De ce nu ajunge secuiul la Cluj

de Gabriela Lupu , 24 februarie 2016 - stire actualizata la ora 17:00, 25 februarie 2016
De ce nu ajunge secuiul la Cluj

Nu cu mulţi ani în urmă, la Târgu Mureş, sub privirile pasionaţilor de teatru, se năştea un fenomen, fenomenul Csaba Szekely, un dramaturg cu o scriitură ce te loveşte direct în plexul solar. Prima lui piesă, „Flori de mină“, un soi de „Unchiul Vania“ în variantă secuiască, a fost jucată mai întâi de studenţii de la secţia maghiară a Facultăţii de Teatru din Cluj şi apoi de actori maghiari profesionişti din Târgu Mureş. A urmat cea de-a doua piesă din ciclul „minelor“, „Beznă de mină“, jucată la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, secţia maghiară. Cu cea de-a treia piesă a trilogiei, „Apă de mină“, Csaba a debutat în româneşte, la Teatrul Act, într-un spectacol „supervizat“ de regizorul Alexandru Dabija, proaspăt nominalizat la Premiile Gopo ca actor.

Spaţiul unde se petrece acţiunea din toate piesele sale este satul secuiesc, un sat unde nu veşnicia s-a născut, ci poate doar plictisul veşnic. În lumea despre care scrie Csaba Szekely singura distracţie este băutura (în „Flori de mină“ era un singur locuitor care nu consuma băuturi alcoolice şi acela a sfârşit spânzurându-se într-o ordine oarecum firească a lucrurilor) aşa că nu e de mirare că atunci când învăţătorului îi ia foc casa se găseşte un suflet milostiv care să-i salveze omului cazanul de ţuică nu însă şi nevasta.

Se râde mult, se râde cu lacrimi la „Apă de mină“, dar este un râs cam „albastru“ pentru că în spatele glumelor fruste, cu înjurături din alea ungureşti, pline de miez şi care ţin cam cinci minute fiecare (spectacolul nu e recomandat bigoţilor şi celor cu urechiuşe fine), se ascunde nu o dramă, ci o tragedie în toată regula.

În satele ai căror locuitori obişnuiau să lucreze în minele azi închise lumea se întinde maxim până în satul vecin. Celui care îndrăzneşte să viseze la mai mult, viaţa îi dă un ciomag în cap. “Unde e Marton?“ “A zis ceva că vrea să meargă în satul vecin din nou.“ “În satul vecin? Vrea să vadă lumea iarăşi?“ "Da. Nu se mai satură de ea," se spune în piesă. Visătorul de serviciu, Marton (Alexandru Potocean în formă maximă), plănuieşte ceva ce nici cu gândul nu gândeşti: “Cu banii ăştia putem merge în Ungaria sau în Germania. Sau poate chiar la Cluj.“

Numai că aşa cum nu au ajuns cele trei surori la Moscova nici Marton nu va vedea pe lumea asta Clujul mult visat. Va rămâne în satul lui ca vai de lume, “un sat ce nu mai e demult pe hartă“, şi va face ceea ce ştie el mai bine, să fie amantul popii, deşi şi-ar dori să fugă în lumea despre care doar a auzit că e largă, cu fiica învăţătorului. Numai că fata (Irina Antonie), culmea imprudenţei, e îndrăgostită de “o jigodie de  reformat“. “Nu poţi să te măriţi cu el“, îi spune taică-su categoric (Alin Florea într-un rol de milioane). “Tu ai 16 ani, iar el e reformat“.

Textul senzaţional al lui Csaba Szekely le oferă actorilor nişte partituri de zile mari. Ioan Coman este fabulous în rolul preotului pedofil, se căieşte atât de sincer la beţie de păcatele lui că mai că ţi se face milă de el. Să fii păstorul unei turme atât de indisciplinate cum este cea formată din locuitorii acestui sat nu e deloc uşor aşa că popa trebuie să facă exerciţii de dicţie  (sau de “diţchie“ cum spune femeia de serviciu din biserică) înaintea fiecărei predici pentru ca mesajul său să ajungă clar şi limpede la enoriaşi şi să îi aducă pe cei rătăciţi pe calea cea bună chit că atunci când le-a spus oamenilor că sinuciderea este un păcat capital, s-a spânzurat jumătate de sat. „Nu diţchia vă lipseşte, părinte, ci, asta, cum îi spune? Pasiunea,“ comentează tanti Iren, menajera preotului (jucată adorabil de Virginia Mirea).

De fapt pasiunea le lipseşte tuturor.

Singura activitate care le stârneşte interesul rămâne pe vecie băutura. Şi nu ştii exact dacă oamenii minelor beau să uite că trăiesc sau uită să trăiască pentru că beau.   

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.