Cultura
 
Primul film documentar 3D românesc, care promovează Maramureşul, a fost lansat luni seară
31 Ianuarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
614 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Primul documentar etnografic românesc în format 3D realizat în România, "Culegătorii de folclor", regizat de Gabriel Boholt, a fost lansat oficial, luni seară, la cinematograful Patria din Bucureşti, în prezenţa directorului RomâniaFilm, Marius Iuraşcu, şi a directorului CNC, Eugen Şerbănescu, informează Mediafax.

"Culegătorii de folclor" face parte din prima trilogie de documentare 3D artistice etnografice din România şi va mai include titlurile "Moş Pupăză" şi "Nuntă în Maramureş". Cele trei producţii au scopul de a promova Maramureşul şi tradiţiile sale, iar dacă acestea vor avea succes, vor urma alte documentare 3D de prezentare a unor regiuni importante ale ţării. Filmul de 23 de minute va intra în cinematografele din reţeaua RADEF la începutul lunii februarie.

Marius Iuraşcu, directorul general RomâniaFilm, s-a declarat încântat de producţie. Acesta a mărturisit că a fost impresionat când a văzut, în documentarul "Culegătorii de folclor", "moroşeni care dau repede din picioare în 3D".

Filmul "Culegătorii de folclor" a fost realizat pe Valea Izei, Sighetul Marmaţiei, şi prezintă viaţa unui cuplu tânăr de muzicieni din Maramureş. Filmul este creaţia unei echipe de profesionişti ai RomâniaFilm, coordonată de Gabriel Boholt, regizorul peliculei, şi Marius Iuraşcu, directorul general RomâniaFilm.

Filmul a fost realizat în coproducţie, producătorul principal fiind Asociaţia pentru Integrare Culturală Europeană, care susţine proiectele de cultură româneşti, precum acesta, iar coproducător este RomâniaFilm, care va şi distribui documentarul.

De alfel, întreaga trilogie este dedicată Maramureşului - fascinantul ţinut din nordul ţării. Până la sfârşitul anului vor fi lansate şi celelalte două filme ce fac parte din acest proiect.

Gabriel Boholt a fost unul dintre primii fotoreporteri români care a realizat materiale de presă în zone de conflict armat, precum Transnistria - Tiraspol, Dubăsari, Muntenegru-Potgorica, Kosovo şi Kurdistan - Turcia. Pasiunea sa a rămas fotografia şi a continuat să participe la numeroase expoziţii colective de artă fotografică în România, Austria, Bulgaria, Belgia, Ungaria, Germania şi Spania.

Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film" (RADEF) este o regie autonomă în subordinea Ministerului Culturii, nesubvenţionată de la bugetul de stat. Marius Iuraşcu conduce RADEF din 18 iunie 2009.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
6 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI