Cultura
 
Yanni vine la Bucureşti
30 Noiembrie -1
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2201 VIZUALIZARI | COMENTARII   3
Celebrul pianist şi compozitor grec Yanni va susţine un concert la Bucureşti, pe 14 septembrie, de la ora 20:00, la Zone Arena. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală „Maria Domina" şi Agenţia Vreau Bilet.
 
"Ştim că sunt foarte mulţi cei care iubesc muzica lui Yanni. Prin urmare, ne-am propus să oferim clienţilor care vor să îşi asigure din timp prezenţa la acest concert şi care nu vor să rateze oportunitatea de a fi martorii unei eveniment deosebit o reducere de 10% la achiziţionarea a 4 bilete, ofertă fiind valabilă până la data de 20 mai", spune Pepino Popescu, reprezentantul Agenţiei Vreau Bilet.
  
 Biletele au preţurile cuprinse între 100 şi 350 de lei, în funcţie de categoria de loc şi au fost puse în vânzare în reţeaua Vreau Bilet.
 
 Yanni, pe numele său adevărat, Yiannis Hrysomallis, este de origine greacă şi un muzician extrem de apreciat la nivel mondial. Cu numeroase albume şi hituri la activ,  Yanni este recunoscut pentru talentul lui de a cânta la pian, clape, dar şi drept compozitor desăvârşit. A obţinut nominalizări la premiile Grammy pentru albumul "Dare to Dream" în 1992, urmând "In My Time" în anul 1993. 
 
 De-a lungul timpului, Yanni a acumulat mai mult de 35 albume de platină şi de aur, la nivel mondial, cu vânzări totale de peste 20 de milioane de exemplare. 
 
 Muzica lui a fost folosită pe scară largă în televiziune şi evenimente televizate sportive, inclusiv la Super Bowl, World Wide de Sport, US Open, Tour de France, Campionatele Mondiale de patinaj, Jocurile Olimpice, şi  ABC News.  Stilul său muzical este frecvent descris ca fiind "new age", deşi el preferă termenul de "contemporan instrumentală".
 
 Spectacolul face parte cadrul turneului Truth of Touch, itinerariu muzical ce se va desfăşura în Mexic, Panama, SUA, Canada, China, Europa şi America de Sud şi care va include şi România.
  
Topul de saltea- un plus de confort adus somnului tau

Topul de saltea- un plus de confort adus somnului tau

In urmatoarele randuri vom discuta despre beneficiile pe care vi le aduce un astfel de top, dar si...
Piese de mobilier ce economisesc spatiu in apartamentele mici

Piese de mobilier ce economisesc spatiu in...

Mobilierul este cel care ocupa, in general, cea mai mare suprafata dintr-un apartament. De aceea,...
8 din 10 copii stiu parola de la calculatorul parintilor

8 din 10 copii stiu parola de la calculatorul...

Un studiu britanic a relevat faptul ca 8 din 10 copii ar sti parola de la calculatorul parintilor...
Millstick.ro te premiaza cu un sticker de perete!

Millstick.ro te premiaza cu un sticker de perete!

Millstick.ro te ajuta sa decorezi camera copilului! Cu stickerele de perete de la Millstick.ro poti...
Muzeul copilariei

Muzeul copilariei

Copilaria are un muzeu, si nu unul obisnuit - unul virtul si interactiv. Deci, te invitam in Muzeul...
Shake din fructe rosii

Shake din fructe rosii

Vrei sa incepi ziua plina de energie? Încearcă shake-ul de fructe rosii intr-o combinatie inedita!
VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
8 voturi
Putoarea din transportul în comun: cele cinci stagii ale durerii

Putoarea din transportul în comun: cele cinci stagii...

Orice om trece prin momente grele în viață. Pentru multă lume e vorba fie de o boală grea,...
Sânziana Buruiană dă detalii despre virginitatea ei

Sânziana Buruiană dă detalii despre virginitatea ei

Titlul nu-mi aparține mie, ci unui tabloid. Complet, el sună așa: „Sânziana Buruiană dă detalii...
Alimentele viitorului: mâncare scoasă la IMPRIMANTĂ, din ALGE şi INSECTE

Alimentele viitorului: mâncare scoasă la IMPRIMANTĂ,...

NASA finanţează un proiect revoluţionar care ar putea redefini hrana aşa cum o ştim azi. Alimentele...
Nu scăpăm de ploi nici în luna mai. Călduri mari în luna iulie DESCARCĂ PROGNOZA pentru MAI-IULIE

Nu scăpăm de ploi nici în luna mai. Călduri mari în...

Adminitraţia Naţională de Meteorologie a afişat prognoza pentru lunle mai-iulie. Veştile nu sunt...
CU ATÂTA MACHIAJ nu ai mai VĂZUT-O DE MULT! Uite cum a apărut FARDATĂ MONICA GABOR!

CU ATÂTA MACHIAJ nu ai mai VĂZUT-O DE MULT! Uite cum a...

Monica Gabor ne-a obișnuit în ultimii ani cu apariții tot mai naturale. Ba chiar și la cel mai...
Fiica Clejanilor, BOMBĂ SEXY, după ce a slăbit! Uite cum ŞI-A ÎNNEBUNIT FANII | Foto în articol

Fiica Clejanilor, BOMBĂ SEXY, după ce a slăbit! Uite...

Margherita face furori pe scenă, pe micul ecran şi pe Facebook, cu noua ei siluetă. A slăbit 5...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
3. Minunea s-a produs 23:42 | 15 Iunie
Eduard
Un artist pe care nu trebuie sa il ratati . Concertele lui sunt unice iar muzica lui va atinge sufletul. Ii urmaresc cariera de mai bine de 17 ani si niciodata nu am fost dezamagit de muzica lui. Eu am cumparat biletele cu 5 luni inainte ,sa fiu sigur ca nu voi rata acest concert. Sunt un mare fan. Multa lume nu credea ca o sa il vedem in Romania Bucuresti. Iata ca minunea s-a produs.
2. Concert TZEAPA 10:07 | 16 Mai
Yani
La un email trimis la adresa de contact de pe pagina oficiala a lui Yanni, cu intrebarea daca vine in Romania anul acesta pentru a sustine un concert (prea frumos sa fie adevarat, de aici si scepticismul meu), mi s-a raspuns ca exista ceva negocieri intre parti, insa nu se stie daca se va ajunge la un acord. Au continuat spunand ca nu ar trebui puse bilete in vanzare din moment ce nu s-a ajuns la ...
1. Love Yanni music 13:35 | 11 Mai
Iuliacorina
Astept concertul acesta de foarte mult timp.. E o surpriza foarte placuta!
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
Potentialul terenurilor agricole este mult subestimat de români, care ori nu vor, ori nu au mijloacele necesare pentru a face o investitie imobiliara strategica ... Citeste articolul
Alte stiri
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea MANAGER EXPRESS Bebelu
RUN DATA SOLUTIONS SATI