16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalFestival vechi cu filme noi

Festival vechi cu filme noi

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film București va avea loc în perioada 20-26 aprilie 2015 la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și Club Control. Șase filme, dintre care două realizate de regizori femei, vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF. Toate titlurile sunt prezentate în premieră absolută și, cu o singură excepție, nu vor fi distribuite ulterior în cinematografele din România.

După debutul “Burta balenei“, Ana Lungu revine cu un lungmetraj solo la fel de independent, dar mai ambițios. “Autoportretul unei fete cuminți” este parțial jucat de neprofesioniști, dar beneficiază de apariția unuia dintre actorii momentului, Emilian Oprea, într-un rol secundar. Premiera mondială – în noua secțiune „What the ?!”, Rotterdam 2015.

În primele sale filme, americanul Jim Mickle s-a ocupat de șobolani, vampiri și canibali – iată-l acum atacând în „Iulie însângerat” potul cel mare: Texasul etern surprinzător. Michael C. Hall, Sam Shepard și Don Johnson sunt pionii acestui western modern (în sensul violent-deranjant), iar de unde pornesc și mai ales unde ajung, spectatorul află amuzat-oripilat, pe propria piele. În selecția oficială la Quinzaine des Realisateurs, Cannes 2014.

„O fată merge acasă singură în noapte”, regia Ana Lily Amirpour, este un formidabil debut alb-negru scris și jucat într-un dialect farsi, dar filmat în California de o fată de 34 de ani născută la Londra din părinți iranieni (și care tocmai pregătește un film cu canibali). Cool, seducător și teribil de romantic, filmul îi surprinde chiar și pe cei care credeau că nu se mai poate face nimic nou în materie de vampiri în anul de grație 2014, A.J. (După Jarmusch). Premiera mondială: Sundance 2014.

În filmul „Hiena” regizorul Gerard Johnson, acompaniat la propriu de fratele Matt și de vărul Peter Ferdinando (într-un rol principal greu de cuprins în cuvinte), pune în scenă una dintre cele mai brutale povești de gen contemporane, cu un ochi la Michael Mann și celălalt la Ben Wheatley. Cel mai bun thriller, Sitges 2014.

Pelicula poloneză „Kebab și Horoscop” ni-i prezintă pe Kebab, fost șaormar underground, și Horoscop, fost prezicător la revista „Lumea animalelor”, care ajung, cât ai zice „minimalism”, specialiști în marketing la o firmă de vândut covoare. Polonezul Grzegorz Jaroszuk pășește delicat pe un teren bătătorit de alde Kaurismaki și Roy Andersson. Premiera mondială: Karlovy Vary; Premiul juriului pentru Cel mai bun debut, Raindance 2014.

„Departe de oameni”, regia David Oelhoffen, ni-l prezintă pe Viggo Mortensen care a jucat până acum în engleză, daneză și spaniolă – iată-l vorbind o franceză impresionantă în acest western existențialist, inspirat de o povestire de Albert Camus și a cărui muzică originală este semnată Nick Cave și Warren Ellis. Suntem în Algeria anului 1954 și un profesor din creierii munților primește misiunea de a escorta un ucigaș până la garnizoana din cel mai apropiat oraș. Trei premii la Veneția 2014.

Cele mai citite

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă