Actorul Costel Caşcaval este unul dintre zecile de mii de copii care şi-au petrecut primii ani de viaţă într-un orfelinat comunist. După moartea părinţilor săi, el a fost abandonat de rude într-o astfel de instituţie. Costel îşi aminteşte şi azi cum îşi petrecea sărbătorile când era mic.

„Orfelinatul unde am crescut eu era la Târgu Ocna, la doi paşi de Slănic Moldova şi la trei paşi de Oneşti, de unde şi-a început Nadia Comăneci flick-flack-urile care au făcut-o faimoasa în toată lumea. Sigur că, fiind în plin comunism, nu se găsise nimeni care să ne vorbească de adevărata semnificaţie a Crăciunului. Nici un preot nu avea voie să treacă pragul orfelinatului ca să ne vorbească de Naşterea Domnului. Nu conştientizam că e Crăciunul sau Anul Nou, nu ştiam ce e aceea o sărbătoare, dar cumva, instinctiv, simţeam că în lume se întâmplă ceva deosebit. Vedeam copiii din oraş mai frumos îmbrăcaţi, oamenii umblau de colo-colo cu cadouri în mâini, iar doamne dichisite de la comitetul de femei al oraşului ne vizitau, ne mângâiau pe creştetul tuns chilug şi ne dădeau câte o bombonică. Miroseau frumos, a mămici".

Moş Gerilă şi orfanii

Costel îşi mai aminteşte că cei două sute de copii raşi în cap din orfelinat îl aşteptau cu înfrigurare pe Moş Gerilă. „Făceam lanţuri din hârtie creponată, steluţe din hârtie, iar pentru noi, coifuri. Împodobeam bradul şi, aşezaţi cuminţi în sala de mese, îl aşteptam pe Moş Gerilă, căci Moş Crăciun nu avea „viză de intrare" în orfelinat. Nu ştiam colinde, că nu avea cine să se înveţe, dar pregăteam noi între noi „Pluguşorul". Numai că nu aveam unde să „plugărim" căci tovarăşul director nu ne lăsa să ieşim din orfelinat ca să mergem de nebuni din casă-n casă. S-a întâmplat în câte un an să sărim gardul ca să mergem cu „Pluguşorul" gândindu-ne că, la întoarcere, cum ne va fi norocul, dacă era de serviciu un educator mai cu frică de Dumnezeu, închidea ochii, dacă era, dimpotrivă, vreun comunist vigilent ne „plugărea" el pe noi de ne ieşea pe nas „excursia" în lumea de dincolo de zid".

Îngeraşul ilegalist

Puştii din orfelinatul de a Târgu Ocna aflau totuşi că li se ascunde ceva. Unii dintre ei erau luaţi de rude în timpul sărbătorilor, iar aceia se întorceau cu informaţii preţioase: că au fost la Biserică, că au mers cu colindul, că au învăţat rugăciuni şi că adevăratul nume al lui Moş Gerilă e „Crăciun“. „De la unii dintre copiii care mai plecau din când în când pe la rude am învăţat rugăciunea „Înger, îngeraşul meu" pe care o spuneam în fiecare seară uitându-ne înspre un colţ al camerei, că aşa ni se spusese că trebuie făcut. Bineînţeles că această acţiune se petrecea în „ilegalitate", căci nu puteai să spui vreunui educator că tu te rogi. Copiii din orfelinate învăţau foarte repede să ducă o viaţă dublă. Se făcea clar diferenţa: „asta se spune, asta nu se spune."

Ceea ce îi lipsea cel mai mult micului Costel în timpul sărbătorilor nu erau cadourile sau mesele îmbelşugate: „nu m-am plâns niciodată că nu eram bine hrăniţi, cu toate că nu eram niciodată sătui, dar nu asta era problema, ceea ce-mi doream cel mai mult era să am şi eu o familie. Din fericire, când am mai crescut, mă mai lua din când în când la el bunicul Ion Caşcaval de la care am aflat cum arată cu adevărat Crăciunul."

Astăzi, Costel Caşcaval consideră perioada sărbătorilor ca pe una în care trebuie să te reculegi, să stai mai mult cu tine şi cu cei dragi şi nu una în care să-ţi afişezi opulenţa lăudându-te cum ţi-ai petrecut Crăciunul în Bahamas. Actorul e de părere că în timpul sărbătorilor e de dorit să faci un drum interior mai curând decât unul exterior. Altfel, rişti să fii mai mult turist decât creştin.