10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalSerialul "Downton Abbey" a ajuns la final

Serialul “Downton Abbey” a ajuns la final

Serialul de televiziune "Downton Abbey" se va încheia în 2015, după difuzarea celui de-al şaselea sezon, scrie presa din Marea Britanie.

"E un secret deja cunoscut, «Downton Abbey» se va încheia în acest an. Unii dintre actorii din distribuţie au lăsat să se înţeleagă că vor fi liberi să joace în alte proiecte după vara acestui an. Unii sunt interesaţi de proiecte în Statele Unite, unde «Downton Abbey» este la fel de popular ca şi în Marea Britanie", a dezvăluit o sursă pentru tabloidul Daily Mirror.

"Joanne Froggatt, Edith Carmichael şi Allen Leech au mers la Los Angeles pentru a participa la o ceremonie de decernare a unor premii, săptămâna trecută, şi avut acolo o serie de întâlniri pentru a discuta despre viitoarele lor roluri în cinema şi televiziune", a adăugat aceeaşi sursă.

Un purtător de cuvânt al postului ITV a declarat pentru MailOnline: "Nu putem să comentăm informaţii speculative despre programele noastre".

Acest serial britanic de mare succes, cu o acţiune plasată la începutul secolului al XX-lea şi al cărui prim sezon a fost difuzat în 2010, se va încheia în toamna acestui an, iar creatorul său, Julian Fellowes, va putea astfel să se concentreze asupra unui nou serial TV, producţia americană "The Gilded Age". De asemenea, vedetele acestui serial produs de postul britanic ITV, inclusiv Michelle Dockery şi Hugh Bonneville, au fost văzute de curând în Statele Unite la diverse întâlniri cu producători americani cu care au discutat despre viitoarele lor colaborări.

Vineri, Robert Greenblatt, preşedintele NBC Entertainment, a dezvăluit într-o conferinţă de presă organizată de Television Critics Association că Julian Fellowes va începe în curând să lucreze pentru "The Gilded Age", un nou serial de epocă, care va prezenta aventurile şi viaţa socială a membrilor unor familii bogate şi rivale din New York-ul secolului al XIX-lea.

Cel de-al şaselea sezon al serialului "Downton Abbey" a fost confirmat deja de postul ITV, care nu a precizat însă dacă această producţie TV va continua şi în anul viitor.

Acţiunea serialului britanic de mare succes "Downton Abbey", difuzat pe postul ITV, se petrece pe domeniul fictiv Downtown Abbey, în castelul din ţinutul Yorkshire al contelui şi contesei de Grantham şi urmăreşte viaţa aristocratică a acestei familii şi viaţa servitorilor săi în timpul domniei regelui George al V-lea.

Cele mai citite

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă