Cultura
 
Funerar TV, un nou post românesc, unic în lume
4 Iunie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
6021 VIZUALIZARI | COMENTARII  5

Românii par din ce în ce mai dornici să se afirme în faţa opiniei publice, să fie cunoscuţi şi, mai presus de orice, să fie văzuţi la TV de familie şi prieteni. Cei care nu reuşesc asta în timpul vieţii mai au o şansă - o înmormântare în faţa camerelor de luat vederi, transmisă pe net de Funerar TV. Conceput în mai 2010, funerartv.ro este prezentat drept "unicul site specializat în preluarea, înregistrarea şi transmisia pe internet, în timp real, a întregii game de servicii funerare, de la pregătirile iniţiale şi până la final".

"Fireşte, astfel de evenimente nu sunt de dorit, dar fiecare dintre noi îşi pierde oameni apropiaţi", se spune pe site-ul Funerar TV. "Dat fiind faptul că aceste evenimente pot interveni în orice moment, iar cei dragi se pot afla la mii sau zeci de mii de km distanţă, într-o perioadă scurtă nu este posibil ca toţi să poată să-l conducă pe ultimul drum, deşi îşi doresc. Funerar TV oferă tocmai această posibilitate", este explicaţia site-ului, citată de Mediafax.

Sub sloganul "Nu te vom uita niciodată!", Funerar TV îşi prezintă serviciile oferite, care au în centru filmarea slujbei religioase. Astfel, Funerar TV pune la dispoziţia clientelei înregistrarea nefericitului eveniment cu 3-8 camere şi regie de emisie, transmisie live pe internet (total sau parţial), servicii post-procesare şi efecte şi multiplicare de DVD-uri şi CD-uri.

O înmormântare în faţa camerelor de luat vederi nu este, totuşi, la îndemâna oricui. Cei care nu sunt foarte "largi la pungă" pot să opteze între mai multe variante de preţuri, pentru că transmisiile în direct pe internet pot fi făcute în funcţie de doleanţele beneficiarilor - integral sau pe secţiuni, tarifele medii aferente transmisiei fiind de 195 euro/ oră (fără TVA). Acestea pot fi, însă, negociate în funcţie de totalul orelor de transmisie. De asemenea, filmarea cu o cameră video îl costă pe îndureratul client 170 de euro, filmarea cu două camere şi montaj - 580 de euro, în timp ce filmarea cu trei camere şi regie montaj - 840 de euro.

Aceste preţuri sunt valabile, însă, doar pentru România. Pentru "comenzi" privind preluarea şi transmiterea ceremoniei din afara ţării, tarifele, preţurile se negociază direct cu furnizorul. Funerar TV pune la dispoziţia celor îndureraţi şi o listă cu trei firme care oferă servicii funerare - de transport, flori şi accesorii - atât în Bucureşti, cât şi în ţară. "A apela la noi este mai mult decât o necesitate, este garanţia desfăşurării în bune condiţii a evenimentului funerar, este siguranţa că plătiţi costul corect al serviciilor", le garantează noua televiziune potenţialilor clienţi.

Site-ul funerartv.ro a fost înregistrat în data de 9 mai 2010 de Vodafone România SA. Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii Vodafone România au spus că site-ul nu este al companiei de comunicaţii mobile. "Noi avem un serviciu de găzduire, de asta apare că ar aparţine Vodafone România, dar nu este al nostru", a spus Lidia Solomon, Corporate Communications Director Vodafone România.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
11 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
5. Rusine 16:15 | 9 Iunie
Elo
Programul acesta TV e o porcarie....
4. C.N.A. 14:03 | 8 Iunie
ROMAN
C.N.A.-ul ESTE INCA O INSTITUTIE IN CARE SE PLATESC SALARII BABANE, DEGEABA. ESTE LA FEL DE ODIOS CA SI MAGAZINELE POMPELOR FUNEBRE CARE ISI EXPUN PRODUSELE OSTENTATIV, LA VEDERE, IN TOATA TARA,PRECUM ORICE MARFA, FARA NICI UN PIC DE RESPECT FATA DE CEI DECEDATI, SAU FATA DE CEI CARE SUFERA DUPA PIERDEREA CELOR DRAGI.ACEASTA TELEVIZIUNE TREBUIE SA DISPARA, IAR MAGAZINELE DE POMPE FUNEBRE TREBUIE ...
3. Un moment greu . 10:46 | 5 Iunie
Valeriu
Putin respect pentru cei morti .
2. Cu vata in nas si dop la popou 09:36 | 5 Iunie
Epicureanu din ...
Intreaga gama de servicii funerare? Tare! Asteptam deci si noi sa vizionam operatiunea de imbalsamare a cadavrelor.
1. Funerar TV 22:16 | 4 Iunie
escul
genial! or sa se umple de bani.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

TopRL
Se spune că „timpul înseamnă bani". Însă, pentru cumpărătorii de ceasuri de lux, este valabilă şi zicala opusă celei dintâi: „banii înseamnă timp". Cu 700 de mii de dolari, unii oameni şi-ar cumpăra o locuinţă spaţioasă şi o maşină de lux. Alţii îşi cumpără un ceas. Acestea sunt cele mai scumpe ceasuri din lume, conform site-ului menpulse.com, care sunt purtate doar de către marii...
 
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
cursvalutar
1 EUR
4.3540
+0.0057
+0.1309
1 USD
3.2812
-0.0276
-0.8412
1 GBP
5.2181
-0.0148
-0.2836
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI