10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInternaționalExpoziţia "Patrimoniul, istoria în mişcare", la Muzeul Național de Artă

Expoziţia “Patrimoniul, istoria în mişcare”, la Muzeul Național de Artă

Expoziţia “Patrimoniul, istoria în mişcare” va fi prezentată de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) din Bucureşti în perioada 18 septembrie – 18 octombrie, pentru a marca Zilele europene ale patrimoniului 2015, informează Mediafax.

Expoziţia, organizată de Muzeul Naţional de Artă al României, Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România, în parteneriat cu Association Nationale des Villes et Pays d’Art et d’Histoire et des Villes à Secteurs Sauvegardés et Protégés din Franţa, va fi prezentată pe gardul de incintă al MNAR.

Cu această ocazie, Muzeul Naţional de Artă al României va organiza sâmbătă, de la ora 16.30, şi duminică, de la ora 11.30, vizite ghidate în limba franceză (20 lei/ persoană) în spaţiile istorice din corpul central al fostului Palat Regal. Vizitele ghidate în limba română în aceste spaţii se vor desfăşura după programul obişnuit (bilet 20 lei/ persoană, sâmbătă, orele 11.30 şi 14.00 şi duminică, orele 14.00 şi 16.30).

De asemenea, de-a lungul zilelor patrimoniului, sâmbătă şi duminică, vor putea fi vizitate în regim de gratuitate: Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul Theodor Pallady şi Muzeul K.H. Zambaccian.

Cele 30 de imagini din expoziţia “Patrimoniul, istoria în mişcare” arată că patrimoniul istoric, natural şi arhitectural este, mai ales, un loc de viaţă cotidiană, într-o continuă dinamică a strategiilor pentru dezvoltare durabilă, constând în conservare, respect, restaurare, dar în acelaşi timp şi transformare şi evoluţie.

Peisajele naturale şi urbane, parcurile, străzile, pieţele, faţadele, monumentele, operele de artă, tradiţiile sunt elemente constitutive ale noţiunii de patrimoniu, o noţiune care devine tot mai cuprinzătoare.

Expoziţia a fost prezentată la Senatul francez din Paris, pe gardul de incintă/Jardins du Luxembourg, între 13 septembrie 2013 şi 12 ianuarie 2014, apoi a fost itinerată în mai multe oraşe din Franţa, dar şi la Varşovia, în această primăvară.

 

Cele mai citite

Ligia Deca nu crede că școlile pot efectua testare antidrog

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat miercuri că majoritatea şcolilor nu sunt dotate cu infrastructura necesară pentru a efectua testări antidrog în mod eficient. Deca...

Avertisment din partea European Green Party către Parlamentul European. Ancheta “Russiagate”, despre bani oferiți unor politicieni din UE, trebuie accelerată înainte de alegerile europene

Partidul European al Verzilor (European Green Party) cere ca investigația "Russiagate", referitoare la banii pe care Rusia i-ar fi oferit unor politicieni din UE,...

DIICOT a reținut doi suspecți la Pitești, pentru trafic de droguri

La data de 16 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au luat măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU