In memoriam. Cum vedea viaţa şi religia Umberto Eco, laicul

de Gabriela Lupu , 21 februarie 2016 - stire actualizata la ora 22:31, 21 februarie 2016
In memoriam. Cum vedea viaţa şi religia Umberto Eco, laicul

Eseistul, prozatorul şi semioticianul Umberto Eco, una dintre cele mai sclipitoare minţi ale contemporaneităţii, dispărut la vârsta de 84 de ani, a fost un demn reprezentant al culturii laice, având însă un uriaş respect pentru credincioşi şi fiind, după cum a declarat adeseori, un pasionat cititor al textelor sacre. El va fi înmormântat, conform dorinţei sale, mâine, la Milano, funeraliile urmând să se desfăşoare, printr-un ceremonial laic, la Castelul Sforzesco.

Laicul Umberto Eco şi-a expus părerile privind problemele arzătoare ale sufletului omenesc şi ale umanităţii în general într-un dialog pe cât de politicos pe atât de pasionant cu un faimos reprezentant al Bisericii Catolice, cardinalul Carlo Maria Martini. În 1995, revista „Liberal“ a lansat o provocare unor binecunoscute personalităţi, Umberto Eco şi cardinalul Carlo Maria Martini, să dialogheze epistolar în paginile revistei pe teme diverse centrate pe etică: tradiţia teologică şi provocarea tehnologică, limitele impuse femeii în Biserică, semnificaţia credinţei atât pentru atei, cât şi pentru credincioşii de diferite confesiuni, crezul laic al umanismului creştin şi multe altele. Fără să ofere răspunsuri definitive, cei doi au purtat o vie corespondenţă prin intermediul revistei, din martie 1995 şi până în februarie 1996.

Acest dialog a făcut obiectul unui volum intitulat chiar “În ce cred cei care nu cred?“, apărut în româneşte la Editura Polirom în 2011. Iată ce spunea Umberto Eco despre cum este percepută viaţa de credincioşi şi de atei: “Atunci când flutură, steagul Vieţii mişcă toate sufletele. Aş spune că în primul rând pe cele ale necredincioşilor, ba chiar şi ale ateilor mai «fideişti», pentru că ei sunt cei care, necrezând într-o instanţă supranaturală, găsesc în ideea de Viaţă, în sentimentul Vieţii, unica sursă a unei posibile etici. Cu toate acestea, nu există concept mai evaziv, mai estompat sau, cum obişnuiesc să spună azi logicienii, mai «fuzzy». Aşa cum se ştie încă din Antichitate, recunoaştem viaţa nu numai acolo unde există o aparenţă de suflet intelectiv, ci şi în manifestarea unui suflet senzitiv sau vegetativ. Ba chiar, pentru ecologiştii radicali de astăzi, există o viaţă a însuşi Pământului-mamă. (…)A stabili ce este şi de unde începe viaţa este o cerinţă de care depinde viaţa noastră.“

Respectul laicului faţă de credincioşi

Nefiind el însuşi un credincios, Umberto Eco, în aceleaşi dialoguri cu cardinalul Martini, îşi exprima opiniile vizavi de atitudinea pe care un laic trebuie să o aibă faţă de adepţii fiecărei confesiuni.

„Laicii nu au dreptul să critice modul de viaţă al unui credincios–exceptând, desigur, cazul în care acest mod de viaţă contravine legilor statului sau se opune drepturilor celor de altă credinţă. Punctul de vedere al unei confesiuni religioase se exprimă întotdeauna în propunerea unui mod de viaţă considerat optim, în vreme ce punctul de vedere laic ar trebui să considere optim orice mod de viaţă ce rezultă dintr-o opţiune liberă, cu condiţia ca aceasta să nu împiedice op­ţiunile altuia. În principiu, consider că nimeni nu are dreptul să judece obligaţiile pe care diferite confesiuni le impun propriilor credincioşi. Nu am nici un motiv să obiectez împotriva faptului că religia musulmană interzice consumul băuturilor alcoolice. Dacă nu sunt de acord, nu mă fac musulman. Nu văd de ce laicii ar trebui să se scandalizeze pentru că Biserica Catolică interzice divorţul: dacă vrei să rămâi catolic, nu divorţa. Dacă vrei să divorţezi, fă-te protestant. Reacţionează doar dacă Biserica îţi interzice să divorţezi, deși nu eşti catolic.

Mărturisesc că mă irită chiar şi homosexualii care vor să fie recunoscuţi de Biserică sau preoţii catolici care vor să se căsătorească. Eu, unul, când intru într-o moschee, mă descalţ, iar la Ierusalim accept faptul că în unele clădiri ascensoarele funcţionează sâmbăta fără liftier, oprindu-se la fiecare etaj. Dacă vreau să rămân încălţat sau să comand ascensorul cum vreau eu, mă duc în altă parte. 

Există recepţii foarte laice la care este obligatoriu să te duci în smoking şi depinde de mine să hotărăsc dacă vreau sau nu să particip la acel eveniment sau dacă vreau să-mi afirm libertatea rămânând acasă (…). Laicii au dreptul să reacţioneze doar într-un singur caz: atunci când o confesiune încearcă să le impună necredincioşilor sau apartenenţilor la o altă credinţă comportamente pe care legile statului sau ale religiilor lor, după caz, le interzic, or, dimpotrivă, să le interzică altele pe care statul sau religia altora le îngăduie.“   

Comentarii

  • Tiberiu

    22 februarie 2016 10:27

    Draga Gabriela Lupu, multumesc pt acest articol. Ce bine ar fi ca si unii dintre colegii dvs de la R.L. sa-l citeasca! Stiu ei bine de ce..

    raspunde comentariului
    • Think again !

      22 februarie 2016 13:33

      BORîciunea fariseică nu e pe aceeași treptă morală cu Biserica Catolică, iar ortodoxia de baltă de la Dunăre și Karadeniz a habotnicilor pupători-de-moaște ai trădătorului Brînkoveanu și ai turnătorului Arsenie Boca nu se compară cu creștinismul veritabil apusean și central-european !

      raspunde comentariului
      • EMU

        22 februarie 2016 21:43

        Uau, dă cultura afară din tine! Acum, că ai regurgitat 2 inepții mari cât catedralele occidentale, măcar șterge-te frumos la gură și du-te la mami tău să te pupe pe patrulaterul neregulat care-ți ține loc de cap! D

        raspunde comentariului
      • M.Eminescu

        22 februarie 2016 17:43

        Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit si a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise. Ea ne-a ferit în mod egal de înghitirea printre poloni, unguri, tătari si turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare si singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea si ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal si orice i-o veni în minte, dar numai român nu e. Mihai Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, Timpul, 2 februarie 1879, în Opere, 1989, vol. X, p. 187

        raspunde comentariului
      • fariseismul

        22 februarie 2016 15:07

        a atins cele mai negre culmi odata cu aparitia inchizitiei. Biserica Catolica a fost partasa la cele mai oribile crime in istoria umanitatii. Ea a insotit conchistadorii in avantul lor "civilizator" pt cucerirea de noi teritorii si decimarea populatiilor indigene pe multe continente..

        raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.