul vieţii.
De ce aptitudini este nevoie pentru a fi un dansator foarte bun?
M.P.: Cred că nu este vorba de un singur lucru, ci de mai multe. Bineînţeles, trebuie să ai talent, însă, de asemenea, trebuie să munceşti mult şi să ai voinţă și disciplină. E important, de asemenea, să ai încredere în tine. Este o combinaţie de lucruri diferite. Pe scurt: talent, tehnică, disciplină, multă muncă. Asta este, nimic mai mult. Nu e nici un secret la mijloc.
Cine este cel mai bun dansator, după părerea dvs.?
M.P.: Nimeni în mod special. Am în minte multe momente frumoase în care am văzut diverși oameni dansând, dar nu pot alege doar unul. În mod normal, când cineva mi-a trezit o emoţie deja simt că este un dansator bun. Nu mă interesează tehnica, nici măcar cine este el sau ea. Am multe amintiri frumoase cu oameni dansând, de la propriile scene din copilărie când am învăţat primii pași de la unul dintre profesorii mei, la oameni oarecare, de la copii mici la femei în vârstă dansând, lăsându-se purtaţi doar de muzică. Deci, când văd pe cineva care dansează atât de bine încât e în stare să mă mişte, pot zice că acela este cel mai bun dansator din lume în acel moment.
Aţi mai fost în România?
M.P.: Este prima dată când vă vizitez ţara. Dar îmi imaginez că România este un loc în care arta este foarte aproape de oameni şi într-un anumit fel suntem conectaţi prin flamenco, prin intermediul ţiganilor, şi probabil, în spirit, suntem legaţi. Îmi pot închipui că suntem foarte apropiaţi în modul în care simţim muzica.
Chiar dacă e prima dată când vin, mă voi simţi ca şi când aş fi fost deja aici într-un alt moment sau într-o altă viaţă, ştiţi? Cred că este o cultură cumva familiară mie. Aşa că sunt foarte relaxată în legătură cu acest turneu. Văd că am vorbit foarte multe despre sentimente şi dans în general şi acest lucru mă face fericită pentru că dansul este o limbă comună. Mi-a plăcut mult interviul. Nu este vorba de detalii, este vorba de un sentiment general, puternic, aşa că nu pot spune decât că sunt fericită şi vreau să le transmit acest sentiment şi românilor care vor veni la spectacol.
