26.4 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInternaționalPianistul Matei Șerban Rogoz, în concert la Londra

Pianistul Matei Șerban Rogoz, în concert la Londra

Muzicianul lunii aprilie în cadrul seriei de concerte organizate de ICR Londra şi de Societatea „George Enescu” din Marea Britanie este pianistul Matei Şerban Rogoz, ce propune publicului britanic o lectură personală a unora dintre cele mai cunoscute partituri de pian. Pianistul îşi va prefaţa recitalul, din care nu vor lipsi partituri de Beethoven, Prokofiev şi Enescu, cu o scurtă incursiune în istoria sonatei şi cu prezentarea lucrării sale „Sonata pentru pian în secolele XVIII-XIX. Aspecte stilistice și interpretative”.

Întreg programul acestui eveniment, care va avea loc pe data de 3 aprilie de la ora 19.00, este dedicat marelui dirijor George Georgescu, la 50 de ani de la moartea muzicianului.

Următorul concert din cadrul seriei „Concertelor Enescu” va prezenta, în premieră în cadrul programului ICR Londra, „Dixtuorul” de George Enescu, ansamblul de zece suflători britanici fiind dirijat de Andrei Gocan. Matei Șerban Rogoz s-a născut în București în 1973. A absolvit Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” la clasa Ligiei Pop și Universitatea Națională de Muzică București la clasa profesorului Sandu Sandrin. Începând cu anul 1997 urmează, la Școala Normală de Muzică din Paris, cursuri de perfecționare, cu Françoise Thinat. La “Mozarteum” din Salzburg a urmat cursurile de măiestrie susţinute de pianistul Boris Bloch. A susținut recitaluri în București, Viena, Paris și alte orașe din Franța. În anul 2001 a organizat un concert “George Enescu” la Fundația Statelor Unite de la Paris. În 2002, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Paris, organizează la Ambasada României din Franța două concerte dedicate creației enesciene, concerte filmate și ulterior difuzate de către postul TVR Cultural. Cu ocazia a 50 de ani de la moartea lui George Enescu, colaborează din nou cu ICR la organizarea unui concert “George Enescu“. Este doctor în muzică al Universității Naționale de Muzică București, cu lucrarea “Sonata pentru pian în secolele XVIII-XIX. Aspecte stilistice și interpretative”.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, unde vor participa la categoriile 71 kg, respectiv 49...

Un nou sondaj Eurobarometru reflectă opiniile și așteptările cetățenilor UE înainte de alegerile europene

Cel mai recent sondaj Eurobarometru standard arată că europenii doresc ca UE să fie mai puternică și mai independentă. “În special, peste trei sferturi dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă