Una dintre cele mai spumoase și mai „istețe“ comedii ale stagiunii trecute a fost montarea lui Felix Alexa „Cerere în căsătorie“, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini“ din Galați. Intitulată de Cehov însuși „o glumă“, piesa este ca un șpriț reconfortant de vară.
Într-un timp extrem de scurt, personajele traversează toată gama de trăiri, de la sublim la grotesc și de la tragic la comic absolut. Pentru a acoperi o plajă atât de largă de emoții era, firește, nevoie de actori pe măsura provocării textului lui Cehov. Felix Alexa a pariat pe doi tineri actori excelenți, Cristian Gheorghe și Petronela Buda, și pe un veteran al scenei gălățene, Lucian Pânzaru. Iar pariul regizorului a fost pe deplin câștigat.
„Pentru mine, «Cerere în căsătorie» nu este numai “« glumă», aşa cum a numit-o însuşi Cehov”, mărturisește regizorul Felix Alexa. De fapt, şi această denumire trebuie înţeleasă în sensul în care sub titlul uneia din marile lui piese, “Pescăruşul”, Cehov scrisese “comedie”. Ironii subtile ale unui geniu. “«Cerere în căsătorie»”, în viziunea mea, este o piesă despre stări extreme, oameni în criză aflaţi la graniţa fragilă dintre ridicol şi tragic, excesiv de sensibili şi de o duritate inconştientă. O tragicomedie. Toată acţiunea se petrece în timp real, şi e fascinant să vezi cum o umanitate dezlănţuită trece prin toate stările posibile, în doar o oră de viaţă. O viaţă concentrată şi minunat de nuanţată. O comedie umană, ce-ţi lasă un gust dulce-amar. Astăzi, când trăim atât de rapid şi intens, iar viaţa trece pe lângă noi în ritm alert, această bijuterie cehoviană ne tulbură pe toţi cu cinismul ei ascuns.“
Personajele principale sunt un bărbat și o femeie ce stăpânesc două moșii vecine. Ei sunt îndrăgostiți fără doar și poate unul de celălalt, dar parcă au piper pe coadă. Cei doi sunt într-o competiție perpetuă. Până și cererea în căsătorie a bărbatului se transformă într-o luptă pe viață și pe moarte. În aparență, disputa este una teritorială. (”Poiana boilor e a mea!” ”Ei poftim! Poiana boilor e a noastră, nu a dumitale!”), în realitate însă lupta se dă pentru supremația în cuplu. Problema nu e cui îi aparține poiana sau al cui câine de vânătoare este cel mai bun din ținut, ci cine va cânta mai tare în viitoarea familie. Cocoșul sau găina? Câinele sau poiana sunt doar simple pretexte pentru a arăta care e mai puternic. ”Mie, Natalia Stepanovna, nici nu-mi trebuie poiana. Dar vorbesc așa, din principiu. Dacă-ți face dumitale trebuință, ți-o dăruiesc!” ”De dăruit ți-o pot dărui eu, că doar e a mea!”
Disputa dintre cei doi atinge cote paroxistice și liniștita zi de vară de la sfârșitul secerișului (în scenografia Andradei Chiriac scena e plină de baloturi de paie) pare să devină decorul unei autentice apocalipse domestice. Spectatorii râd în hohote, dar de multe ori nu e chiar râsul lor, căci tuturor li se declanșează în minte o senzație de déjà vu. Pentru că, de fapt, tinerii lui Cehov reprezintă cuplul universal. Ei sunt Adam și Eva după cădere când, după pacea Raiului, urmează iadul terestru în care orice fleac devine un bun prilej de ceartă.
Cehov îi căsătorește totuși în final pe cei doi certăreți pentru că (nu-i așa?) până la urmă erau pur și simplu făcuți unul pentru celălalt.
