Teodora Gheorghiu şi-a desăvârşit formarea muzicală la Cluj, a primit în 2003 un premiu la Concursul Internaţional „George Enescu” şi bursa de studii „Herbert von Karajan”, care a propulsat-o apoi ca solistă a Operei de Stat din Viena.
Teodora Gheorghiu a colaborat de-a lungul timpului cu artişti renumiţi pe plan internaţional, dar apariţiile sale în România au fost foarte rare.
Când aţi descoperit opera şi ce v-a făcut să alegeţi această carieră?
Teodora Gheorghiu: Am început studiul muzicii cu flautul la Liceul de Muzică din Braşov, în paralel fiind solista corului de copii „Camerata Infantis”, condus de domnul profesor Nicolae Bica. Acolo am descoperit plăcerea de a cânta, de a avea ca instrument propriul corp, dar şi disciplina studiului pentru atingerea performanţei. De acolo, drumul către studiul cântului mi-a fost netezit, iar decizia (luată sub îndrumarea profesorului Bica) a fost mai mult ca firească.
Cât de importantă a fost bursa „Herbert von Karajan” pe care aţi primit-o în 2003?
T.G.: Cred că o carieră artistică se construieşte în jurul unor întâlniri-cheie. Pentru mine, una dintre ele a fost cea cu Ioan Holender. După finala concursului „George Enescu”, domnul Holender a venit la mine şi m-a întrebat dacă vreau să vin la Viena. Răspunsul cred că vi-l imaginaţi! Aşa am ajuns la opera din Viena cu bursa „Herbert von Karajan”. Fără experienţă, am ajuns direct pe una din marile scene ale lumii. Iar experienţa a fost copleşitoare. Atunci am simţit că mai am încă mult de învăţat şi am decis să plec. M-am reîntors la Viena în 2007, după un an de studiu la prestigioasa „Chapelle Musicale Reine Elisabeth”, din Bruxelles, şi alţi doi ani ca solistă a operei din Lucerna.
Am auzit că Jose Carreras ar fi avut un cuvânt important de spus în promovarea dumneavoastră. E adevărat? În ce a constat acest ajutor?
T.G.: Povestea întâlnirii mele cu Jose Carreras este foarte frumoasă. În 2002, am participat la concursul „Julian Gayarre” din Pamplona, unde preşedintele juriului era Jose Carreras. După finală, la decernarea premiilor, neprimind decât un premiu special, surpriza a fost să primesc din partea lui echivalentul premiului doi, dat din propriul lui buzunar. Explicaţia a fost că nu ar fi avut conştiinţa împăcată dacă nu ar fi făcut acest gest, considerând că locul meu era printre laureaţi. N-aş putea spune că m-a promovat, dar prin acest gest mi-a recunoscut talentul şi munca. Şi a făcut-o cu simplitatea şi generozitatea pe care o au marii artişti.
Aţi cântat pe scene europene importante, dar şi la Cluj sau Bucureşti. Simţiţi vreo diferenţă între modul în care e perceput acest tip de muzică în Europa şi cum este ea în România?
T.G.: România este în Europa, nu-i aşa? Dar o operă de Bellini este percepută diferit la Veneţia şi la Hamburg, aşa cum o zarzuela are un alt efect asupra publicului la Madrid spre deosebire de cel din Copenhaga…În ceea ce priveşte publicul, acesta diferă uneori de la o seară la alta, chiar în acelaşi teatru! Ca să revin la întrebarea dumneavoastră, da, publicul din România percepe diferit, chiar între Cluj şi Bucureşti.
Există diferenţe majore la nivelul promovării şi al sistemului administrativ între România şi restul Europei? Sunt tinerii artişti sprijiniţi aici? Credeţi că aţi fi fost la fel de mulţumită de cariera dumneavoastră în cazul în care aţi fi rămas în ţară?
T.G.: În afară de un contract de trei luni cu Opera Naţională din Bucureşti, nu am mai fost angajată la o altă operă din România, de aceea îmi este foarte greu să vorbesc despre sistemul administrativ. Despre cum ar fi arătat cariera mea dacă aş fi rămas în ţară nu vă pot vorbi decât la modul ipotetic. Nu ştiu dacă aş fi fost neapărat mulţumită… şi asta pentru că nu am plecat de dragul de a pleca, ci am plecat pentru a învăţa. Chiar dacă am străbătut un drum până aici şi am avut parte de experienţe artistice mai mult decât mulţumitoare, sunt în continuare dornică să învăţ cât mai mult.
Înveţi nu numai de la profesori, dar înveţi din călătorii, expoziţii, concerte, întâlniri cu mari artişti. Arta este, la modul cel mai ironic vorbind, primul lucru de care ne putem descotorosi: nu ne aduce nici un câştig material imediat. Uităm însă marele câştig, care este nepalpabil şi de nepreţuit: câştigul pe care ni-l aduce la nivel spiritual. Tinerii artişti (de fapt, nu numai tinerii) nu au o viaţă uşoară în România, iar felul în care ne promovăm arta şi artiştii ne defineşte ca naţie. Şi încă ceva: chiar dacă risc să vorbesc în clişee, muzica chiar este un limbaj universal, iar în cadrul acestui limbaj diversitatea este un element constitutiv. Eu cred că în domeniul diversităţii, în România, s-ar mai putea face progrese.
În septembrie aţi înregistrat un CD în România. Ne puteţi spune câteva lucruri despre el?
T.G.: Înregistrările au avut loc la Sala Radio şi am fost acompaniată de Orchestra Radio sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. CD-ul conţine arii din opere de Mozart, Bellini, Verdi, A. Thomas etc., şi va fi lansat în toamna lui 2011. Sunt la prima mea experienţă în ceea ce priveşte înregistrările şi pot să vă spun că este destul de diferită faţă de un spectacol prin faptul că lucrând mult pe bucăţi mici, există câteodată riscul să te pierzi în detalii, dar, ca experienţă personală, ele sunt un mare câştig, fiind o proiecţie a stării sufleteşti şi a nivelului artistic în momentul respectiv.
Mai pregătiţi vreun concert
în România?
T.G.: În momentul de faţă mi-am rezervat o perioadă mai lungă pentru înregistrări. După cea de la Bucureşti, urmează să înregistrez un alt CD cu o orchestră franceză specializată în muzica barocă, „Les Talens Lyrique”, avându-l ca dirijor pe Christophe Rousset. Va fi un CD în jurul unei cântăreţe celebre italiene, Anna de Amicis, pentru care Mozart a scris rolul Giunia în opera „Lucio Silla”. În afară de cele patru arii din „Lucio Silla”, vor mai fi arii din opere scrise pentru Anna de Amicis (Nicolo Jomelli, Johann Christian Bach, Christoph Willibald Gluck printre alţii). Apoi, la începutul anului, voi mai înregistra un CD, de data aceasta de lieduri (R. Strauss, O. Respighi, M. Ravel) cu pianistul Jendrik Springer. Am încercat, prin cele trei înregistrări, să acopăr o arie largă din repertoriul meu, începând cu repertoriul preclasic, trecând prin arii de operă şi terminând cu lieduri.
În luna ianuarie, am să revin la Bucureşti într-o operă în concert („L’enfant et les sortileges” de M. Ravel), alături de Ruxandra Donose.
