10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalFOTO: Șase tradiții neobișnuite de Ziua Îndrăgostiților

FOTO: Șase tradiții neobișnuite de Ziua Îndrăgostiților

Sărbătoarea Sfântului Valentin, celebrată ca Ziua Îndrăgostiților, îşi are originea pe vremea romanilor. De atunci, s-a răspândit în jurul lumii, în diverse forme, fiind adoptată şi adaptată, de numeroase ţări. Site-ul Mashable prezintă modul în care locuitorii din şase ţări sărbătoresc Sfântul Valentin.

Italia

Verona şi-a câştigat renumele de ”Orașul Îndrăgostiților” datorită tragediei shakespeariene “Romeo şi Julieta”. De-a lungul timpului, a ajuns să fie unul dintre cele mai importante locuri pentru îndrăgostiţi. Astfel, cu prilejul Zilei Îndrăgostiţilor, vitrinele magazinelor din oraş sunt decorate, se organizează tururi speciale “ale iubirii”, iar cuplurile pot să şi răspundă la scrisori, în cadrul “Clubului Julietei”. Una dintre cele mai cunoscute eroine, care s-a sacrificat în numele iubirii, Julieta, primeşte mii de scrisori, în care îndrăgostiţii îi cer sfaturi și își spun problemele. Mulţi dintre turiştii care aleg să sărbătorească iubirea în Verona se delectează cu un pahar de vin şi o cină romantică, în lumina lumânărilor.

Japonia, China, Coreea de Sud şi Taiwan

În aceste ţări, femeile oferă ciocolată jumătăţii lor, cu ocazia zilei Sfântului Valentin. O lună mai târziu, în 14 martie, bărbaţii trebuie, la rândul lor, să ofere cadouri şi ciocolată femeilor, în “Ziua Albă”, ce poartă numele şi de “Ziua răsplatei”.

Citeşte şi: FOTO: Idei de felicitări și mesaje inedite, de Ziua Îndrăgostiţilor

Ghana

Şi în Ghana, 14 februarie este “Ziua Ciocolatei”. Astfel, restaurantele, hotelurile şi locurile publice oferă ciocolată, în semn de celebrare.

Coreea

Pe lângă cele două zile menţionate anterior, în Coreea se sărbătoreşte şi “Ziua Neagră”, în data de 14 aprilie. Astfel, multe persoane singure, care nu au primit daruri în una dintre cele două zile, se întâlnesc să mănânce tăiţei acoperiţi într-o pastă neagră, fel de mâncare cunoscut sub numele de “jjajangmyun”. 

Guatemala

În Guatemala, se acordă importanţă nu doar iubirii romantice, ci afecţiunii, în general. Astfel, ziua de 14 februarie este cunoscută sub numele de ” El Día del Cariño” sau “Ziua Afecţiunii”, când oamenii pot alegesă ofere daruri, ciocolată şi felicitări familiei, prietenilor şi colegilor de muncă. Evenimentul este asociat cu culorile vii, iar locuitorii participă la parade dedicate celor dragi. 

Citeşte şi: Legende de Ziua Îndrăgostiților: Cine a fost Sfântul Valentin

Irak

Kurzii din Irak sărbătoresc şi ei Sfântul Valentin, potrivit revistei TIME. Astfel, ei decorează mere cu cuişoare, ca simbol al mitului lui Adam şi Evei. Mai mult, în contextul în care legile privind afecţiunea cuplurilor au devenit mai puţin stricte, cuplurile folosesc sărbătoarea ca pretext să-și arate iubirea pe care şi-o poartă.

 

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă