13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalGenocidul armean, comemorat prin cinema

Genocidul armean, comemorat prin cinema

În curând va începe a unsprezecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), eveniment cinematografic anual, care promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Negre, având şi o secţiune competiţională rezervată femeilor-regizor.

Ca și în 2014, ediția de anul acesta se va desfăşura în două etape: între 19-30 august, în Amfiteatru – La Pescărie, în Vama Veche, și respectiv între 19-25 octombrie, la Cinema Union din Bucureşti. Deschiderea Ro-IFF 2015 comemorează 100 de ani de la genocidul armean printr-o proiecție specială, prezentată în premieră națională: „1915 Filmul“, după cum se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Timp de un deceniu, Ro-IFF a adus în faţa publicului peste 4.000 de filme, deopotrivă lung-metraje, scurt-metraje şi documentare. De-a lungul acestor zece ani, festivalul i-a avut drept oaspeţi de onoare pe Nick Powell (preşedinte executiv al Academiei Europene de Film), Emir Kusturica, Kevin Costner și alții.

În cea de-a unsprezecea ediţie, Ro-IFF aduce atât filme bune, cât şi multe surprize. La Vama Veche vor fi vizionate filme de lung-metraj din secţiunile competiţionale CineBlackSea şi Femeia în Cinema, precum şi din secţiunile necompetiţionale „Focus“, „2×3“, „XTREME“, „Rockzone (Club 27)“, „Filmul de la miezul nopţii“.

 Filmele vor fi reluate în etapa a doua a festivalului, la Bucureşti. În plus, ediția de anul acesta a festivalului se alătură celor care comemorează un eveniment tragic din istoria umanității: genocidul armean. În memoria victimelor de acum un secol, prima zi a festivalului este dedicată unei proiecţii speciale.

Un secol de negare a istoriei

În 2015, la exact 100 de ani de la genocidul armean, directorul unui teatru din Los Angeles pune în scenă o piesă dedicată memoriei victimelor tragediei – o crimă oribilă, uitată şi negată timp de un secol. Protestatarii înconjoară teatrul, actorii sunt speriaţi de o serie de accidente misterioase, iar fantomele trecutului par omniprezente. Misiunea sa este însă mai importantă decât pare. Magia piesei nu va reuşi dacă actorii, mai ales soţia lui Simon, Angela, nu vor face faţă adevărurilor care le bântuie vieţile.

Iată, pe scurt, povestea filmului care va deschide festivalul miercuri, 19 august, de la ora 21.00, în Amfiteatru – La Pescărie din Vama Veche, va putea fi vizionat, în premieră, „1915 Filmul“, producţie SUA, 2015, în regia lui Garin Hovannisian şi a lui Alec Mouhibian. Filmul îi are în distribuţie pe Simon Abkarian, Angela Sarafyan și Sam Page (cunoscut din seriale premiate cu Emmy și Globurile de Aur).

Garin Hovannisian a scris eseuri şi povestiri în Los Angeles Times, New York Times, precum şi în alte publicaţii. A scris „Family of Shadows“, pentru care a fost extrem de apreciat.

Alec Mouhibian este scriitor şi actor. Amândoi au fondat Bloodvine Media şi colaborează de peste 10 ani.

Filmul reprezintă debutul celor doi regizori, iar la proiecţia specială va participa Garin Hovannisian.

Iată ce spun cei doi creatori despre filmul lor: “În 1915, milioane de armeni au fost scoşi din casele lor şi duşi spre întâlnirea cu moartea, în deşertul Imperiului Otoman. Oraşele şi satele lor au fost incendiate, bisericile – distruse. Această crimă a fost negată mereu. Cei care au scăpat au încercat să îşi refacă vieţile. Mulţi supravieţuitori, ca şi străbunicii noştri, nu au vrut să vorbească despre ce au văzut atunci. Dar de multe ori i-am auzit plângând sau ţipând noaptea în somn“. Istoricii numesc ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1915 „Genocidul Armean“, primul genocid din lume. În 2015, primul care a vorbit oficial despre acesta a fost Papa Francisc. Au urmat multe ţări care, prin declaraţii oficiale, au condamnat acest episod. În aprilie 2015, milioane de armeni din toată lumea au manifestat paşnic pentru a comemora acest trist eveniment, dar şi împotriva a 100 de ani de negare, tăcere şi indiferenţă.

Tot ca un gest politic, Ro-IFF se alătură tuturor celor care şi-au unit vocile şi acţiunile în vederea ajutorării regizorului ucrainean Oleg Sentsov, reţinut de către Securitatea din Rusia (FSB) în mai 2014.   

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă