Una dintre cele mai vechi și mai frumoase lăcașuri de cult din Transilvania își va putea primi din nou enoriașii. Este vorba de biserica din Sic, care a devenit subiectul unor adevărate legende legate de ultimele năvăliri ale tătarilor în Transilvania.
Biserica reformată din Sic a fost restaurată cu ajutorul banilor europeni. Lăcașul de cult este un monument istoric de interes național, cu clasificarea de monument categoria A. Construcția acesteia a început în secolul al XIII-lea. O inscripție de pe fațada austeră a bisericii gotice indică anul 1242. Probabil, acest an este cel în care a început reconstrucția lăcașului de cult, după ce o mai veche biserică din Sic ar fi fost distrusă în timpul Marii Invazii Mongole din 1241, care a pustiit Transilvania. Din cauza stării avansate de degradare a clădirii, a fost necesară o restaurare amplă atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericii.
”Investiția depășește suma de 10 milioane de lei, banii fiind obținuți din fonduri europene. Datorită sprijinului Eparhiei Reformate din Ardeal, cercetările preliminare indispensabile fazei de proiectare au început în 2006-2008. Documentația de cerere de finanțare s-a predat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management prin: Agenția pentru Dezvoltare Regională de Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar.
Proiectul declarat câștigător aștepta redistribuirea fondurilor pe axe, astfel anunțul a sosit în august 2011. Proiectul tehnic s-a realizat în 2011-2012. Lucrările au fost începute în 2013”, spun reprezentanții parohiei reformate din Sic. În perioada în care au fost executate lucrările, slujbele reformaților din sat au fost oficiate în Căminul Cultural, iar acum, după doi ani de lucrări, lăcașul de cult își va redeschide festiv porțile.
O istorie dureroasă
Biserica și localitatea au fost atestate prima dată într-un document regal din 1291. Dezvoltarea Sicului a fost bazată pe exploatarea resurselor de sare, puse în valoare încă din perioada Imperiului Roman. Vechile ”băi” de sare ale romanilor nu au fost abandonate nici măcar în perioada întunecată a migrațiilor. În Evul Mediu, Sicul a căpătat statutul de oraș, întărit de privilegiile acordate, în anul 1470, de către regele Ungariei, Matia Corvin, și în anul 1636, de către principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi I.
Orașul a fost distrus, iar biserica reformată a fost arsă în timpul invaziei tătărești din 1717. În urma atacului devastator, au supraviețuit doar 100 de localnici, care au fugit de tătari. Acești supraviețuitori au jurat că nu îi vor uita niciodată pe cei duși în cumplita robie tătărească. De aceea, în fiecare an, ziua de 24 august, cea în care a avut loc atacul tătarilor, este zi de post, iar în biserică sunt oficiate trei slujbe. Localnicii au voie să mănânce doar porumb fiert în acea zi. Legenda spune că, la câțiva ani, cei care au supraviețuit invaziei, și-au uitat pomisiunea. Tătarii au năvălit din nou la Sic, însă localitatea a scăpat datorită rugilor fierbinți ale localnicilor, care și-au reînnoit jurămintele, pe care nu le-au mai uitat niciodată de atunci. Localitatea și-a revenit rapid, iar în anul 1730, Sicul era considerat drept oraș iobăgesc fiscal. Exploatarea sării a încetat în secolul al XIX-lea, iar Sicul a rămas de atunci o simplă localitate rurală. Acum, localnicii mizează pe dezvoltarea turismului, care ar putea să pună în valoare patrimoniul construit al localității, dar și zona stufărișurilor de la Sic, ce sunt considerate drept ”delta interioară a Transilvaniei”.
Investiția depășește suma de 10 milioane de lei, banii fiind obținuți din fonduri europene. Datorită sprijinului Eparhiei Reformate din Ardeal, cercetările preliminare indispensabile fazei de proiectare au început în 2006-2008.“ Reprezentanții Parohiei Reformate Sic
