15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăInternaționalPrimul teatru de balet din România, în pragul desființării

Primul teatru de balet din România, în pragul desființării

Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski nu poate supraviețui cu un buget redus cu 20%. Oleg Danovski s-ar răsuci în mormânt dacă ar cunoaște soarta teatrului de balet pe care l-a înființat în Constanța. Prima instituție de acest fel din România a ajuns în pragul desființării, după ce Ministerul Culturii a decis să taie circa 20% din bugetul său anual. ”Banii nu ne ajung să rezistăm până la finalul anului”, spune directorul Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Daniela Vlădescu. 

Pentru a trage un semnal de alarmă, artiștii s-au hotărât să protesteze: intră în grevă japoneză. ”Vineri vor urca pe scenă cu banderole albe pe brațe”, spune Daniela Vlădescu. Își cere de pe acum scuze publicului, dar le transmite că actul artistic nu va avea de suferit. Este însă un semn al disperării la care s-a ajuns.

 

Déjà-vu

 

Nu ar fi prima dată când artiștii din Constanța protestează. Pe 15 iulie 2007, consilierii județeni din Constanța au decis ”reorganizarea prin absorbție” a instituțiilor de cultură din subordinea sa. TNOB era absorbit de Teatrul de Stat, iar urmarea a fost decimarea personalului. TNOB a rămas cu 158 de angajați, număr considerat prea mic. Artiștii au protestat în stradă, iar Ministerul Culturii a decis să salveze instituția și să o preia de la Consiliul Județean Constanța. De atunci însă, s-au mai operat câteva tăieri, iar în prezent a ajuns să funcționeze cu 127 de persoane. Numărul este insuficient pentru a putea funcționa, de aceea se apelează la colaboratori, în toate departamentele, de la balerini la instrumentiști și personal tehnic și de producție. ”Avem nevoie chiar și de soliști colaboratori la orice spectacol, pentru că noi avem numai cinci”, spune Daniela Vlădescu. Cu bugetul tăiat, nu mai există bani pentru plata colaboratorilor.

 

Cine are un milion de lei?

 

Suma necesară pentru a asigura funcționarea TNOB nu este mare. Ministerul Culturii a tăiat circa un milion de lei, deci este vorba de circa 200.000 de euro. Conducerea TNOB a încercat să ia legătura cu reprezentanții Ministerului Culturii, dar nu au reușit să fie primiți în audiență. Probleme au fost în fiecare an, dar s-au găsit soluții. În 2014, de exemplu, ministerul a suplimentat bugetul în timpul anului.

 

Clădirea din centrul Constanței

 

Miza conflictului, spune Daniela Vlădescu, ar putea-o constitui clădirea în care funcționează TNOB, o clădire frumoasă amplasată chiar în centrul orașului. Aceasta este în folosința teatrului atât timp cât teatrul va exista. Dacă se desființează însă, destinația clădirii poate fi schimbată. 

 

CINE

Oleg Danovski, Sfinxul Slav

Coregraful și balerinul Oleg Danovski ar fi împlinit 98 de ani pe 8 februarie. S-a născut în Ucraina și a locuit în Cernăuți, unde mama lui s-a angajat ca maestră de balet. A studiat vioara timp de șapte ani, ulterior dedicându-se dansului. Se angajează din copilărie ca balerin și este imediat supranumit Sfinxul Slav. La 17 ani devenea cel mai tânăr coregraf din lume. În 1978, s-a întâlnit, la Constanța, cu directorul Teatrului de Revistă „Fantasio”, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înființeze o secție de balet a Teatrului Fantasio, „Ansamblul de balet clasic și contemporan“. Oleg Danovski a apărut pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Balșoi, Opera din Milano sau Metropolitan New York.

 

Spectacolele de balet ar putea dispărea din Constanța.   foto: tnobconstanta.ro

Cele mai citite

Marcel Ciolacu se declară mândru: “Chiar e o premieră pentru România”

Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), a făcut declarații vineri, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Brăila, abordând o întrebare...

Declin demografic în România. Numărul de nașteri scade

Declinul demografic în România devine tot mai evident, cu un număr tot mai mic de nașteri înregistrat în primele trei luni ale acestui an,...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă