10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalPremiile Gopo la TVR

Premiile Gopo la TVR

Pentru cinefilii care nu pot participa ei înşişi la omagierea actorilor şi creatorilor de film ce are loc azi la teatrul Naţional, în această seară, locul consacrat teatrului TV pe TVR 2 este luat de transmisiunea în direct a sărbătorii industriei filmului românesc – Gala Premiilor Gopo.

Evenimentul are loc la Teatrul Național București și va fi difuzat în direct pe TVR2 și Radio România Cultural. Casa de Producție TVR inițiază și susține proiecte cinematografice, atât în domeniul filmului documentar, cât și în cel al filmului de ficțiune.

Casa de Producție și-a obișnuit teles­pectatorii cu seara de teatru TV, difuzată în fiecare luni, la TVR 2. În mod cu totul excepțional, astăzi, locul teatrului este luat de evenimentul care omagiază și recunoaște activitatea profesioniștilor industriei de film din România. Ca partener cu un interes constant în co-producții de filme documentare sau de ficțiune, precum și co-finanțator al acestora, Casa de producție TVR susține concret și activ cinematografia română și pe profesioniștii săi, implicându-se anual în mai mult de 15 proiecte de lung-metraj.

Casa de producție a TVR se alătură industriei de film care îi acordă, în seara de luni, actriței Coca Bloos, în cadrul Galei Premiilor Gopo, Premiul pentru Întreaga Carieră. Coca Bloos a colaborat cu TVR în roluri diverse, dovedindu-se, în teatru ca și în film, o actriță de o versatilitate și amplitudine repertorială rară. Recent, Casa de producție a propus spre difuzare pe TVR2, în cadrul anului dedicat omagierii aniversării dramaturgului A. P. Cehov (de la a cărui naștere în 29 ianuarie 1860 se împlinesc 155 de ani), spectacolul „Unchiul Vanea” în regia lui Yuri Kordonsky, unde Coca Bloos interpretează rolul Mariei Vasilievna, mama primei soţii a profesorului.

Iar săptămâna viitoare, seara de teatru din 6 aprilie, va prezenta spectacolul „Danaidele”, după Eschil, în regia lui Silviu Purcărete. În „Danaidele”, Coca Bloos joacă în travesti rolul Regelui Danaos, tatăl celor 50 de fecioare sortite măritișului forțat. Spectacolul lui Silviu Purcărete a cucerit întreaga lume, culegând multiple trofee internaționale și participări festivaliere: Premiul Criticii, Festivalul de la Dublin (1996), Museum Quartier, în cadrul Festivalului vienez de Teatru (Austria), și Festivalul Lincoln Center (SUA).

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă