Dacă în primele zile de după revoluţie numele Tovarăşului era scris cu literă mică pentru că un astfel de dictator nu merita nici măcar o majusculă, uşor-uşor, în anii din urmă, el a fost şters de praf, restaurat şi folosit de cineaşti, de documentarişti şi de oamenii de teatru drept material didactic. Astfel, Tovarăşul, care dacă nu ar fi fost ciuruit la Târgovişte ar fi împlinit anul acesta 94 de ani, începe să fie util posterităţii.

Filmul ca exorcizare

Unul dintre cele mai interesante filme făcute despre Nicolae Ceauşescu a fost cel al lui Andrei Ujică, o adevărată epopee în care personajul este lăsat să-şi facă singur biografia. Sigur că fiind totul văzut prin ochii lui, Ceauşescu apare ca un politician providenţial (credea el), dar şi ca un om de treabă, tată de familie, credincios nevestei etc. Prin „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" regizorul a încercat să exorcizeze demonii unei întregi generaţii. „Pentru generaţia mea, Ceauşescu nu reprezenta decât personificarea totalitarismului şi cristalizarea urii noastre. Realitatea este însă mult mai complexă. Ceauşescu nu a fost un simplu monstru căzut din cer, venit să persecute o naţiune nevinovată. Filmul meu încearcă să arate că orbirea ideologică şi o anumită pasivitate şi chiar acceptare colectivă au făcut posibile instalarea şi menţinerea în funcţie a călăului timp de mai bine de două decenii".

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" funcţionează şi ca document, fiind un film de montaj în care sunt folosite imagini inedite din arhiva TVR şi a Cinematecii Române. Andrei Ujică şi echipa sa au avut mult de muncit la trierea şi sortarea cadrelor ce aveau să intre în film. „Volumul imaginilor era enorm pentru că lui Ceauşescu îi plăcea mult să fie filmat. Avea patru sau cinci operatori autorizaţi, care filmau evenimentele publice, dar şi scene din viaţa privată şi petrecerile din familie - un "home movie oficial" - pe care Ceauşeştii îl vizonau numai în particular. S-au păstrat cam o mie de ore de imagini cu el. Din acestea noi am selectat 260 de ore şi pe baza lor am montat, timp de doi ani, acest film care a ajuns în final să aibă trei ore", a mai explicat Ujică.

La rândul său, regizorul Radu Gabrea l-a recuperat pe personajul Ceauşescu într-un film ce urmează să intre pe ecrane. (Premiera era iniţial anunţată chiar de ziua lui Ceauşescu, dar regizorul a decis în ultimul moment să mai filmeze nişte cadre.) Pelicula lui Gabrea urmăreşte ultimele zile din viaţa dictatorului, atât în latura factuală, documentaristică, cât şi în cea umană. El l-a ales pe actorul Constantin Cojocaru pentru a-l întruchipa pe Ceauşescu, actor care-l mai jucase pe dictator şi într-o piesă de teatru.

„Când te apropii de un personaj din cartea de istorie ca de un om, un om care respiră, ajungi să vezi istoria în cu totul altă lumină. Sigur că Ceauşescu era un dictator, un comunist bătrân, care vorbea cu o limbă de lemn, de lemn de esenţă tare, fag sau stejar ceva. Dar eu a trebuit să mă apropii de el din perspectivă umană pentru că altfel ar fi ieşit un film de lemn cu un personaj de lemn, jucat de un actor de lemn", ne-a explicat Constantin Cojocaru.

Colorând petele albe ale istoriei

Filmul lui Radu Gabrea se anunţă a fi un amestec de documentar cu ficţiune pentru că are în componenţă interviuri reale cu martori oculari, imagini de arhivă, dar, din punctul în care în istorie a rămas o pată albă, regizorul a „colorat" realitatea cu un pic de ficţiune. Astfel, vor apărea în film mai multe momente despre care se ştie foarte puţin, de pildă ce au făcut Ceauşeştii după ce au fost lăsaţi baltă pe un câmp de pilotul elicopterului care-i luase de pe CC. De aici intrăm într-un soi de road movie ce prezintă încercarea disperată a dictatorului de a ajunge la combinatul de oţeluri speciale din Târgovişte, la muncitorii despre care credea că îi sunt fideli, drumul său cu maşina unui cetăţean înspăimântat şi şocul lui Ceaşuşescu când începe să realizeze cât era de urât de popor. „Hai să lăsăm deoparte perspectiva istorică şi să ne imaginăm doi bătrânei pe un câmp, singuri, lăsaţi de capul lor", ne propune Constantin Cojocaru.

„Ajung la şosea şi el face semn maşinilor care trec, la ia-mă nene. Preşedintele României, comandantul suprem al forţelor armate ajunge să facă autostopul. E comic într-un fel, nu? Trece prima maşină, opreşte şi când şoferul îl recunoaşte pleacă în trombă. A doua maşină îi ia şi îi duce la combinatul de oţeluri speciale, dar şoferul vrea să îi lase la uşa din dos. „De ce prin spate?", întreabă revoltat Ceauşescu. „Eu sunt preşedintele Republicii Socialiste România. Cel mai iubit fiu al poporului. Am venit la popor. Vreau să intru prin faţă!" Numai că în faţă, în curtea fabricii, se strânseseră muncitorii care urlau de bucurie că fugise dictatorul. „Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!" şi „Moarte dictatorului!" Vă daţi seama ce şoc pe el! De-abia atunci începe să i se ridice ceaţa de pe ochi".