12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalEd Sheeran, acuzat de plagiat de doi compozitori americani

Ed Sheeran, acuzat de plagiat de doi compozitori americani

Doi compozitori americani l-au dat în judecată pe cântărețul britanic Ed Sheeran, pe motiv că ar fi plagiat melodia „Photograph”, potrivit postului de televiziune american CBS, citat de EFE, informează Agerpres.

Compozitorii Martin Harrington şi Thomas Leonard, autorii cântecului „Amazing”, interpretat de Matt Cardle în debutul său discografic „Letters” (2011), au susținut, în fața unui judecător din Los Angeles, că piesa lui Sheeran „similitudini izbitoare” cu cel compus de ei.

Cei doi au argumentat că ambele cântece împărtăşesc „39 de note identice” la refren şi au pretins 20 de milioane de dolari pentru presupusa plagiere. 

Cântecul „Photograph”, compus de Johnny McDaid şi Ed Sheeran şi care face parte din al doilea album al cântăreţului britanic intitulat „X” (2014), este unul dintre marile hituri ale tânărului artist. 

Piesa şi videoclipul postat pe Youtube au depăşit 200 de milioane de vizualizări, în timp ce pe platforma cu plată online Spotify cântecul a fost descărcat de peste 400 de milioane de ori.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă