8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalPremiile Academiei Europene de Film 2016: Cristian Mungiu și Bogdan Mirică, printre...

Premiile Academiei Europene de Film 2016: Cristian Mungiu și Bogdan Mirică, printre favoriți

Pe 10 decembrie, la Wroclaw (Capitală Culturală Europeană în 2016), două pelicule românești au mari șanse să câștige „Oscaruri europene“ la gala de decernare a premiilor Academiei Europene de Film.

Pelicula românească „Bacalaureat“ se va bate pentru cel mai bun film la categoriile Regizorul european al anului și Scenaristul european al anului, iar „Câini“ – lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mirică – poate primi statueta pentru Descoperirea europeană a anului.

La nouă ani după ce câștiga statueta la categoria „Regizorul european al anului“ pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“, Cristian Mungiu revine pe lista nominalizaților la premiile Academiei Europene de Film la două categorii, Regizorul european al anului și Scenaristul european al anului, cu filmul „Bacalaureat“. Noul film al lui Mungiu, care a făcut deja înconjurul lumii, are în palmares o serie de premii prestigioase, precum Cel mai bun regizor la Cannes și Chicago International Film Festival, precum și Cel mai bun actor în rol principal – Adrian Titieni – la cel din urmă festival.

Dacă ne întoarcem puțin în timp, în 2007, după ce a luat Palme d’Or la Cannes pentru „4 3 2“, Mungiu a urcat și pe scena premiilor Academiei Europene de Film, pentru filmul european al anului și regie. Așadar, conform zicalei „istoria se repetă“, Mungiu ar avea mari șanse la ambele categorii unde este nominalizat. Însă la categoria „Regizorul european al anului“ scenariul lui Mungiu „se bate“ cu cele semnate de nume grele ale cinematografiei europene, precum Ken Loach (pentru pelicula „I, Daniel Blake“), Pedro Almodovar („Julieta“), Maren Ade („Toni Erdmann“) și Paul Verhoeven („Elle“).

Pentru cel mai bun scenariu au fost nominalizați și Paul Laverty („I, Daniel Blake“), Emma Donoghue („Room“), Maren Ade („Toni Erdmann“) și Tomasz Wasilewski („United States of Love“), iar amenințarea pentru Cristian Mungiu vine din partea acelorași „I, Daniel Blake“ și „Toni Erdmann“.

 

După Cannes, ar merge un „Oscar european“

 

Selecția lungmetrajului de debut al lui Bogdan Mirică („Câini“) în secțiunea „Un Certain Regard“ de la Cannes (unde filmul a avut premiera mondială) a fost o surpriză plăcută pentru criticii și cinefilii români, însă nu mulți s-au așteptat ca regizorul să fie supranumit „The new kid in Cannes“ și să și primească premiul FIPRESCI (Asociația criticilor de film). Promovat drept „primul thriller românesc“, „Câini“ a ajuns să fie foarte repede iubit de criticii prezenți pe Riviera franceză, iar presa internațională i-a adus elogiu după elogiu.

Criticul Peter Debruge de la „Variety“ nota: „Aflat la intersecția dintre «Blood Simple» al fraților Coen și «Once Upon a Time in Anatolia», care a făcut senzație la Cannes, debutul lui Mirică aparține unei tradiții de thrillere cinice, aproape nihiliste, în care un motiv relativ mărunt poate lăsa o duzină de morți în bălți de sânge“. Jurnalistul compară scena de început a filmului cu cea din „Blue Velvet“, al lui David Lynch, devenită celebră. „Regizorul-scenarist Bogdan Mirică vine cu un debut foarte sigur, jonglând cu o mulțime de indicii sinistre și complicități mocnite“, scrie și publicația „Screen Daily“, lăudând prestația actorilor, imaginea și coloana sonoră.

Cu așa considerații din partea criticilor străini, nu este de mirare că debutul lui Mirică a ajuns în topul celor mai bune cinci debuturi europene ale anului, intrând pe lista scurtă a nominalizaților la categoria „Descoperirea anului – Premiul FIPRESCI“. Faptul că Asociația criticilor de film l-a desemnat drept cel mai bun film la Cannes ne dă speranțe și pentru un premiu la Wroclaw.

Și la noi filmul a fost foarte bine primit, ajungând să fie singura producție românească din competiția Transilvania International Film Festival (TIFF). „«Câini» răstoarnă convenţiile filmului de gen – ca să nu mai vorbesc de cele ale Noului Val – şi devine un veritabil anti-western balcanic“, îl descrie Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, citat de Agerpres. În cele din urmă, filmul a devenit și mare câștigător al festivalului clujean.

Cristian Curus este corespondentul ziarului „România liberă“ la Wroclaw pentru gala de decernare a premiilor Academiei Europene de Film, care va avea loc pe 10 decembrie 2016.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă