9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalTeatrul din Ploiești şi Casa de Cultură NU au aviz ISU. Pompierii...

Teatrul din Ploiești şi Casa de Cultură NU au aviz ISU. Pompierii le-au SUSPENDAT activitatea

Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploieşti şi Casa de Cultură a Sindicatelor, cea mai mare sală de spectacole din oraș, şi-au suspendat activitatea pe motiv că nu au autorizaţii de funcţionare din partea ISU, pentru securitate la incendiu, transmite Mediafax.

Cele două instituții de cultură şi-au suspendat activitatea începând de vineri. Anunțul public a venit, luni, din partea ISU Prahova, în cadrul Colegiului Prefectural Prahova. Reprezentanții ISU au fost notificaţi cu privire la suspendarea activităţii de către cele două instituții.

”În cursul zilei de vineri după-amiază, cele două instituţii (Teatrul «Toma Caragiu» şi Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti – n.r.) au notificat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova despre faptul că îşi suspendă activitatea până la remedierea problemelor în ceea ce priveşte securitatea la incendiu”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

Ea a precizat că, anterior, administratorii celor două săli de spectacole au fost amendaţi din cauza deficienţelor legate de securitatea spectatorilor în caz de incendiu.

”Noi cunoaştem faptul că la Casa de Cultură a Sindicatelor cât şi la teatru sursele de alimentare cu apă nu funcţionau în mod corespunzător sau au fost demontate, iar iluminatul de siguranţă pentru evacuare nu funcţiona în parametrii normali, aşa cum era prevăzut în proiectul general de execuţie. Aceste instituţii au fost verificate în fiecare an de către inspectorii de prevenire din cadrul ISU şi au fost sancţionate atât pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare la incendiu cât şi pentru celelalte nereguli şi deficienţe constatate”, a mai spus reprezentantul ISU Prahova.

Vineri, reprezentanţii Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploieşti au anunţat, pe internet, că instituția suspendă spectacolele programate pentru perioada 6 – 8 noiembrie, invocând ”motive tehnice”. În acelaşi anunţ, spectatorii care cumpăraseră bilete pentru spectacolele programate pentru weekend-ul trecut erau informaţi că vor primi banii înapoi de la agenţia de bilete a teatrului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...
Ultima oră
Pe aceeași temă