Prima româncă absolventă a Academiei West Point, cea mai bună şcoală militară din lume

de Petre Badica , 05 iunie 2013

Anual, la United States Military Academy, 15 studenţi străini sunt invitaţi să le fie colegi celor 4.400 de cursanţi americani ai Academiei Militare a SUA. Un număr de 150 de state sunt eligibile pentru a-şi trimite studenţi la West Point. Însă, atunci când invitaţia şcolii militare americane s-a îndreptat spre România, Larisa Tudor nu a stat pe gânduri şi s-a înscris imediat la concurs.

Privilegiul de a vedea filme

De altfel, la concursul organizat pentru ocuparea celor două locuri la United States Military Academy au avut dreptul de a se înscrie primii 30 de studenţi ai Academiei Forţelor Terestre din România. „Cu toţii am susţinut o serie de examene, unele medicale, altele de limbă engleză, apoi a trebuit să trecem testele fizice impuse după standardele de la West Point. Interviul final a fost cu un ofiţer american. Selecţia a durat din noiembrie până în mai”, povesteşte Larisa care la capătul a opt luni de probe de foc a fost admisă la Academia militară americană.

Larisa a plecat în America la 19 ani, pentru a deveni prima femeie din România absolventă a Academiei Militare a SUA.

Din prima clipă a fost uimită de încrederea acordată chiar lor, cadeţilor. “Nu după multă vreme de la admitere, a existat un exerciţiu în care trebuia să ne punem singuri perfuzii, operaţiune la care ne-au asistat doar câţiva studenţi din anii superiori. Ne-am ajutat între noi, iar eu am reuşit din prima, spre deosebire de alţi colegi de an care au avut nevoie de mai multe încercări”, îşi aminteşte amuzată tânăra.

La West Point, Larisa a învăţat că totul se câştigă cu sudoare şi multă răbdare: “În primul an, atunci când ieşi din cameră nu ai voie să vorbeşti cu nici un alt coleg de an, iar celor mari nu ai dreptul să li te adresezi decât dacă eşti întrebat. Trebuie să te obişuieşti cu disciplina şi cu respectarea superiorilor. O altă regulă era aceea de a ţine mereu pumnii închişi atunci când eram afară. În funcţie de comportamentul nostru, dobândeam o serie de privilegii. Un privilegiu pe care trebuia să îl câştigi era acela de a putea ţine uşa de la cameră închisă în timpul zilei sau al studiului. Un alt privilegiu pe care l-am obţinut după un semestru şi jumătate a fost cel de ne putea uita la filme.”

 Fără arme în primii ani

Larisa spune că studenţii nu primesc arme decât în anul patru şi că şi-a ales ca şi specializare programarea informatică. La Academia Militară a SUA poţi opta între 50 de alte specializări academice disponibile. La finalul anului, cursantul era obligat să realizeze un proiect complex din materia aleasă drept specializare. “În rest, testele decurgeau ca la şcoala generală: la limbi străine aveam examen scris şi oral, la istorie un examen scris de trei ore. Exista un capitol la care nu se admitea nici un fel de abatere: punctualitatea”. În plus, spune Larisa, la cursuri, ca şi în pregătirea fizică, “nu există diferenţe între bărbaţi şi femei pentru că la final toţi trebuia să fim pregătiţi pentru aceleaşi situaţii”.

Larisa ne-a vorbit şi despre “situaţiile” mai delicate din teren şi spune că a fost impresionată de resursele de care dispune armata SUA şi viitorii ei soldaţi. “Ne-au fost puse la dispoziţie elicoptere pentru a învăţa cum să ne deplasăm şi să ajungemîn siguranţă dintr-un loc în altul. Când ieşeam în câmp pentru misiuni nu aveam la noi decât un sac de dormit, iar în primul an şi mai puţin: o pătură şi o saltea.”

Exerciţiile militare au fost variate: găsirea unor persoane, patrulare, asigurarea securităţii unor persoane sau zone, găsirea armamentului ascuns de duşmani, negocieri cu lideri ai unor oraşe inamice, misiuni în urma cărora trebuiau să obţină anumite informaţii.

Unele misiuni au durat între trei şi şase zile în condiţii dure, mâncarea fiind puţină, iar echipamentul precar. Misiunile nu se anulau decât într-o singură conjunctură – dacă fulgera. “Nu de puţine ori ne-a plouat torenţial, iar oboseala era atât de mare încât îţi venea să dormi în picioare”.

Larisa admite că la United States Military Academy avea puţin timp liber, că în timpul săptămânii nu putea ieşi din campus, iar în weekenduri adesea prefera să studieze. A făcut parte din echipa de judo a Academiei şi spune că doreşte să îşi urmeze această pasiune şi în ţară.

La 24 de ore după reîntoarcerea în ţară, Larisa Tudor – prima femeie absolventă a Academiei Militare a SUA – nu se gândeşte la tărâmul american al făgăduinţei. “Va trebui să îmi echivalez unele diplome şi examene apoi voi deveni sublocotenent. Vreau să mă pregătesc cu armata română înainte să mă gândesc dacă pot face faţă în teatrele de război precum Afganistan. Nu cunosc prea bine situaţia din această regiune.”

O zi de instrucţie în America

"La ora 6 începea un program de înviorare care putea consta într-o alegare uşoară. Apoi, la ora 7 luam micul dejun, iar la 7 jumătate începeau cursurile. Fiecare student avea un program individual de studiu, iar la fiecare curs aveam alţi colegi. Înainte de începerea fiecărui an,  exista o săptămână de reorganizare în care aflam noile cursuri, programele în care eram incluşi, profesorii care urmau să ne predea. La ora 12 serveam masa de prânz, urmată de ora comandantului. Cu prilejul acesta, puteam asculta discursul unor invitaţi importanţi precum congressmani americani. Până la ora 16 mai aveam două cursuri apoi antrenamentele fizice care însemnau fie practicarea unui sport, fie exerciţii fizice alături de companie. Urma masa de seară, apoi eu mergeam în clădirea Academică unde studiam programarea pe calculator. Stingerea era la 11 jumătate noaptea, dar eu mai studiam în cameră până la ora unu dimineaţa."

Două secole de istorie

 

Academia Militară a SUA se află pe malul râului Hudson, la 80 de kilometri nord de oraşul New York. A fost înfiinţată în 1802 şi are peste 1.200 de absolvenţi anual. Persoanalul care asigură buna desfăşurare a cursurilor şi a anternamentelor fizice este în număr de 480.

Comentarii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.