Cultura
 
FESTIVAL
Revoluţii pe celuloid la One World România
17 Februarie 2012
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
290 VIZUALIZARI | COMENTARII  0

Anul acesta, între 13 şi 18 martie, Festivalul de film documentar One World România aduce la Bucureşti, pe lângă alte „delicatesuri", filme despre revoluţii, mişcări sociale, activişti şi disidenţi. Ele sunt grupate în două secţiuni: Secţia Revoluţii Online şi Secţia Activişti
şi Indignaţi.

Printre Activişti şi Indignaţi se numără tinerii din documentarul „The Real Social Network". Regizorii filmului au participat ei înşişi la mişcările protestatare britanice din 2010-2011. Timp de 6 luni au avut acces la întâlnirile secrete ale unui grup de studenţi londonezi, care modificau sisteme de software, ocupau universităţi şi închideau bănci. Un portret proaspăt al noii generaţii a protestului, crescută în era virtuală.

Pornind de la acest film, One World România va organiza o dezbatere despre mişcările „Occupy" din întreaga lume, inclusiv despre varianta română din noiembrie 2011 - „Occupy Facultatea de Istorie". Vor fi prezente şi cele două regizoare ale documentarului, Ludovica Fales şi Isis Thompson. Pe deasupra, festivalul va organiza o expoziţie ambulantă cu fotografii pe aceeaşi temă; dar despre asta, la timpul potrivit.

Unul dintre cele mai puternice şi actuale documentare din Secţia Revoluţii Online este „Rouge Parole", semnat de Elyes Baccar. Primăvara Arabă a erupt în Tunisia, unde nimeni nu se aştepta, declanşând un cutremur politic care nu s-a încheiat încă. Filmul spune povestea revoluţiei tunisiene şi a răsturnării preşedintelui Ben Ali,

într-o manieră emoţionantă. Regizorul şi producătorul tunisian Elyes Baccar va veni la Bucureşti în timpul One World România, pentru a discuta cu publicul românesc despre tranziţia dureroasă şi complicată a Tunisiei către democraţie. „Rouge Parole" va fi subiectul unui eveniment dedicat Primăverii Arabe şi va avea şi o proiecţie specială la Noul Cinematograf al Regizorului Român.

Un alt film inedit din Secţia Revoluţii Online - „Fragments of a Revolution" - vorbeşte despre protestele înăbuşite din Iran, izbucnite după alegerile controversate din 2009. Numele regizorului nu este cunoscut, pentru că l-ar pune în pericol... Timp de un an, exilaţii iranieni au urmărit „revoluţia verde" pe Internet - de la demonstraţiile din stradă până la aşa-numitele procese.

Au încercat să-şi facă propria lor imagine a evenimentelor, pornind de la clipuri postate pe net şi de la mesajele electronice primite de la prieteni. „Fragments of a Revolution" a participat în multe festivaluri importante de film din întreaga lume şi a câştigat Premiul pentru cel mai bun documentar la Miradas Doc şi pentru cel mai bun documentar despre democraţie la Festivalul de film de la Leipzig.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
2 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI