10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalFestival de film de călătorie, la București: Spectatorii, încurajați să devină exploratori

Festival de film de călătorie, la București: Spectatorii, încurajați să devină exploratori

Până pe 30 octombrie, secțiunea „Exploratorii“ din cadrul HipTrip Travel Film Festival aduce la București opt filme despre orașele îndepărtate ale lumii şi despre incursiuni pe tărâmuri mai puțin prietenose, precum zonele polare sau deșertul.

Scopul declarat de organizatori pentru cea de a treia ediție a HipTrip Travel Film Festival este de a-i încuraja pe spectatori să se transforme în exploratori. „În centrul fiecărui film al secţiunii Exploratorii, întâlnim privirea curioasă a celui care vrea să bată cu piciorul noi şi noi drumuri, să vadă cât mai mult, să înţeleagă cât mai bine lumea în care trăieşte. Fie că raţiunile care stau la baza explorărilor lor sunt de ordin etnografic, ecologic, sportiv sau moral, drumul e plin de recompense, pentru cei care se înhamă la aventură, dar şi pentru spectatori“, a declarat criticul de film Cătălin Olaru, selecționerul festivalului.

Festivalul a fost deschis ieri cu o peliculă clasică, Nesfârșita vară / The Endless Summer (SUA; 1966, r: Bruce Brown), cel mai cunoscut film despre surf, realizat cu un buget de 50.000 de dolari, dar care a reușit să atragă încasări de peste 35 de milioane de dolari și să stârnească imagi­nația a generații de pasionați ai acestui sport și nu numai.

Despre un nou tip de sport acvatic, stand up paddle, se vorbește într-un documentar premiat, Pe val / Standing on Water, care va fi prezentat la București în prezența regizorilor Peter Alsted și Kristoffer Hegnsvad. Cei care vor cumpăra bilete pentru această difuzare pot pleca de la cinematograf direct ­într-o aventură cu destinație necunoscută. Evenimentul continuă cu un documentar despre Ellen Brennan, cea mai bună practicantă din lume a sportului extrem wingsuit flying, iar proiecția va avea de asemenea loc în prezența regizorului, Kristoffer Hegnsvad.

Britanicul Leon McCarron revine la HipTrip cu o nouă călătorie  extremă. În iarna lui 2014, exploratorii Leon McCaron, Tom Allen și Jose Argento au înfruntat fluviul Santa Cruz. Drumul lor a fost inspirat de jurnalul de călătorie din prima expediție europeană pe cursul fluviului, condusă de Căpitanul FitzRoy în 1834. Ultimii exploratori pe Santa Cruz / The Last Explorers on the Rio Santa Cruz va fi proiectat în prezența regizorului Leon McCarron.

Un documentar multi-premiat despre Insula Socotra din Ocea­nul Indian, cunoscută drept căminul păsării Phoenix, va fi prezentat la Cinemateca Union. Socotra, insula spiritelor / Socotra, the Island of Djinns redă drumul unor localnici care străbat insula. Spectatorii prezenți la proiecție vor avea ocazia de a câștiga un premiu oferit de www.pinguineala.ro care constă într-un set format din tricou + geantă + ochelari de soare cu ramă din bambus, numai bune pentru călătorul din tine. Detalii pe www.hiptrip.ro.

Hip Trip aduce în România două documentare realizate de cineasta franceză Marianne Chaud: Himalaya, Țărâmul femeilor / Himalaya, Land of Women (un film despre Sking, unul dintre cele mai izolate sătuce din regiunea Zanskar, aflat la peste 4.000 de metri altitudine) și Noaptea Nomadă / Nomadic Nights, un film care ne poartă în ținutul îndepărtat Ladakh, unde cunoaș­tem comunitățile de nomazi care-și duc traiul pe aceste meleaguri.

Cu 5 premii ale publicului în festivaluri internaționale și numeroase alte trofee, documentarul Solidream (Franța, regie: Brian Mathé, Morgan Monchaud, Siphay Vera) spune povestea a trei prieteni care își urmează visul de a străbate lumea pe bicicletă și se aventurează într-o călătorie de 54.000 de kilometri. Ei înfruntă arșița deșertului Atacama și a Marelui Deșert Victoria, străbat Antarctica, îndură umiditatea junglei amazoniene, construiesc o plută ca să vâslească pe Fluviul Yukon, traversează platoul Altiplano din Bolivia și Munții Tian Shan din Kârgâstan. Spectatorii prezenți la această proiecție vor avea, din nou, ocazia de a câștiga un premiu.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă