Cultura
 
Băsescu, în curând la TVR
6 Iulie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1299 VIZUALIZARI | COMENTARII  2
Traian Băsescu ar putea apărea din nou la televiziunea publică. Emisiunea ar fi programată joi la orele 21.00 la TVR1. Preşedintele-director general al postului public de televiziune, Alexandru Lăzescu, a confirmat informaţia pentru Realitatea.net: „Preşedintele şi-a exprimat dorinţa de a veni la TVR şi între variantele discutate este şi ziua de joi. E o posibilitate, nu am încă confirmări. Nu este nimic bătut în cuie". Potrivit lui Lăzescu, Traian Băsescu s-a auto-invitat la postul public de televiziune, unde urmează să apară pentru prima oară în 2010. „A fost un demers de-al preşedintelui, el oricum spusese că vrea să apară la televiziune. E intenţia lui şi e demersul lui, conform legii trebuie să-i permit asta", a declarat preşedintele-director general al TVR.

 

Apariţia lui Traian Băsescu la postul public de televiziune la doar o săptămână după ce a fost aleasă o nouă conducere a instituţiei nu poate fi privită drept o dovadă de politizare, a declarat Lăzescu în contextul în care el a fost numit în conducerea TVR la propunerea Preşedinţiei.

„Demersul a venit din partea Preşedinţiei, probabil că Traian Băsescu dorea să vină cu nişte mesaje. Probabil că schimbarea conducerii a readus în interesul lui ideea de a apărea la postul public, însă asta nu are nicio legătură cu politizarea, ci cu procesul instituţional", a declarat Lăzescu.

Contactată de Realitatea.net, Rodica Culcer, şefa Departamentului de Ştiri al TVR, şi-a contrazis însă şeful. În primă fază, ea s-a declarat iritată de întrebările reporterilor privind apariţia preşedintelui la TVR. „Noi nu întrebăm Realitatea TV cum îşi face programele şi nu mi se pare normal să dăm socoteală pentru felul în care ne facem programele", a spus Culcer, adăugând mai apoi că Departamentul de Ştiri i-a adresat de fapt o invitaţie preşedintelui.

Informată de răspunsul contradictoriu dat de Alexandru Lăzescu, Rodica Culcer a replicat: „Nu a înţeles, pentru că am vorbit doar în principiu lucrurile cu el. Eu am făcut acest demers pentru că suntem într-o perioadă de criză, pentru că există anumite discuţii în legătură cu criza, cu relaţiile cu Guvernul, cu viitorul economic şi cu situaţia de după inundaţii. Mi se pare normal ca preşedintele, prim-ministrul şi orice politician să apară la televiziunea română, pentru că este o televiziune publică".

În ceea ce priveşte aspectul politizării, Rodica Culcer a spus: „Nu văd în ce fel este politizare invitarea şefului statului, cred că este o datorie a televiziunii publice să-l invite. Va fi un interviu obiectiv, nu unul servil".

Purtător de cuvânt al Preşedintelui României, Valeriu Turcan, a declarat pentru Realitatea.net că "există o invitaţie adresată de TVR în data de 4 iunie, pentru o ediţie specială, căreia preşedintele nu i-a putut da curs". Turcan a mai spus că TVR a reînnoit invitaţia zilele trecute, dar că Administraţia Prezidenţială "nu am putut confirma prezenţa preşedintelui la emisiune până în acest moment". Despre teme de discuţie, în eventualitatea participării preşedintelui la ediţia specială, Valeriu Turcan a spus că acestea ar urma să fie propuse de către moderator.

Purtător de cuvânt al Preşedintelui a completat că "există mai multe solicitări de interviuri atât din partea serviciului public de televiziune, a celui de radio, cât si din partea unor ziare şi a unor staţii TV private".

Pe 23 decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la postul B1 TV, că nu avea să mai apară la postul public de televiziune atâta timp cât Alexandru Sassu urma să conducă instituţia, promisiune de care şeful statului s-a ţinut.

"Sassu, din păcate, a fost extrem de incorect, iar eu nu voi mai merge la televiziunea naţională atât timp cât acest om este preşedintele televiziunii. (...) O să încerc cu o altă televiziune să stabilesc ca preşedintele să meargă o dată pe lună să explice românilor unde e ţara, ce se întâmplă, dar cât timp domnul Sassu este preşedintele Televiziunii Române, eu nu mai merg acolo. Această televiziune pe timpul campaniei nu a avut calitatea de televiziune publică, ci s-a pus în remorca televiziunilor lui Vîntu şi Voiculescu. Acelea erau televiziuni private. Ei aveau obligaţia să mă trateze ca pe un candidat egal. Nu voi mai călca la această televiziune", a declarat atunci Traian Băsescu.


VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
4 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
2. In fine , MARELE DICTATOR apare 15:03 | 6 Iulie
la televiziune
Si nu la orice televiziune ci la televiziunea publica . De mare dictator ce era, pina de curind trebuia sa-i ceara aprobarea lui Sassu ca sa apara . Iar Sassu , spirit democratic innascut si cu o mare repulsie fata de dictatori , NU I-O ACORDA . Ba ar fi fost in stare sa-i arda si vreo doua scatoalce PESTE BOT dictatorului ca sa-si bage mintile-n nas .
1. cine este CMA? 13:31 | 6 Iulie
cet23
Cine este CMA? Aflam din sfarsitul articolului: "CMA - Credit Market Analysis este membră a CME Group, cea mai mare bursă pentru instrumente derivative din lume".
Ce sunt instrumentele derivate? Sunt acele instrumente financiare care au provocat - sau au fost instrumentul provocarii - colapsul industriei financiare a Statelor Unite.
Cine mai are incredere in ei? In ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

TopRL
Actrita Grace Kelly, care a devenit Printesa Grace de Monaco atunci când s-a casatorit cu printul Rainier în 1956, este pe primul loc in topul celor mai frumoase printese din istorie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul BeautifulPeople.com. Prinţesa Rania a Iordaniei a ieşit pe locul al doilea in sondajul online, urmată de Kate Middleton care a intrat de curând în familia regală britanică după ce...
 
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
cursvalutar
1 EUR
4.4646
-0.0016
-0.0358
1 USD
3.5492
-0.0046
-0.1296
1 GBP
5.5585
-0.0180
-0.3238
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI