15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPremieră pe scena Teatrului de Stat Constanța

Premieră pe scena Teatrului de Stat Constanța

Repertoriul Teatrului de Stat din Constanţa s-a îmbogăţit cu încă un spectacol. La sfârşitul acestei săptămâni regizorul Dominic Dembinski va pune în scenă drama „Trei surori“, de A.P. Cehov, interpretate de actrițele Mirela Pană – Olga, Dana Dumitrescu – Mașa și Alina Manțu – Irina.

Regizorul şi actorii distribuiţi în această reprezentaţie au vorbit despre munca la această producţie. „Am început această stagiune cu «Trei surori», la care repetăm din stagiunea trecută, din martie. În sfârşit ne apropiem de final şi sper să fie un spectacol care să ducă numele teatrului cât mai departe“, a spus, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă directorul Teatrului de Stat, actriţa Dana Dumitrescu.

Cehov – un autor „destul de incomod“

„Mă reîntâlnesc cu Cehov la Constanţa şi am foarte mari emoţii pentru că este un autor destul de incomod din punct de vedere al publicului, dar şi cu perspectivă de a face hituri. Orice text pentru mine este o întâmplare unică. Am luat puţin în răspăr spectacologia cehoviană, am adus-o cumva aproape până în zilele noastre,iar finalul îmbină mistica cu politica. Este o ieşire a lui Cehov din Cehov  şi o adaptare a lui pentru timpurile în care trăim (…) cel mai important personaj nevăzut, dar invocat mereu, este Moscova. Surorile visează deci Moscova pentru că acolo s-au născut, deci doresc întoarcerea la copilărie, cu tot ce înseamnă asta: puritate, lipsă de griji, abolirea conştiinţei morţii“, a precizat Dembinski.

Amintiri de la malul mării

Regizorul a ţinut să menţioneze şi faptul că (re)întâlnirea cu actorii constănţeni reprezintă pentru el o mare bucurie, aducându-şi aminte cu acest prilej de primii săi paşi în lumea scenei. „Am planat la Constanţa în anii ’80, când am terminat Facultatea de Teatru împreună cu Liviu Manolache şi am început să desţelenim pentru publicul de la malul mării nişte spectacole care au dus teatrul din Constanţa într-o zodie bună, având cel puţin la activ, când am plecat de aici, două spectacole premiate şi interzise de regimul comunist“, a rememorat Dembinski. Pentru actori, personajele pe care le îmbracă sunt speciale. „Acest personaj este o provocare şi o noutate pentru mine, pentru că în repertoriul meu nu a existat până acum o astfel de partitură. Niciodată nu m-am simţit mai confortabil ca acum. Pentru mine este un moment de maturitate actoricească“, a subliniat Mirela Pană. Spectacolul va fi prezentat, în premieră, sâmbătă și duminică, de la ora 19.00.   

Distribuția

Din distribuţie fac parte Remus Archip, Maria Lupu, Mirela Pană, Dana Dumitrescu, Alina Manţu, Liviu Manolache, Adrian Dumitrescu, Marian Adochiţei, Iulian Enache, Bogdan Caragea, Cosmin Mihale, Andu Axente, Alexandru Mereuţă, Ileana Ploscaru, Cătălina Mihai şi Mircea Rotaru. Scenografia este semnată de Eugenia Tărăşescu Jianu, iar ilustraţia muzicală poartă semnătura George Marcu.

 

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă