17.2 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInternaționalGoodbye Language, artă contemporană și filosofie

Goodbye Language, artă contemporană și filosofie

Goodbye Language, un proiect internațional dedicat relației dintre arta contemporană și filozofie, debutează miercuri la București. Inițiat de Atelier 35  în colaborare cu Centrul Ceh din București, Goodbye Language reprezintă "un show anti-vitrină, creat prin contribuțiile artistelor și artiștilor: Zbyněk Baladrán, Adriana Gheorghe, Irina Gheorghe, Alina Popa, Marcus Steinweg și Tomáš Svoboda". "Recunoscând tensiunea dintre artă și cultură, precum și presiunea din ce în ce mai mare asupra artiștilor ca aceștia să îndeplinească un rol reprezentațional și punând sub semnul întrebării relația dintre artă și filozofie, Goodbye Language își propune să deschidă o discuție despre alte moduri posibile de a lucra în compania filozofiei, dincolo de actul ilustrării", se arată în comunicatul de lansare a evenimentului. 

„În ianuarie 2015, m-am întâlnit cu Frantisek la Berlin, cu puțin timp înainte ca el să își înceapă mandatul la Centrul Ceh din București. Mi-a povestit că una dintre primele lui misiuni în România urma să fie organizarea prezenței Cehiei la Salonul de Carte Bookfest. Am discutat atunci despre tensiunea dintre artă si cultură și presiunea asupra artiștilor de a îndeplini un rol reprezentațional: de a genera lucrări livrabile, produse conceptuale cu potențial de  brand. Am gândit «Goodbye Language» ca pe un contrapunct la circuitul cultural al produselor artistice. Am invitat la dialogul nostru artiste și artiști care folosesc limbajul împotriva limbajului, care prin practica lor rezistă interpretării. Construit prin schimburi de e-mailuri lungi, entuziasme și puseuri de inspirație, «Goodbye Language” e ceva între statement și pariu. Ceva ce ar putea oricând să eșueze. De-a lungul acestor luni însă, asemeni pionierilor, am avut mereu senzația că avansăm pe teritorii noi”, a declarat Xandra Popescu, din echipa Atelier 35.

Goobye Language debutează miercuri, 24 iunie, ora 20.00, la Atelier 35, cu vernisajul expoziției la care participă cu lucrări Zbyněk Baladrán, Irina Gheorghe, Alina Popa, Tomáš Svoboda.

Joi, 25 iunie, începând cu ora 18.00, la Atelier 35 va avea loc performance-ul artistei Adriana Gheorghe, „Dance That Comes From the Mouth”. În demersul ei, Adriana Gheorghe folosește limbajul într-un mod atmosferic, deviat de atitudine și corp, învăluind în ceață granițele propriei subiectivități, arată organizatorii de ce au optat pentru acest moment. Limbajul ca instrument coregrafic pentru o lucrare care se întâmplă în negocierea dintre vizibil și imaginar. Adriana Gheorghe este unul dintre artiștii contemporani care mixează activitatea de performer cu cea de teoretician. De-a lungul timpului, a prezentat solo-uri sau duete la CNDB, MNAC, lorgean și ZKM-Karlsruhe.

În cea de-a treia zi a proiectului, vineri, 26 iunie, începând cu ora 18.00, în spațiul Salonului de proiecte, va avea loc o discuție cu filozoful Marcus Steinweg, un artist care lucrează la intersecția dintre artă și filozofie, editor al jurnalului Inaesthetics. Marcus Steinweg va problematiza relația dinte artă și filozofie în calitate de subiecte autonome. Marcus Steinweg trăiește și lucrează în Berlin; este profesor invitat la HfBK (Universitatea de Arte) din Hamburg și predă la UdK (Universitatea de Arte) din Berlin. 

Cele mai citite

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...

Derby fără miză în Giulești. Rapid, victorie de consolare cu FCSB

Rapid s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 în fața campioanei FCSB, în ultimul meci din acest sezon al Ligii 1. Partida...

Un grup de activiști pro-Palestina a instalat în semn de protest mai multe corturi în campusul Universității București

Un grup de activiști, care se identifică pe rețelele sociale cu numele „Solidaritate România-Palestina”, a instalat mai multe corturi în campusul Universității București, anunțând...
Ultima oră
Pe aceeași temă