6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalAristocrat german, decorat de Băsescu pentru acţiuni umanitare

Aristocrat german, decorat de Băsescu pentru acţiuni umanitare

Ducele Franz de Bavaria a fost decorat cu ordinul naţional "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce, pentru activitatea sa de preşedinte al Asociaţiei de întrajutorare Nymphenburg.

"Preşedintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Pentru Merit» – în grad de Mare Cruce, Alteţei Sale Regale Ducele Franz de Bavaria, preşedinte al Asociaţiei de întrajutorare Nymphenburg, Republica Federală Germania. Distincţia a fost oferită în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită în domeniul protecţiei copiilor defavorizaţi, persoanelor vârstnice fără adăpost, precum şi a comunităţilor de rromi, pentru colaborarea constantă pe care a avut-o cu autorităţile române în promovarea şi dezvoltarea a numeroase acţiuni şi proiecte umanitare", se spune într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.

Franz Bonaventura Adalbert Maria Herzog von Bayern este şeful Casei de Wittelsbach, fosta casă regală a Bavariei. Ducele este descendentului lui Ludwig al III, ultimul rege al Bavariei, care a fost detronat în 1918.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă