Teatrul Naţional de Televiziune îl aniversează pe marele dramaturg prin difuzarea spectacolului „Așteptându-l pe Godot“ azi, de la ora 20.00, pe TVR 2.
Samuel Beckett s-a născut într-o suburbie din Dublin pe 13 aprilie 1906. Era foarte amuzat că este născut într-o zi de 13, vineri, Vinerea Mare. La 14 ani s-a înscris la Şcoala Regală Portora.
Între 1923 şi 1927 a studiat limbi romanice la Trinity College din Dublin, unde a obţinut diploma de licenţă. După o scurtă perioadă petrecută ca profesor în Belfast, a devenit lector de engleză la Şcoala Normală Superioară din Paris, în 1928. S-a întors în Irlanda în 1930 pentru a ocupa un post de lector de franceză la Trinity College, dar şi-a dat demisia după doar patru semestre, în decembrie 1931. În 1937 a hotărât să se stabilească la Paris.
„Ideea conform căreia lucrările lui Beckett abordează în primul rând latura sordidă a existenţei umane, cu vagabonzi şi ologi care trăiesc în tomberoane de gunoi, este fundamental greşită. EI a descris oameni aflaţi în astfel de situaţii extreme nu pentru că îl interesau aspectele sordide şi maladive ale vieţii, ci pentru că se concentra pe aspectele esenţiale ale experienţei umane.
Temele centrale într-o parte atât de mare a literaturii mondiale – relaţiile sociale între indivizi, comportamentele şi proprietăţile lor, luptele pentru rang şi poziţie sau pentru cucerirea obiectelor sexuale – îi apăreau lui Beckett drept simple concretizări externe ale existenţei, aspecte accidentale şi superficiale care maschează problemele de bază şi anxietatea fundamentală a condiţiei umane. Întrebările esenţiale pentru Beckett păreau a fi: Cum ne putem împăca sufleteşte cu faptul că, fără a fi cerut asta vreodată, am fost aruncaţi în lume, forţaţi să existăm? Şi cine suntem noi, care este adevărata natură a fiinţei noastre? Ce înseamnă pentru un om să spună „eu“?
Cele două personaje din Aşteptându-l pe Godot, de exemplu, sunt numite frecvent vagabonzi de către critici, deşi Beckett nu i-a descris niciodată astfel. Ei sunt două fiinţe umane în cea mai fundamentală situaţie umană, aceea de a exista în lume fără a şti pentru ce sunt acolo. Pentru că omul este o fiinţă raţională şi nu poate concepe că faptul de a fi aruncat într-o situaţie oarecare este sau ar putea fi complet lipsit de sens, cei doi presupun în termeni vagi că prezenţa lor în lume, reprezentată de o scenă goală cu un copac solitar, trebuie să se datoreze faptului că aşteaptă pe cineva. Dar nu au nici o dovadă concretă că această persoană, pe care o numesc Godot, a stabilit vreodată o astfel de întâlnire – sau chiar că el există cu adevărat. Aşteptarea lor răbdătoare şi pasivă este prezentată de Beckett în contrast cu drumurile iraţionale şi la fel de lipsite de sens care umplu existenţa unui al doilea cuplu de personaje,” se arată în Enciclopedia Britanică.
Nesfârșit
Povestea
Vladimir și Estragon îl așteaptă în van pe Godot. Nu știm cine este Godot. Nimeni nu pare să știe. Dar dacă el se încăpățânează să nu apară, Vladimir şi Estragon vor căuta în ei înşişi scăparea pe care o aşteaptă? Dialoguri inimaginabile, un personaj care a lăsat loc celor mai fanteziste interpretări, un nume întors pe toate părțile. E rândul dumneavoastră să îl așteptați. Toată lumea l-a așteptat și încă îl mai așteaptă.
