17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalMesajul principesei Margareta de Ziua Regalității

Mesajul principesei Margareta de Ziua Regalității

Regii și Reginele au contribuit la crearea României moderne, la construcția societății civile, politicii, economiei, educației și culturii noastre și au servit interesele națiunii cu loialitate, iubire și credință, a precizat principesa Margareta, de Ziua Regalității.

Custodele Coroanei amintește, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Casei Regale, că anul acesta se împlinesc 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credință față de țară. 

„În același an, Suveranul promulga constituţia care definea țara noastră drept „un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. Au fost cei mai grei și cei mai binecuvântați ani din istoria noastră. Niciodată nu am avut mai multe sacrificii și suferință, dar niciodată nu am avut parte de mai multă dezvoltare și libertate”.

În această perioadă, Coroana a influențat, în mod benefic, societatea, dând românilor „încredere și mândrie, exemplu și însuflețire, arătând mereu drumul înainte”, a mai spus principesa Margareta.

„Regii și Reginele au contribuit la crearea României moderne, la construcția societății civile, politicii, economiei, educației și culturii noastre. Ei au servit interesele națiunii cu loialitate, iubire și credință. Coroana este o parte a identității naționale, iar Regele nostru și țara se găsesc astăzi uniți prin încredere și respect. Cel mai bun fel de a ne arăta iubirea pentru Majestatea Sa Regele Mihai este să fim patrioți, să dovedim conștiință civică și să ne respectăm unii pe alții”, mai spune ea.

Românii sărbătoresc, în data de 10 mai, Ziua Regalităţii. Pentru țara noastră, ziua are o triplă semnificaţie: în data de 10 mai 1866, Carol I a devenit Domnitor al României. 11 ani mai târziu, România și-a câștigat independența, iar în 10 mai 1881 a devenit Regat. Întrucât anul 2016 marchează împlinirea a 150 de ani de la acest eveniment, Casa Regală va organiza o serie de evenimente, la București și Sinaia.

Cu acest prilej, Casa Regală va organiza o serie de evenimente.

Citește și: Ziua Regalității. Ce evenimente organizează Casa Regală, de 10 mai

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

A luat campionatul și pleacă de la FCSB! Cu ce echipă s-a înțeles Ovidiu Popescu

După opt sezoane petrecute la FCSB, Ovidiu Popescu s-a despărțit de noua campioană a României și va evolua în sezonul următor la Universitatea Cluj,...

Karim A.A. Khan KC, procuror al CPI, solicită mandate de arestare pentru  Benjamin Netanyahu, ministrul apărării israelian Yoav Galalnt și mai mulți lideri ai...

Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar și premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzați de crime de război și crime...
Ultima oră
Pe aceeași temă