De curând, în librării a apărut cartea „Scara Raiului în cinema: Kusturica, Tarkovski, Paradjanov”, scrisă de Elena Dulgheru.
Lucrarea scoate în evidenţă nu doar calitatea de revoluţionari ai filmului a celor trei cineaşti, ci şi valenţele mistice ale operelor lor. Cartea continuã direcţia de cercetare în domeniul esteticii sacrului şi a cinematografului iniţiată de autoare cu volumul „Tarkovski. Filmul ca rugăciune. O poeticã a sacrului în cinematograful lui Andrei Tarkovski”. Cei trei regizori şi filmele lor sunt folosite ca „material didactic” pentru a exemplifica raportarea artistului la divinitate.
Dacă Tarkovski este recunoscut ca un cineast mistic, fiind considerat omologul lui Dostoiveski în cinema, iar Padajanov prin „haltele” sale în puşcăriile sovietice a căpătat o aură de martir, un pic mai dificil de încadrat la categoria „mistic” este Kusturica. Şi acesta însă ar putea avea un corespondent biblic, în figura fiului risipitor, iar filmele sale „Underground” sau „Vremea ţiganilor” despre asta şi vorbesc, despre o îndelungată călătorie prin război, prin vicii sau prin deşert în căutarea luminii. 
