4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalMuzica Mariei Tănase cântată în stil gospel

Muzica Mariei Tănase cântată în stil gospel

Joi, 18 decembrie, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti, începând cu ora 20.00, va avea loc spectacolul „American Night Dream”, realizat de Axis Productions cu sprijinul Ambasadei  Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Artiștii promit spectatorilor o seară energizantă şi câteva premiere absolute pe scena muzicală bucureşteană: un mix de piese de jazz şi musical cântate atât în limba engleză cât şi în limba română, la care se adaugă interpretarea inedită a unor melodii pur româneşti, într-un autentic stil gospel, de către invitatul special al serii, artistul şi cântăreţul american Calvin McClinton. Alături de el o veţi revedea şi auzi pe cunoscuta cântăreaţă Claudia Pavel (Cream) interpretând, în premieră, piese celebre de musical şi swing, oferind astfel un plus de autenticitate şi savoare întregului spectacol.  „American Night Dream” face parte din prima ediţie a evenimentului „Nopţi americane la Bucureşti”.

„American Night Dream este o călătorie muzical-liric-coregrafică în spaţiul american al musical-ului de pe Broadway, jazz-ului şi gospel-ului. Spectacolul este o întâlnire a sensibilităţii româneşti cu cea de peste ocean, în care invitaţii americani vor prezenta o abordare inedită a câtorva piese celebre din folclorul românesc, iar artiştii români vor da glas unor melodii americane de succes”, spune Cezar Ghioca, regizorul artistic al spectacolului.
Invitatul special al „American Night Dream” este interpretul şi compozitorul american Calvin McClinton, specialist în muzică afro-americană şi teatru muzical. El este autorul unui musical ce are la baza povestea românească „Harap Alb”, inspirându-se din melodii folclorice româneşti. Spectatorii vor putea vedea o mostră din acest musical în cadrul „American Night Dream”.

Una dintre surprizele serii va fi interpretarea unei melodii din folclorul românesc in stil gospel. Mai mult, una dintre melodiile Mariei Tănase va fi pusă în scenă într-o manieră inedită şi cu o coregrafie specială.

Claudia Pavel  va aduce câteva melodii de succes de pe Broadway pe scena Teatrului Elisabeta din Bucureşti. Ea se va transforma, preţ de câteva minute, în Sally Bowles, chemându-ne la „Cabaret”. 

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă