10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalFOTO. Modernizarea Teatrului Național București a fost finalizată

FOTO. Modernizarea Teatrului Național București a fost finalizată

Lucrările de reabilitare şi restaurare la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) au fost finalizate. Directorul TNB, Ion Caramitru, a tăiat luni, împreună cu premierul Victor Ponta, panglica de inaugurare.

Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) a fost supus unor lucrări de reabilitare şi restaurare, în cadrul unei investiţii de aproximativ 60 de milioane euro, iar proiectul a pornit de la necesitatea consolidării antiseismice a clădirii.

Ion Caramitru a declarat, cu prilejul inaugurării, că TNB a supravieţuit cutremurului din 1977, dar că, în urma unui incendiu la Sala Mare, în 1978, Nicolae Ceauşescu a ordonat lărgirea acestei săli de spectacole de la aproximativ 900 de locuri la peste 1.200 locuri şi construcţia unei loje oficiale. În acest scop, din lateralele sălii au fost scoase sisteme de rezistenţă antiseismică, respectiv patru diafragme cu o lăţime de 80 de centimetri, care au fost înlocuite cu nişte simpli stâlpi, astfel încât Sala Mare şi-a pierdut acustica şi vizibilitatea.

Potrivit directorului TNB, fosta faţadă de inspiraţie coreeană, în greutate de 1.400 tone, ordonată de Ceauşescu, ajunsese să se sprijine în proporţie de 70% pe parcarea Hotelului Intercontinental, iar, în cazul unui cutremur de minimum 6,5 grade pe scara Richter, întregul edificiu s-ar fi prăbuşit.

La eveniment au fost prezenţi, de asemenea, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu şi fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, în mandatul cărora a fost contractat împrumutul pentru renovarea instituţiei, precum şi fostul ministru al Culturii Kelemen Hunor.

TNB va avea în urma reabilitării şapte săli de spectacole, dintre care patru noi. Unul dintre aceste spaţii se va afla pe acoperiş, pentru reprezentaţii de vară, iar o sală este destinată exclusiv tinerilor, pentru a experimenta.

Sala Mare şi-a recăpătat forma iniţială, din care a dispărut loja oficială comandată de Nicolae Ceuaşescu, iar, cel mai probabil, în primăvară va găzdui primul spectacol, deoarece după recepţia lucrărilor, pe 30 noiembrie, constructorul mai are la dispoziţie trei luni pentru ultimele finisaje.

"Primul spectacol pe scena Sălii Mari va avea loc puţin mai târziu, pentru că utilarea tehnică a scenei trebuie făcută în detaliu, există întotdeauna o perioadă de probe obligatorii, probe care sunt cerute de inspecţia tehnică. Cred că pot să vă anunţ de acum prima premieră, ca să zic aşa, va fi un spectacol surpriză al lui Dan Puric, după celebra lucrare clasică «Înşir-te, mărgărite», a mai spus Ion Caramitru.

TNB va deveni, în cele din urmă, un edificiu deschis publicului larg 10-12 ore zilnic şi va avea mai multe funcţiuni, pe lângă spectacole de diferite genuri publicul urmând să fie invitat în galerii de artă, expoziţii, anticariat, librării, baruri şi cafenele.

În luna mai 2010, consorţiul format din Aedificia Carpaţi şi Romest Electronic a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Teatrului Naţional, valoarea contractului anunţată atunci fiind de 48 de milioane de euro, fără TVA. În noiembrie 2012, premierul Victor Ponta a anunţat, după ce a inspectat şantierul, că lucrările de reabilitare şi restaurare a TNB- începute în 2010 – vor fi încheiate la sfârşitul lui 2014, cu aproximativ un an întârziere faţă de termenul programat iniţial, costurile totale ridicându-se la 65 de milioane de euro, acoperite printr-un credit contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

TNB dispune de şapte spaţii de joc: Sala Mare (900 de locuri), Sala Mică (250 de locuri), Sala Studio (598 de locuri), Sala Atelier (300 de locuri), Sala Pictura (286 de locuri), Sala Media şi Amfiteatrul în aer liber. Sălile Teatrului Naţional, după încheierea lucrărilor de reabilitare, sunt rezervate atât spectacolelor permanente ale instituţiei, cât şi spectacolelor realizate de studenţi şi mini-stagiunilor unor teatre invitate.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă