„Rădăcina de bucsau" e despre despre un bărbat de 40 de ani care, după ce se separă de soţie, se întoarce la ţară să aibă grijă de mama sa muribundă.

În interviul RL, Nimigean explică de ce personajul său nu poate fi considerat un parazit.

„Paginile cu spitalele sunt de două-trei ori cât Moartea domnului Lăzărescu" (Dan C. Mihăilescu), „Un roman despre ratare şi moarte, scris impecabil, cum rar am mai citit în ultima vreme" (Ştefan Agopian), „o surpriză de proporţii ce anunţă... un moment de graţie al romanului românesc postdecembrist" (Alex Goldiş) - romanul de debut al unui poet are toate şansele să devină cartea românească a anului. „Rădăcina de bucsau" spune povestea lui Liviu, un artist de 40 de ani care, incapabil să se acomodeze la realitatea prozaică a unui serviciu retribuit lunar, stă pe banii soţiei lui - până când aceasta află că partenerul a avut o relaţie extraconjugală.

Falit şi neavând unde să plece, Liviu se mută în casa natală, la ţară, unde trebuie să aibă grijă de mama lui, bătrână şi bolnavă. Dincolo de criza de conştiinţă nu întotdeauna convingătoare a personajului, romanul impresionează prin descrierea unei situaţii de totală insecuritate, aparţinând unui om care s-a trezit deodată descoperit şi complet în aer: financiar, Liviu depinde de mila întâmplătoare a amicilor generoşi, social este blocat într-un fund amărât de ţară, iar afectiv nu mai are nici un sprijin, întrucât procedurile pentru divorţ continuă. Singurul său sprijin afectiv este o mamă muribundă - pe care Liviu, convertit în infirmier dedicat, trebuie s-o ţină în viaţă pentru a nu rămâne complet singur. Cum interviurile care laudă lucruri sunt de regulă plictisitoare, cel de faţă joacă rolul avocatului diavolului, punând în scenă nedumeririle lectorului.

- Având în vedere tema morală a romanului - cum ai defini relaţia personajului titular cu munca? Ai avut în vedere inversarea raportului tradiţional femeie casnică - bărbat care munceşte? Dacă nu - ar putea fi pur şi simplu un parazit?

Dacă bag bine de seamă, ceri nu atât o definiţie a relaţiei sale cu munca, cât una privitoare la tipul de contract social pe care-l agrează. Personajul are ceva din aşa-numitul „lishnyi celovek"/„om de prisos" din literatura rusă. Însă nu în datele lui Oblomov, de exemplu (deşi o anumită extenuare oblomoviană nu-i este stăină), ci mai aproape de Rudin sau Peciorin. Îl văd ca pe un ins care nu acceptă să negocieze social în contextul ante- şi postdecembrist. Foarte simplu, dar deloc pur, ar putea fi catalogat, desigur, drept un parazit, mai ales de către cei cărora le-a intrat în reflex o astfel de catalogare, de la securişti (ne)reciclaţi pâna la scandatorii lozincii „Noi muncim, nu gândim!". Ca să preiau replica personajului, „Nu de asta e vorba."

În altă ordine: „raportul tradiţional între femeie casnică - bărbat care munceşte"? Nu, n-am avut în vedere inversarea acestui raport, pe care, de altfel, nu-l consider deloc tradiţional. M-a interesat în schimb, într-un plan secund, efectele „fisurii economice" într-un cuplu oarecum idealist.

„Personajul meu consideră că România de după decembrie '89 a fost luată în posesie de structurile Securităţii comuniste"

- Acţiunea romanului se petrece la ţară. Cât de bine cunoşti lumea rurală?

Totuşi, actiunea romanului nu se petrece la ţară. Se petrece şi la ţară, dar în marginea lumii rurale, contactul personajului cu aceasta rămânând limitat. Poate ca „rural", în sensul tradiţional pe care-l acorzi termenului, nici nu se potriveşte. E o lume amestecată, cu puţine reminiscenţe ale tradiţiei, în care au pătruns, încă „de la 1928" (scrie-n carte!) elementul industrial, „drumul de fier". În ce mă priveşte, cunosc într-o măsură lumea aceasta, însă nu aş putea cuantifica.

- Personajul tău are cuvinte grele asupra parveniţilor de după Revoluţie. De ce consideră personajul că relaţiile dintre oameni s-au deteriorat? În raport cu anii anteriori? Sau cu comunismul? Cum se împacă asta cu convingerile anticomuniste ale personajului?

Răspunsul se află în roman. Rezumând, Liviu (dar şi prietenul său Artemiu) consideră că România de după decembrie '89 a fost luată în posesie (se subînţelege şi sensul demonic al cuvântului) de structurile Securităţii comuniste şi ale eşalonului secund al PCR. Personajul vede în  votul de la 20 mai 1990 şi în incapacitatea societăţii civile de a impune „Punctul 8" de la Timişoara „păcatele originare" care au dus la degradarea de până în prezent a Romaniei. A Românăriei, cum o numesc cei doi.