14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăInternaționalDrama unui balerin

Drama unui balerin

Balerinul Bogdan Nicula, fostul prim-solist al Teatrului Național de Operă și Balet Constanța, a fost diagnosticat cu teribila boală ALS (scleroză laterală amiotrofică). Aceeași boală pentru care zeci de mii de oameni din întreaga lume își turnau, lunile trecute, o găleată cu apă și gheață în cap, în scopul strângerii de fonduri.

Bogdan are 35 de ani și a descoperit boala în decembrie 2014. O boală incurabilă, care afectează funcțiile vitale. ALS atacă celulele nervoase care controlează mișcarea voluntară, ceea ce, în timp, face mișcarea mâinilor, picioarelor și a mușchilor extrem de dificilă.

„Starea lui este destul de gravă. Boala a avansat de 4 ori mai repede decât în mod normal. Documentația medicală a fost trimisă în Thailanda. Doctorii de acolo, după ce au studiat condiția și evoluția bolii lui Bogdan din hârtiile primite, au răspuns că îi pot face transplantul de celule stem. Problema este însă transportul. Este necesară o aeronavă specială, care să conțină echipamente medicale, pentru acest zbor de circa 12 ore. Prețul este de câteva mii de euro (încă nu se știe cu exactitate). Foștii săi colegi au fost printre primii care i-au întins o mână de ajutor.

În weekend, Compania de Balet a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ a decis să organizeze o strângere de fonduri. Astfel, la spectacolul “Romeo și Julieta“ în foaierul teatrului au fost amplasate urne unde spectatorii au putut depune donații, fondurile strânse urmând să fie direcționate către balerinul Bogdan Nicula. Intrarea la eveniment a fost liberă. Au dansat Irina Ganea-Mihaiu și Adrian Mihaiu, dar și Sergiu Dan, Horațiu Cherecheș, Jin Mizutani, Rie Aoyagi și Haruka Tada din Japonia și Jack Cussans din Anglia. Bogdan Nicula a fost prim-solist al TNOB în perioada 1999 – 2002. A plecat apoi din țară, în ultimii ani a dansat la Ballet am Rhein – Düsseldorf, Germania.

Mama dansatorului, Stela Nicula, a deschis două conturi unde cei care doresc pot face donații, în lei (RO27BRDE441SV25065844410) și euro  (RO55BRDE441SV25286444410). 

Cele mai citite

Lucrări pe podul Giurgiu – Ruse. Traficul se va desfășura pe o singură bandă

Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, care leagă România de Bulgaria, va fi restricționat pe toată durata lunii mai. Această decizie vine ca urmare a...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Românii fac show în Turcia! Drăguș a marcat două goluri pentru Gaziantep

Internaționalul român Denis Drăguș a reușit o „dubla”, iar Alexandru Maxim a oferit nu mai puțin de trei pase decisive în victoria categorică obținută...
Ultima oră
Pe aceeași temă