La 50 de ani, după două Oscaruri, o căsnicie eşuată şi un fiu adolescent în convalescenţă în urma unui grav accident, Sean Penn a decis să îşi schimbe priorităţile: şi-a luat la revedere de la luxoasa reşedinţă din Malibu pentru a-şi dedica timpul oamenilor din suburbia haitiană Petionville, unde coordonează o tabără umanitară ce adăposteşte 50.000 de supravieţuitori ai cutremurului din ianuarie.

În tabăra din Petionville se ivesc zorile. Sean Penn vine să ia micul-dejun îm­brăcat ca de obicei: un tricou simplu, pantaloni de camuflaj şi pistolul Glock prins de centură de la brâu. Este energic şi îngrijorat, în acelaşi timp. Iar în această dimineaţă are veşti triste: o mamă haitiană şi-a hrănit intenţionat fetiţa cu clor, într-o criză de depresie. „Fetiţa are esofagul şi stomacul arse. Are nevoie de un tratament pe care doctorii de aici nu i-l pot oferi, deci am transportat-o la medicii Universităţii din Miami, de lângă Aeroportul Port-au-Prince", spune el pentru Vanity Fair.

De aproape şase luni, de când stă în Haiti, viaţa i s-a schimbat. A slăbit mai mult de şapte kilograme, fumează aproape non-stop şi are părul ciufulit tot timpul. Bunurile sale au fost reduse la te miri ce: un sac de dormit, o sticluţă de dezinfectant, o ruletă, o cutie de somnifere şi câteva tricouri, de obicei îmbibate în praf şi transpiraţie. Penn nu se dă în lături de la nici o sarcină. Împarte medicamente, spală podele sau cară saci de orez. Actorul este un şef foarte exigent, fiind cunoscut pentru ţipetele cu care îşi mustră subordonaţii: „La naiba, nu auzi ce spun?". Regimul este mai ceva ca la armată, iar comportamentul lui Penn nu este tocmai unul creştinesc uneori, ba chiar el are porniri de dictator, care ar putea dăuna voluntarilor. La un moment dat, când i s-a spus că unii muncitori, extenuaţi, intenţionează să îşi ia liber weekendul de Paşti, a răspuns: „Atunci găseşte-mi muncitori evrei. Trebuie să avem şi din ăştia".

În ciuda condiţiilor extrem de dificile întâlnite la tot pasul, Penn este plin de energie. Inspectează în fiecare zi tabăra şi se opreşte din când în când pentru a trimite mesaje cu ordine subalternilor, de pe telefonul său. E deja un ritual ca micii haitieni să i se arunce la picioare când îl văd. Întotdeauna îi salută prietenos: „Ce faci, amice?". Faţa i se luminează când îşi întâlneşte favoritul: un băiat de 14 ani, Jean Pierre, pe care îl recunoaşte după şapca portocalie pe care o poartă mereu. Unii copii chiar sunt fericiţi: înalţă zmeie, se joacă şi se îmbrâncesc. După calculele lui Penn, 85 de bebeluşi s-au născut în tabără de la înfiinţarea sa.

Cum se schimbă o viaţă în 48 de ore

Cutremurul din ianuarie 2009 a ucis peste 250.000 de haitieni. Penn a creat organizaţia de ajutorare J/P HRO la doar o săptămână după dezastru, schimbându-şi reşedinţa luxoasă din Malibu cu o zonă devastată şi sărăcăcioasă din Haiti. Când a auzit prima dată de cumplitul cutremur, Penn era singur la reşedinţa sa din Malibu. „Fusesem paznicul lui Hopper, fiul meu, care tocmai plecase să stea cu mama sa. Mă învârteam prin casă, fără nimic de făcut, şi îmi era dor de copil. Am fost impresionat de soarta celor din Haiti."

În doar 48 de ore, şi-a făcut un plan de recrutare a unui grup de doctori, a decis să închirieze un avion vechi, pe care să îl umple cu mâncare, apă şi medicamente, apoi să zboare în Haiti. Când era în vizită la un prieten, a întâlnit o tânără filantroapă, Diana Jenkins, care a fost interesată de planul său. I-a oferit o garanţie de un milion de dolari şi au căzut de acord să plece împreună. Penn a contribuit şi el cu o sumă considerabilă. În primăvara lui 2010, actorul şi organizaţia sa au fost desemnaţi responsabili de regiunea Petionville. În ultimele cinci luni, Penn a părăsit Haiti doar pentru perioade scurte: o strângere de fonduri, gala premiilor Oscar, în martie, şi un discurs pe care l-a ţinut, în mai, despre situaţia din Haiti.

„Am vrut să fac ceva pentru oamenii aflaţi în suferinţă, dar nu ştiam care ar fi cea mai bună cale. Am avut timp de 20 de ani o relaţie cu Robin şi de 18 ani sunt tată. Nu am avut timp să mă dedic unei activităţi cu adevărat importante. Acum sunt însă singur. Pot întinde o mână de ajutor", a spus Penn. Armata americană este unul dintre cei mai mari susţinători ai lui Penn. „Orientările mele politice nu coincid cu cele ale lui Sean Penn. Dar suntem aliaţi în salvarea vieţilor şi alinarea suferinţei umane. Penn tace şi face, lucru pe care îl respect enorm la el", a spus maiorul Simeon Trombitas, unul dintre colaboratorii fundaţiei J/P HRO.