20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalFOTO. Povestea lui Obie Platon: Unul dintre cei mai căutați artiști contemporani...

FOTO. Povestea lui Obie Platon: Unul dintre cei mai căutați artiști contemporani și-a început cariera ca graffer

De la „vandalizarea“ zidurilor cu graffiti, până la expoziții internaționale, tânărul pictor Obie Platon a urmat o cale artistică mai puțin obișnuită.

Un apartament spațios, unde fiecare colț respiră artă. Și miroase a artă. De la vopsea, de la sprayuri, de la pânzele tratate, de la mulțimea de pensule ce odihnește peste tot. Miroase a artă, a ceai de ghimbir și a țigări.

Obie Platon. Dacă l-ai întâlni pe stradă, n-ai zice că este artist. Un tânăr de 28 de ani, slăbuț, îmbrăcat ca toți tinerii de vârsta lui, un pic timid, cu foarte mult bun simț. Nimic extravagant. Stă cu mâinile în buzunare, parcă pierdut printre propriile lucrări ce acaparează pereții apartamentului. Cel mai bine se desfășoară pe dimensiuni mari. Și chiar dacă începutul a fost pe filele caietelor de școală, subiectele erau grandioase: nave spațiale cum nu văzuse decât cu ochii minții lui neliniștite, călătorind într-un Univers magnific. Părinții, foarte tineri, s-au străduit să-i țină pe calea cea bună pe cei doi băieți. Cu Obie a fost greu. Când nu i-au mai ajuns caietele, a început să „vandalizeze“ zidurile. Avea 12 ani și locuiau la Bacău. Și nu suporta zidurile goale, fără o culoare, fără o linie geometrică, fără ceva să bucure ochiul. El se simțea în stare să le umple cu desene, cu revoltă, cu bucurie, depinde ce-i inspira zidul gol pe lângă care trecea și care nu-i dădea pace. „Mă intriga în primul rând forma zidului, dimensiunea, imperfecțiunile de construcție“, spune Obie.

„De aici plecau primele idei, care apoi căpătau consistență în funcție de locul unde se afla, de oamenii care locuiau acolo și de mentalitățile lor, care formau un spirit urban. Eu mă străduiam să-l exprim în simboluri“.

Unii apreciau lucrarea, alții, nu. Pictarea zidurilor cu graffiti nu fusese ridicată încă la rangul de „artă stradală“. Era considerată o vandalizare, o mâzgăleală a unor tineri certați cu legea. La 12 ani, Obie era certat doar cu golul, cu lipsa de exprimare, cu tăcerea zidurilor. Dar cine să-i înțeleagă neliniștea? Când pleca să umple zidurile cu ideile sale rebele, își lua măsuri de precauție să nu fie prins: neapărat un hanorac cu glugă, să-i ascundă chipul. Își strângea banii pentru gustarea de la școală ca să poată să-și cumpere spray-uri graffiti. Când avea tot ce-i trebuie, aștepta momentul când părinții lui erau invitați la vreo petrecere. Cum ieșeau pe ușă, își lua blugii, hanoracul, rucsacul cu spray-uri și fugea „la lucru“. „Aveam un mesaj de transmis, începeam să-l exprim, apoi totul se lega.“

Nu avea timp să termine. Lucra contracronometru, să ajungă acasă înainte de sosirea părinților. De multe ori se băga în pat îmbrăcat cu hainele murdare de vopsea. Sigur că nu putea ascunde de părinți ceea ce făcea. I-au ținut multe ședințe, în care încercau să-l facă să înțeleagă că mâzgălirea zidurilor nu este un mod de exprimare și nici nu-i va aduce nimic bun în viață. Până într-o seară, când au fost invitați la o expoziție organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din Bacău. Acolo, printre lucrările unor artiști cunoscuți, se aflau și fotografii cu operele sale de pe ziduri.

„Un alt mod de exprimare“, s-a spus. A fost lăudat, iar chipurile părinților s-au luminat. Era prima dată când îi vedea mândri de lucrările lui, de el. Ultima dată când îi necăjise fuseseră toți într-o stațiune, în vacanță. Și acolo „lucrase“ un perete. Oamenii nu fuseseră încântați, se exprimaseră împotriva acestor tineri scăpați din frâu, care mâzgălesc zidurile. Părinții știuseră imediat cine era autorul, după mâinile lui murdare de vopsea. Atunci îl certaseră foarte tare, aproape că le promisese că nu o să mai facă așa ceva. Acum, după expoziția artiștilor plastici, discuția de acasă a avut alt ton. Au acceptat că exprimarea artistică este „calea lui Obie“. Celălalt frate urma marketing. Numai că tot nu-i vedeau niciun viitor în pictură și l-au determinat să urmeze arhitectura. „Nu era pentru mine“, mărturisește Obie.

„Am încercat, am învățat. Dar era prea brutală, cu legi prea funcționale. Nu am reușit să termin facultatea. Nevoia mea de a mă exprima prin pictură mă copleșea.“ Și totuși, trecerea lui prin Universitatea de Arhitectură și Urbanism s-a materializat recent prin invitația de a picta zidul interior, ce se ridică pe cinci etaje, cu chipul lui Ion Mincu. Bineînțeles, un chip în viziunea lui Obie Platon.

Legendele urbane sunt subiectele preferate

A început să picteze și pe pânză în urmă cu patru ani. Dar tot la dimensiuni generoase, care să-i cuprindă bogăția imaginației. Și tot ca pictura pe ziduri, nu are răgaz să-și termine pânzele, mai ales că, odată ce ideea a prins viață, contextul în care apare nu-i mai suscită atât de tare interesul. Se apucă de altă lucrare. Însă, doar el știe că lucrarea nu este terminată. Până la urmă, acest fapt se va transforma în amprenta sa de autor. După ce a studiat la Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu“, stilul său a devenit mai tehnic. În continuare a rămas fascinat de spațiul urban fără culoare. Matematica, numerele, geometria și-au făcut loc printre simbolurile populare, dând un plus de forță lucrărilor sale. Informațiile de pe Inter-net sunt și ele prezente, pentru că fără Internet n-ar exista societatea modernă și legendele ei urbane, prinse în rețele uriașe. Și, în ciuda previziunilor sumbre, că nu-și va câștiga existența prin pictură, Obie a devenit foarte căutat. Ultima sa expoziție, Humanotopia, din februarie, la Sala Brâncuși de la Palatul Parlamentului, s-a vândut în totalitate. 30.000 de euro. Nu e nici mult, nici puțin, având în vedere cât investește în vopsele, pânze și pentru chiria și întreținerea unui apartament spațios. I se comandă lucrări, pentru sume între 1.000 și 6.000 de euro. Chiar și lucrări murale, prima sa pasiune. Nu toate sunt în acord cu dorințele proprietarilor, dar Obie nu negociază subiectele.

Cu una dintre lucrările murale a avut probleme. Este vorba de Sfântul Gheorghe de pe strada Băniei nr. 5, din Piața Sf. Gheor-ghe. Preoții de la Biserica Sf. Gheor-ghe s-au plâns de maniera neortodoxă în care a fost tratat subiectul de către Obie și tinerii care-l ajută și le-au cerut să acopere „partea vătămată“.

„Nici un conflict nu este constructiv“, susține Obie. „Am vrut să arătăm că lupta vine dintr-un conflict interior mai degrabă, pornit din lipsa de înțelegere a celuilalt, care devine inamic. De ce trebuie neapărat anihilat?“

Dincolo de limite, lucrează în transă

Obie are chemare pentru „dincolo de limite“, orice ar însemna aceasta. Dincolo de limitele fizice, dincolo de limitele spirituale, dincolo de bariere, dincolo de adevărurile considerate fundamentale. Dincolo de el însuși. Imaginație nelimitată. Și mărturisește că, deseori, lucrează ca în transă, i se închid contactele cu realitatea înconjurătoare și plonjează în altă dimensiune, unde cunoaște personaje interesante, medii fascinante, un Univers necunoscut. Acum lucrează pentru o expoziție ce urmează a avea loc în Statele Unite ale Americii, la New York, la inițiativa unei americance venită la București pentru proiecte de dezvoltare și care a rămas fascinată de lucrările lui Obie. Ceea ce caracterizează lucrările pentru SUA este personajul dual, expunerea duală. Nu știe de ce, dar știe că asta a apărut pe prima lui pânză din acest ciclu și a rămas ca temă a expoziției. Care este prima pânză? O arată, după ce dă la o parte altă pânză uriașă, ce o acoperea pe jumătate. Un tulburător Iannus apare, un Șu de la începutul timpurilor, stăpânul trecutului și viitorului, al luminii și al întunericului, al vieții și al morții. Greu personaj și-a făcut apariția în subconștientul său.

Subiecte extrase din cultura populară

Obie Platon – Ovidiu Mihai – este născut la Iași, a copilărit la Bacău și de 12 ani locuiește în București. Are 28 de ani și o lungă experiență de artist stradal. Subiectele sale sunt extrase din cultura română populară, din credințele socio-politice. Un subiect, chiar dacă e arhicunoscut și încadrat într-o formă acceptată la nivel oficial, să spunem, la Obie capătă o simbolistică inspirată din ceea ce cred cu adevărat oamenii de pe stradă. „Cred că doar în stradă artistul poate să fie sincer“, este de părere Obie.

Așa s-a născut ideea Asociației UrbanArt România, al cărui fondator este, și care sprijină artiștii contemporani. A participat la numeroase proiecte murale în România, Europa, China. Cea mai mare provocare a fost un zid de 100 metri lungime și opt înălțime, ce i-a fost încredințat în cadrul Festivalului Walk&Talk Azore. L-a terminat în numai cinci zile și constituie acum obiectiv turistic.

Cele mai citite

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă