11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalFestivalul contelui Dracula

Festivalul contelui Dracula

Între 7 și 11 octombrie, la Brașov, are loc cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival, în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy. Este un festival competițional  ce are trei secțiuni: competiție lungmetraj internațional, competiție scurtmetraj internațional și competiție scurtmetraj românesc.

În secțiunea de lungmetraj au fost selecționate șase filme din România, Georgia, Slovenia, Ungaria, Israel și Italia, producții noi, dar deja premiate la importante festivaluri  de gen din lume.

 „Sunt de-a dreptul entuziasmată de selecția competiției – pe care am realizat-o cu ajutorul colegilor mei Alin Ludu Dumbravă și Cristian Mărculescu – pentru că reușește să confirme, într-o ediție de criză, realizată doar prin efort local și fără finanțare CNC, vitalitatea cinema-ului de gen est-european ce crește și devine o forță de-a dreptul demonică. Nu mai e vorba de un cinema marginal, ci de unul de avangardă, de pelicule care se impun la marile festivaluri horror&fantasy. Avem producții care ne arată că Europa de Est nu înseamnă doar arthouse hiper-intelectual produs pe banii statului pentru festivalurile de autor pretențioase, ci și un fel de a face film de gherilă visceral, șocant, transgresiv, imaginativ. Acestor filme «zonale» li se adaugă două super-titluri din Israel  și din Italia, care fac înconjurul circuitului festivalier“, spune Anca Grădinariu, directorul artistic al Dracula Film Festival.

Juriul secțiunii de lungmetraj este alcătuit din Simon Boswell, compozitor de muzică de film nominalizat la premiile BAFTA, producător și muzician, artistul Alexandru Ciubotariu și jurnalistul și criticul de film Emanuel Lăzărescu.

Așadar, cele șase titluri care își vor disputa trofeul Dracula sunt: „JeruZalem“ (2015, Israel), „Un film pentru Anne (2015, România)“, „Cu piciorul pe mină“ (2015, Georgia), „Idila“ (2015, Slovenia), „Demonul Liza“  (2015, Ungaria) și „Soțul perfect“ (2014, Italia)

În „JeruZalem“, regia Doron Paz și Yoav Paz, două tinere americane sunt ademenite de un student la antropologie, frumos și misterios, într-o excursie la Jerusalem. Dar distracția e brusc întreruptă atunci când cei trei sunt prinși în mijlocul unei apocalipse biblice. Prizonieri ai vechilor ziduri din Orașul Sfânt, cei trei călători trebuie să supraviețuiască îndeajuns de mult cât să găsească o cale de scăpare, în timp ce furia iadului se dezlănțuie asupra lor.

Filmul a primit premiul publicului și premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de film de la Ierusalim.

În „Un film pentru Anne“, în regia lui  Adrian Țofei, un tânăr din România, obsedat să realizeze un film cu actriţa hollywoodiană Anne Hathaway, recurge la gesturi extreme folosind trei actriţe pentru a înregistra scene din film. Scopul său? Să i le trimită lui Anne ca dovezi ale abilităţilor sale regizorale şi actoriceşti.

Regizorul Levan Bakhia  spune în „Cu piciorul pe mină “ o poveste sumbră despre violență și răzbunare. Trei turiști americani traversează un peisaj dezolant din Georgia rurală. Zona e cunoscută pentru faptul că e plină de mine din timpul războiului. Dar acest pericol se dovedește a fi unul minor în comparație cu întâmplările de coșmar care urmează. O combinație de „Deliverance“ cu „Death and the Maiden“ și cu nimic din ce ați mai văzut până acum, filmul lui Bakhia pornește în forță și nu se potolește nici măcar o clipă până la incredibilul cadru final.

În „Idila“, regia Tomaz Gorkic, după o noapte de beție, Zina, un fotomodel amator, pleacă pentru o sesiune foto în pădure, acompaniată de ambițioasa Mia, de apatica Dragica și de snobul fotograf Blitcz. În acel loc idilic, o banală sesiune foto se transformă într-o luptă feroce pentru supraviețuire.

Personajul principal din „Demonul Liza“, regia Károly Ujj Mészáros, e o asistentă naivă și drăgălașă de 30 de ani ce trăiește în Csudapest, capitala unei Ungarii fictive din anii 70, condusă după un sistem capitalist. Ea are grijă de Marta, văduva fostului ambasador japonez.

În timp ce Liza își serbează ziua de naștere, Marta e ucisă de Tomy Tani, fantoma unui cântăreț japonez din anii 50. Rudele victimei o încriminează pe Liza, iar sergentul Zoltan, însărcinat să ancheteze cazul, începe să se îndrăgostească de suspectă. După o serie de ghinioane inexplicabile din viața ei amoroasă, tânăra e convinsă că s-a transformat într-un demon din mitologia japoneză.

Filmul a primit Marele Premiu al secțiunii pentru filme fantastice la Fantasporto, Méliès-ul de argint pentru Cel mai bun film fantastic european, Cel mai bun film la Festivalul Filmului Fantastic de la Bruxelles, Cel mai bun film și regizor la Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Madrid, Cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Fantasporto și altele.

În „Soțul perfect“, regia Lucas Pavetto, Viola și Nicola traversează o perioadă dificilă. Relația lor de cuplu a fost pusă la încercare de un avort neașteptat. Ca să depășească această criză, decid să petreacă un sfârșit de săptămână într-o casă veche din pădure, dar planul lor ia o turnură diabolică, când în mintea unuia dintre soți se insinuează o nebunie suspectă. Ceea ce ar fi trebuit să fie un weekend liniștit se transformă, brusc, într-un coșmar mortal.

Pelicula a fost desemnată Cel mai bun film de debut la Fantafestival, Italia, Cel mai bun film la Open Wound Horror, New Mexico și Cel mai bun film la Macabre Faire Film Festival, New
York.   

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă