Muzeul Național de Istorie a României îi așteaptă să îi treacă pragul pe cei pasionați de micile obiecte care au adus ordine, dar și un strop de frumusețe în viețile oamenilor: ceasurile. Expoziţia temporară „Genio Gallico. Ceasuri istorice franceze din colecţii muzeale româneşti“ este dedicată unor autentici maeștri ai orologeriei.
Industria de ceasuri din Franţa adebutat relativ devreme, dezvoltându-se armonios, atât din punct de vedere tehnic, cât şi ca rafinament artistic. Ţinând pasul cu descoperirile fizice şi matematice care pot fi aplicate în orologerie pentru a obţine instrumente de măsurat timpul mai performante şi cu o acurateţe mai mare, Franţa rămâne însă „casa” celor pentru care rafinamentul piesei bate calităţile tehnice. Introducerea emailului în decorarea carcaselor în secolul XVII a reprezentat un nou prilej pentru ca meşterii francezi să-şi probeze talentul, simţul artistic şi, nu în ultimul rând, fantezia, după cum se arată pe site-ul MNIR. Însă revocarea edictului de la Nantes şi sistemul rigid de organizare a manufacturilor au dus la un regres al industriei orologeriei. Numeroşi ceasornicari protestanţi au părăsit ţara punându-şi talentul în slujba noilor lor state: Anglia şi Elveţia. Cu toate acestea, Franţa va excela în decoraţia carcaselor, prelucrate în tehnici consacrate de bijutieri. Se dezvoltă astfel profesii conexe ceasornicăriei: gravura, tehnica emailului, orfevrăria.
De la obiect util la bijuterie
Acest accent pus pe funcţia decorativă a ceasului a dus la o nouă creştere a cererii, mai ales din partea unei clientele alese: membrii familiei regale şi ai marii nobilimi franceze. Cu timpul, mai ales începând cu domnia regelui Ludovic al XV-lea, accentul începe să se deplaseze şi înspre calitatea şi precizia mecanismelor, fără a se pierde din vedere calităţile artistice. „Curtea” Franţei începe să patroneze această nouă industrie, mulţi ceasornicari primind titlul de „Horloger de la Roi“. Un alt moment important în istoria orologeriei franceze îl reprezintă crearea atelierului lui Frédéric Japy în Montbéliard, atelier specializat în componente pentru ceasuri (1773). Astfel, Frédéric Japy a schimbat radical modul în care s-au produs ceasurile (numărul de paşi şi operaţiuni în producerea unui ceas a fost astfel redus la jumătate, toate piesele fiind create şi asamblate în acelaşi loc), iar manufactura lui a revoluţionat industria orologeriei. Dar, din păcate, sfârşitul secolului al XVIII-lea aduce cu sine o nouă decădere a industriei orologeriei din Franţa, o dată cu căderea monarhiei Bourbonilor. Mulţi dintre ceasornicarii celebri ai epocii aleg calea exilului, în timp ce opera celor rămaşi este puternic influenţată de evoluţia climatului politic.
Alături de Paris, Besançon-ul a fost „inima şi sufletul orologeriei franceze”. Va deveni un important centru al industriei orologeriei abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când are loc o migraţie inversă, ceasornicari elveţieni stabilindu-se aici şi fondându-şi ateliere. În 1872 Besançon-ul controla deja 99,63% din producţia de ceasuri a Franţei, căpătând astfel denumirea de „capitala ceasurilor”. Evoluţia oraşului şi a firmelor de orologerie continuă până la începutul deceniului şapte al secolului trecut, când apariţia ceasului cu cuarţ (1971) şi criza petrolului au aruncat Besançon-ul într-o criză economică fără precedent. Astăzi Besançon-ul nu mai este cunoscut ca o „capitală a orologeriei”, ci mai mult ca o „capitală a timpului”.
În expoziţia dedicată orologeriei franceze veţi putea admira piese încadrate cronologic în secolele XVIII-XIX, semnate de importanţi ceasornicari francezi ca Abraham-Louis Breguet, Julien Le Roy, Charles Oudin și mulți alții..
