12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalFestivalul Internaţional de Film de la Istanbul: Anca Damian, desemnată regizoarea anului...

Festivalul Internaţional de Film de la Istanbul: Anca Damian, desemnată regizoarea anului 2015

Regizoarea Anca Damian a câştigat Premiul „Audientia”, acordat de Fondul Eurimages al Consiliului Europei, în cadrul celei de-a 35-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Istanbul, pentru pelicula „Muntele Magic”, informează Agerpres.

Instituit de Eurimages, premiul de 30.000 de euro are ca rol promovarea egalităţii sexelor în industria europeană de film şi onorează femeile care au avut curajul să devină regizori. 

Anca Damian va fi prezentă şi la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. Regizoarea va participa în cadrul celei de-a 23-a ediţii a „Talents Adami Cannes”. Este vorba despre un program care are drept scop descoperirea tinerilor actori, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceştia au jucat în cinci scurtmetraje regizate, anul acesta, de cinci regizori care au legătură cu benzile desenate sau cu animaţiile. 

În cadrul acestui program, Anca Damian a regizat scurtmetrajul „Carre”, cu o distribuţie formată din tinerii actori Eugenie Derouand, Marie Kauffmann, Benoit Michel, Tony Zarouel. 

Pe lângă regizorul român, în cadrul„Talents Adami Cannes” participă nume sonore ale animaţiei mondiale, printre care Sylvain Chomet, cunoscut publicului pentru producţii precum „Les triplettes de Belleville” sau „L’illusionniste”. Cele cinci scurtmetraje vor fi proiectate în premieră pe 16 mai, de la ora 15,00, la Salle Bunuel, Palatul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. 

Anca Damian a debutat în lungmetraj în 2008 cu producţia „Întâlniri încrucişate”, film care a fost prezent în selecţia unor festivaluri importante precum Busan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg sau Roma. Cel de-al doilea lungmetraj„Crulic – Drumul spre dincolo” (2011) a fost selectat în peste 150 de festivaluri de film şi a câştigat Cristal Award la Annecy (Franţa) şi peste alte 35 de distincţii importante. În 2013 a lansat pelicula „O vară foarte instabilă” cu Jamie Sives, Ana Ularu şi Kim Bodnia în distribuţie. 

„Muntele magic” este cea mai nouă producţie semnată de Anca Damian şi a avut premiera anul trecut la Annecy şi Karlovy Vary, unde a obţinut o Menţiune Specială, şi a fost selectată în peste 30 de festivaluri, precum San Sebastian, Busan, Vancouver, Goteborg, şi premiată la Leipzig, Gijon, Budapesta, Amiens, Ottawa. 

În această perioadă se află în post-producţie cu noul lungmetraj „Perfect sănătos”. 

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă