29.8 C
București
luni, 22 iunie 2026
AcasăInternațional"Poziţia copilului", PREMIUL criticii internaţionale la Festivalul de Film de la Berlin

„Poziţia copilului”, PREMIUL criticii internaţionale la Festivalul de Film de la Berlin

Filmul „Poziţia copilului” de Călin Netzer a primit, vineri seara, premiul criticii internaţionale – FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7-17 februarie), potrivit Mediafax.

„Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost primit cu aplauze la premiera mondială de luni, în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, presa internaţională incluzându-l printre favoriţii ediţiei.

Pelicula a primit Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiţia festivalului dintre cele 19 filme aflate în cursa pentru Ursul de Aur. Ceremonia a avut loc la Film Haus Berlin, iar trofeul i-a fost înmânat scenaristului Răzvan Rădulescu, co-autor al scenariului, alături de Călin Peter Netzer.

FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) stabileşte jurii independente şi acordă premii în cadrul tuturor marilor festivaluri de film. Juriul prezent la Berlinală a fost format din criticii de film Alin Tasciyan (preşedinte), Mohammed Rouda, Mode Steinkjer, Ninos Feneck Mikelides, Baptiste Etchegaray, Eberhard von Elterlein, Dana Linssen, Anjelika Artyukh, Christoph Schmitz.

Premiul vine cu o zi înainte de marea gală de premiere a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

„Poziţia copilului” concurează la Ursul de Aur cu alte 18 pelicule. La proiecţia oficială de la Berlinale Palast, au luat parte actorii Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache, regizorul Călin Peter Netzer, coscenaristul Răzvan Rădulescu, directorul de imagine Andrei Butică, monteurul şi sound-designer-ul Dana Bunescu, scenografa Mălina Ionescu, inginerul de sunet Cristian Tarnoveţchi şi producătoarea Ada Solomon.

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură, într-o distribuţie selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

„Poziţia copilului” este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

Cele mai citite

Edi Iordănescu poate reveni surprinzător în prim-plan! Un club din Grecia insistă pentru semnătura sa

Edward Iordănescu ar fi primit o ofertă din prima ligă a Greciei, după ce a refuzat revenirea la CFR Cluj.Despărțirea lui Răzvan Lucescu de...

FCSB renunță temporar la unul dintre cei mai promițători jucători! Fotbalistul revine la fosta echipă

Ionuț Cercel va evolua sub formă de împrumut la Farul Constanța în sezonul viitor.FCSB și Farul Constanța au ajuns la un acord pentru împrumutul...

UEFA schimbă regulile după experimentul de la Mondial! Decizia luată pentru EURO 2028

Forul european a stabilit cum vor fi aplicate pauzele de hidratare la Campionatul European din 2028.Cupa Mondială 2026 a adus mai multe modificări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă