La numai trei zile după ce a absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, s-a suit în avion şi a coborât în Londra, locul în care avea să se afirme profesional.
Se întâmpla prin 2001. Laurenţiu Garofeanu avea atunci 23 de ani, era tânăr, avea putere de muncă şi şi-a dorit să facă aşa cum e mai bine pentru el. După ce călătorise peste graniţe, simţea că întoarcerea în România e un regres.
“Părea că România, prietenii mei şi eu trăim toţi cu 50 de ani în urmă faţă de restul. Voiam să văd lumea, aveam setea asta de cunoaştere. Nu ştiam că voi intra în producţia de televiziune, că voi ajunge să fac documentare”, povesteşte Laurenţiu, acum în vârstă de 34 de ani, fotograf, producător şi regizor de film documentar şi alte produse media.
Prima dată pe teren: La interviu cu Demis Roussos
În aprilie 2002, avea deja prima lui slujbă la BBC. A început prin a fi “shadow”, apoi asistent operator. El zice că a avut noroc, precizează râzând. “Rudele apropiate îmi spun că sunt născut de Sfântul Spiridon, care se zice că aduce noroc. Când eram la Londra, prin nişte prieteni comuni, am cunoscut un cameraman care era freelancer la BBC de 12 ani. Am devenit prieteni, a aflat de pasiunea mea pentru fotografie, pentru camerele de luat vederi şi mi-a propus să-i devin, cum se zicea pe vremea respectivă “shadow” (eng., umbră, n.r.). Nu trebuia să fac nimic decât să stau pe acolo, pe lângă el, şi să observ cum funcţionează mecanismul. Ţin minte şi acum prima filmare la care am fost cu el: a fost cu Demis Roussos. Erau acolo regizor, producători, lumini, sunet. A fost fascinant şi am fost captivat imediat de tot mecanismul ăsta. Şi mi-a fost simplu să continui”, povesteşte râzând. “Apoi, am devenit asistent şi cameraman tot cu ajutorul lui. Primeam comenzi freelance care erau prea mici pentru el. Am căpătat încredere şi puţină experienţă”.
Apoi, au urmat multe alte slujbe în regim freelancing. Din 2005, a început să colaboreze cu Barcroft Media şi a reuşit, astfel, să producă materiale pentru nume mari din piaţa media: BBC, ITV News, CBS, ABC, Discovery Channel, National Geograpic, The Guardian, The Independent , Daily Mail ori The Sun. Anul trecut, a avut chiar şi o surpriză: cotidianul The Guardian i-a publicat, la rubrica Eyewitness, o fotografie pe două pagini a celei mai bătrâne mame din România, Adriana Iliescu. “Am fost foarte mândru şi colegii mei, la fel”, îşi aminteşte Laurenţiu.
“E foarte dificilă industria de media în străinătate. E o viaţă glamour în media, să fii în televiziune e ceva fascinant. În primul rând, prin noroc, am cunoscut persoane care, cumva, m-au ajutat să primesc de lucru mai târziu. Era, cum se zice, word of mouth (eng., din gură în gură, n.r.): lucrezi pentru cineva, îi place cum ai lucrat şi te recomandă mai departe. Dar drumul a fost lung şi anevoios, mi-a luat cel puţin patru ani şi ceva ca să zic că sunt mulţumit de cantitatea şi calitatea proiectelor şi banii pe care îi primeam pe muncă. A trebuit să fac multe lucruri pro bono, doar pentru experienţă. A fost un drum extrem de dificil şi probabil că în perioada asta de tranziţie se pierd cei mai mulţi. Cam asta e: multă muncă, perseverenţă şi încrederea că totul va fi OK, până la urmă”, precizează Laurenţiu râzând.
Unul dintre cele mai dragi materiale ale lui este documentarul cu artistul român Paul Neagu, la care a lucrat 18 luni şi care i-a confirmat încă o dată că asta e ceea ce îşi doreşte să facă în viaţă. “Am zis: ‘asta vreau să fac cu adevărat- filme, să lucrez în televiziune, să produc acest gen de materiale’. Mi se părea mult mai interesant să produc imagini în mişcare decât artă plastică”, îşi aminteşte producătorul.
Sunt român
Laurenţiu îşi păstrează, de câţiva ani, colaborările pe care le are cu Romanian Cultural Center din Londra şi cu Institutul Cultural Român. “O dată ce am părăsit ţara, nu mi s-a părut normal să rup legăturile cu oamenii, cu cultura, pentru că asta ştiam. Sunt român, sunt născut român, chiar dacă am şi cetăţenie britanică, din 2010. Pentru mine, faptul că am primit dublă cetăţenie nu înseamnă decât o libertate şi mai mare de a călători şi a a avea mai multe drepturi în străinătate, dar tot român sunt şi cu cultura românească mă identific. Mi-a fost drag să lucrez cu ambele organizaţii”.
L-am întrebat dacă s-ar întoarce în ţară. Îmi răspunde, cu hotărâre, “da”. “Prietenii străini mă întreabă cum o să mă readaptez acolo, după atâţia ani. Românii care sunt în străinătate îmi spun că nu o să reuşesc, că în ţară e nasol, sunt toate clişeele cu corupţia, sărăcia, prostia, manelele. Oamenii din ţară îmi spun că n-am de ce să mă întorc, că stau bine aici, în ţară e rău. Eu nu sunt de aceeaşi părere cu nici unii dintre ei. Cred, totuşi, că România are nevoie de oameni ca mine, şi nu numai ca mine, de oameni care să poată să contribuie, oameni care au făcut ceva în străinătate, oameni care au studiat, oameni care au lucrat. Sper să ajutăm măcar câţiva oameni, să facem ceva care să conteze măcar la un nivel mic”.
Visul lui Laurenţiu este să deschidă o companie de producţie de media şi să aibă colaborări cu agenţii mari din străinătate, televiziuni şi presă scrisă. “E un produs ambiţios, dar şi unul simplu. Este foarte mult loc liber în România pentru aşa ceva” .
O poveste din nimic
Se consideră un artist? “Ca mod de gândire şi ca ceea ce simt în fiecare zi, din felul în care relaţionez cu lumea, cred că da. Când te uiţi la partea fizică a lucrurilor, nu ştiu dacă mă mai pot considera un artist”, precizează Laurenţiu.
Cel mai mult îi place, în meseria lui, cum se creează “o poveste din nimic”. “În munca mea, eu întâlnesc cei mai interesanţi oameni de pe planeta asta. Sunt întâmplări cu care nu te-ai întâlni într-o viaţă normală. Toate lucrurile astea, adunate, sunt atât de interesante, de fascinante, încât munca mea… eu n-o consider muncă, mi se pare că merg în vacanţă. Şi să văd proiectul în faza incipientă, de la idee până la a-l vedea în presa scrisă, naţională şi internaţională şi la televiziune. Nu mă plictisesc niciodată. Şi un alt lucru interesant este că, atunci când lucrezi cu un subiect, ţi se deschide ca o carte şi afli despre el lucruri pe care nu le-ai fi aflat niciodată dacă ieşeai la o cafea sau la o întâlnire de afaceri”.
Sunt un tată şi un om cu vis
Îmi lansez întrebarea: “Eşti un optimist?’. El îmi confirmă şi precizează: “Întotdeauna am ştiut ce vreau. Ăsta a fost norocul meu cel mare în viaţă”. Din ceea ce i-au spus cunoscuţii, Laurenţiu zice că e o persoană perseverentă şi că-i place să obţină ceea ce îşi doreşte. Are şi o fetiţă de opt ani, care “creşte superb”. “Acum, ea e la Londra, eu sunt la New York şi mă cam doare inima. Încerc s-o văd cât de des, toate vacanţele mele sunt cu ea. Sunt un tată, sunt un om care are un vis pe care vrea să şi-l îndeplinească. N-am găsit încă soluţia fericirii”, glumeşte el.
Îl întreb dacă se consideră realizat. “Ca s-o pun în termeni simpli, ce mi-am dorit, am realizat până acum. În afară de faptul că am eşuat pe planul familiei (este separat de soţia lui de doi ani), în rest… Oamenii îşi doresc întotdeauna mai mult în viaţă. Până în momentul de faţă, eu sunt foarte mulţumit de ce am realizat, dar nu cred în conceptul ăsta”, punctează Laurenţiu.
În timpul liber, îi place să meargă la film, piese de teatru, dans contemporan. “Îmi place să călătoresc, să observ oamenii, să văd multă artă. Îmi place să merg la munte,la mare, îmi place să stau la plajă, iubesc soarele. Sunt fericit că sunt acum în LA, că e mai cald. Merg în tricou, e frumos, îmi place asta”, glumeşte Laurenţiu.
O privire în spatele scenei presei internaţionale: Trebuie să fii adaptabil
R: De ce ai ales Marea Britanie şi nu o altă ţară europeană?
Laurenţiu Garofeanu: Eu am călătorit în mai multe ţări din Europa. Londra a fost însă locul care m-a atras, am zis că sunt tânăr şi că, dacă vreau să fac ceva pentru viaţa mea, nu puteam să fac lucrul ăsta decât la acolo. Londra este capitala media, televiziunii, capitala europeană a culturii, după New York, care este capitala lumii. Trebuia să fiu acolo, toate marile agenţii- Reuters, Getty, Associated Press, Press Association- toţi giganţii care au ceva de spus în industrie erau acolo. Nu avea sens să fiu în altă parte, era aproape ca şi cum aş fi rămas în Bucureşti, doar că îmi mergea ceva mai bine.
Şi pe vremea aceea, când eram eu tânăr şi entuziast, mi-am spus că, dacă nu reuşesc la Londra, o să mă duc la New York (râde). Londra mi s-a potrivit ca o mănuşă, am avut nişte experienţe extraordinare şi, ca urmare, cumva, după zece ani, am ajuns să fiu cerut la New York (Barcroft Media l-a trimis acolo pentru un an. În prezent, lucrează la un documentar pentru National Geographic în Los Angeles, n.r.).
R: Cum lucrezi în momentul acesta? Eşti angajat full-time la Barcroft Media sau lucrezi ca freelancer?
Laurenţiu: Angajarea full-time nu se practică aici. Se lucrează în regim de freelancing. Este un sistem sănătos, practic, stimulează competiţia, toată lumea trage să fie cât mai bun. Când am venit prima dată la Londra, am fost obligat de sistem să lucrez independent, pentru că legea pentru români spunea căă nu am voie să fiu rezident decât dacă eram în sistemul freelancing. Nu aveam voie să fiu angajatul cuiva, şi, cât timp eram în sistemul ăsta şi-mi plăteam taxele, aveam dreptul de şedere şi alte drepturi. Asta m-a format şi m-a forţat să fiu freelancer. Iniţial, a fost dificil, dar s-a potrivit perfect pentru ce urma în viaţa asta de media.
În urmă cu mulţi ani, m-am înscris într-o uniune legată de industrie- broadcasting, televiziune şi fotografie. Am fost la una din întâlnirile lor şi acolo erau şi fotografi şi cameramani de vârsta a doua, de peste 50 de ani, care erau nemulţumiţi că industria se schimbă, camerele se micşorează , iar televiziunile le cer cameramanilor să facă nu numai operatorie, ci şi sunet, producţie şi un pic de regie. Ei erau nemulţumiţi, pentru că “noi suntem operatori, suntem creatori şi trebuie să ne menţinem drepturile”. Şi atunci am învăţat o lecţie foarte importantă, pe care o aplic şi acum şi sunt şapte-opt ani de atunci: trebuie să fii adaptabil. Să poţi să faci cumva ce cere industria şi să fii on-demand, să le satisfaci clienţilor dorinţele. Dacă asta înseamnă să ştii să montezi materialul, să te ocupi şi de sunet, de lumini, să faci şi regia, atunci asta e. Şi asta am făcut. Le-am învăţat pe toate, încât să montez un material de la coadă la cap.
2005-prezent- Barcroft Media and Barcroft TV, fotograf, producător, regizor
2008-2010- Smartcom tv, NHST Group London, regizor şi operator
2007-prezent- Institutul Cultural Român, Londra, regizor, editor
2008-prezent- Romanian Cultural Center, Londra, regizor, editor
2001- Academia Naţională de Artă din Bucureşti, secţia de pictură şi fotografie
1998- Tehnici de fotografie şi reportaj video, Ministerul Educaţiei
1996- Şcoala Populară de Artă, Târgovişte- secţia Pictură şi arte grafice
