13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalNouă dilemă în Game of Thrones: Jon Snow trăieşte, dar cum?

Nouă dilemă în Game of Thrones: Jon Snow trăieşte, dar cum?

Sfârşitul episodului al doilea al sezonului şase din serialul de televiziune Game of Thrones (Urzeala tronurilor) a încins spiritele tuturor admiratorilor lui Jon Snow. După luni de speculaţii şi informaţii trunchiate, personajul lui Kit Harington, Jon Snow, s-a întors din morţi. Şi se pare că s-a întâmplat exact în modul la care se aşteptau şi cei care au citit cărţile şi cei care au urmărit serialul. Melisandre s-a rugat la Zeul Luminii şi Jon Snow a deschis ochii. Dar e chiar atât de simplu, se întreabă publicația Vanity Fair.

Citește și: Game of Thrones: Kit Harington, actorul care îl joacă pe Jon Snow, le cere scuze fanilor pentru că i-a minţit

Am văzut cu toţii că Jon poate să-şi deschidă ochii şi să tragă adânc aer în piept, dar ce altceva se mai ştie despre reînvierea sa? Într-o situație similară este Beric Dondarrion, cavalerul pe care Melisandre îl cunoaşte în sezonul 3. Dacă vă amintiţi, acesta a fost readus la viaţă de şase ori de Preotul Roşu Thoros din Myr. Totuşi, din cartea „A storm of sword”, reiese foarte clar că Beric nu a mai fost acelaşi.

Scriitorul George Martin a explicat că „de fiecare dată când Beric învie, pierde ceva din el însuşi. El a fost trimis într-o misiune încă înainte de prima sa moarte. Are ceva de făcut şi probabil acesta este motivul pentru care reînvie mereu”.

Citește și: VIDEO. Veste bună pentru fanii Game of Thrones: Jon Snow trăiește. Ce alte surprize le-au mai pregătit scenariștii

Aşadar, chiar dacă Jon Snow începe să meargă, spectatorii nu ar trebui să se aștepte să-şi amintească tot ce s-a întâmplat cu Ygritte sau să aprecieze cu adevărat posibila reîntâlnire cu sora lui, Sansa. Deci, care ar putea fi forţa care-l împinge pe Jon Snow? Ce misiune poate avea? În sezonul trecut, părea că principala sa preocupare era apărarea Zidului. De aceea nu şi-a trimis oamenii să-l ajute pe Stannis în lupta cu Bolton. Dar poate că dreptatea pentru familia Stark va fi deasupra celei pentru regat, iar Jon Snow s-ar alătura surorii lui în lupta pentru recâştigarea gloriei de altădată a acestei case.

Dacă dacă este Azor Ahai renăscut (aşa cum Melisandre credea cândva despre Stannis), atunci soarta lui Jon ar putea fi diferită. Potrivit legendei, Azor Ahai va trezi dragonii din piatră şi va apăra regatul oamenilor de White Walkers. Dacă Azor Ahai cel renăscut eşuează, regatul oamenilor va lua sfârşit.

Citește și: FOTO. Lecțiile de istorie din saga medievală Game of Thrones

Urzeala Tronurilor este un serial de televiziune, fantezie medievală, produs de HBO pe baza seriei lui George R. R. Martin, ”Cântec de gheață și foc”. Serialul este difuzat și în România din 2011. 

Cele mai citite

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă