La patru ani dupa ce thrillerul sau erotic "Catifeaua albastra" a fascinat si socat audienta, a fost evident ca David Lynch nu si-a pierdut pasiunea de a expune elementele bizare ale vietii de zi cu zi. "Suflet salbatic" este un film imens ca valoare si una dintre cele mai accesibile productii ale acestui celebru regizor.

In cariera sa, Lynch a facut din nebunie semnul sau distinctiv. Acesta este in fond omul care ne-a dat filme precum "Omul-elefant" (1980), "Dune" (1984), "Twin Peaks" (1990) sau "Catifeaua albastra" (1986). Aceasta lume subterana, intunecoasa a fost explorata din nou de cineast in "Suflet salbatic". Filmul o urmareste pe tanara de 20 ani Lula Fortune (Laura Dern) si pe prietenul ei Sailor Ripley (Nicolas Cage), fugind amandoi prin tara ca sa scape de mama razbunatoare a fetei si de ucigasul platit de ea sa ii scurteze viata lui Sailor.

"Suflet salbatic" este splendid si grotesc in acelasi timp, ceea ce face toti banii. In jurul unei povesti americane clasice, Lynch a venit cu personaje bizare, multa energie si imagini curajoase. Istoria nici nu conteaza atat de mult, pe cat conteaza reprezentarea ei, socanta in asemenea masura incat filmul a intrat in categoria X in SUA (pentru violenta extrema si sex explicit). Actori buni intruchipeaza caractere numite Perdita Durango, Bobby Peru sau Mr. Reindeer (Dl. Ren). Filmul vorbeste despre imaginatie bolnava, despre comportament necontrolat si impulsuri irationale.

Mai presus de orice altceva, lui David Lynch ii place sa creeze personaje neobisnuite. Uneori pare ca singurul scop al filmului este sa dea nastere unui univers pe care regizorul sa il populeze cu ciudati si psihopati. In afara extravagantilor pe care Sailor si Lula ii intalnesc de-a lungul calatoriei, mai vedem si alte orori prin amintirile fetei, care ii povesteste iubitului ei despre unchiul Pooch (Marvin Kaplan), care a violat-o cand ea avea 13 ani, despre verisoara nebuna Dell (Crispin Glover), care se temea de manusile negre si care purta intotdeauna un costum de Mos Craciun… In aceasta conjunctura, Cage trebuie sa il interpreteze pe Sailor cel romantic si innebunit dupa Elvis, imbracat cu jacheta din piele de sarpe, iar Dern, cu rochia ei roz mulata, pe Lula cea inocenta si salbatic de senzuala.

Actorilor nu le-a displacut sa paseasca pe acest drum bizar. "Admir lucrurile impinse la limita realitatii", a spus Cage (cel care in 1989 s-a identificat atat de mult cu Dracula, pe care l-a interpretat in "Sarutul vampirului", incat a mancat un gandac de bucatarie viu in timpul filmarilor).

Odata cu inceputul peliculei intram intr-un labirint, pe masura ce cuplul indragostit ii duce pe spectatori pe un drum lung si intortocheat, presarat uneori cu cotloane si intoarceri. Pierduti prin desertul texan, cei doi par prinsi in capcana propriei lor dorinte de libertate. Se iubesc cu un soi de dragoste absoluta, cu intensitate si tandrete, sincer, in timp ce pretutindeni in jur nu vad decat violenta si sexualitate respingatoare. Aflati pe punctul de a-si crea viata, imaginea mortii (cu accidentul de masina, tatal fetei, Santos) si a distrugerii (incendiul, atacul de la banca) planeaza in jurul lor.

Raul vine dintr-o singura sursa: mama Lulei, care e un monstru. Focul pe care il varsa peste cei doi amanti vine din egoismul care o caracterizeaza, tradarile sale permanente, gelozia fata de o relatie pura, de care ea nu este capabila. Toate celelalte personaje negative care apar in film sunt produsul veninului ei - Santos si acolitii, Mr. Reindeer, Juana, Perdita Durango, Bobby Peru - toti cultiva vulgaritatea, crima, minciuna, duplicitatea, bucurandu-se doar atunci cand raspandesc moarte ("Iubesc mirosul mortii", spune Santos).

David Lynch arata o lume caricaturala, decazuta, care genereaza in acelasi timp repulsie si umor. Cineastul a dat frau liber suprarealismului din el: Dern si Cage privesc intr-o curte in care trei actrite obeze, complet dezbracate, produc un film porno dizgratios. Un caine trece tinand in bot o mana de om. "Sunt scene care nu au adaugat nimic povestii", a admis coproducatorul Monty Montgomery. "A fost doar o nebunie pe care a dorit-o David". Raspunzand unui reporter care l-a intrebat de ce filmele sale sunt atat de epatante, regizorul a raspuns placid: "Am in pregatire unele mai rele decat atat!". Lynch arata, ca si in "Catifeaua albastra" sau "Mulholland Drive", o atentie extrema pentru detalii, un ritm studiat, folosirea motivelor sale preferate - asfaltul de pe autostrada vazut pe timp de noapte, parti ale corpului, carii dezgustatoare, foc, tigari aprinse, accidente. Muzica este remarcabila, semnata de Angelo Badalamenti (alter-ego al lui Lynch) si chiar de David Lynch, in plus cu melodii ale lui Elvis Presley si cu faimosul "Wicked Game" al lui Chris Isaak, caruia Lynch ii va oferi un rol in "Twin Peaks - filmul" facut doi ani mai tarziu.