6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalVeneţia. Premiați cu un Leu de Aur

Veneţia. Premiați cu un Leu de Aur

Direcţiunea Festivalului de Film de la Veneţia a anunţat decizia sa de a acorda actorului francez Jean-Paul Belmondo şi regizorului polonez Jerzy Skolimowski câte un Leu de Aur pentru întreaga carieră la ediţia din acest an a festivalului, care va începe la sfârşitul lunii august, informează agenţia France Presse (AFP).

Jean-Paul Belmondo, idol al cinematografiei franceze şi internaţionale, a interpretat roluri în cea mai fericită manieră, cu suflul modernităţii tipic Noului Val din cinematografia franceză, a anunțat Mostra într-un comunicat.

Actorul francez în vârstă de 83 de ani a impus figura unui antierou provocator şi seducător, foarte diferit de stereotipurile de la Hollywood, şi a jucat în unele dintre cele mai reuşite roluri de gangsteri din filmele poliţiste franceze, se mai afirmă în comunicat. „Un chip fascinant, o simpatie irezistibilă, o versatilitate extraordinară i-au permis să interpreteze, rând pe rând, roluri dramatice, de aventură şi chiar de benzi desenate, făcându-l un star apreciat pretutindeni în lume“, a declarat directorul Mostra, Alberto Barbera.

Regizorul polonez Jerzy Skolimowski, în vârstă de 78 de ani, se numără printre realizatorii cei mai reprezentativi ai cinematografiei moderne născute în sânul Noului Val al anilor şaizeci. Împreună cu Roman Polanski, el este regizorul care a contribuit cel mai mult la revigorarea cinematografiei poloneze din această perioadă, a declarat Barbera.

Unele dintre cele 17 filme ale sale se numără printre cele mai reprezentative pelicule ale cinematografiei moderne, libere şi inovatoare, radical nonconformiste şi îndrăzneţe, consideră Barbera.

Filmele sale mai recente manifestă în continuare capacitatea surprinzătoare şi inepuizabilă de a se reînnoi, plasându-l printre autorii cei mai combativi şi originali ai cinematografiei contemporane, apreciază organizatorii festivalului de la Veneţia. Ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc între 31 august şi 10 septembrie.

Începând din acest an, se vor decerna la fiecare ediţie a festivalului câte doi Lei de Aur pentru întreaga carieră, unul pentru un actor şi altul pentru un regizor, au mai anunţat organizatorii, citaţi de agenţia France Presse. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă