15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalCe au în comun Eminescu cu Râmaru

Ce au în comun Eminescu cu Râmaru

Actorii Ana Ularu şi Istvan Teglas interpretează personajele principale ale piesei “În parc”, o comedie scrisă şi regizată de Radu Iacoban. Spectacolul va avea loc duminică, 6 aprilie, de la ora 22.00.

În "parcul" lui Radu Iacoban se află o bancă goală. Pe ea vor lua loc, pe rând, patru cupluri, din patru epoci diferite, în patru scene distincte.

Ana Ularu şi Istvan Teglas vor fi, pe rând, Eminescu şi Veronica Micle, Regele Ferdinand şi Mița Biciclista, criminalul în serie Râmaru şi Mihaela, precum şi un El şi o Ea din zilele noastre.

„Ești într-un parc și te uiți în gol la o bancă”, spune autorul Radu Iacoban. “Și te gândești că poate acolo, într-o zi, Eminescu și Veronica Micle și-au spus vorbe de amor. Sau că Regele Ferdinand și Mița Biciclista puneau țara la cale înainte de Primul Război Mondial. Sau că Ion Râmaru își dădea întâlnire cu o fată. Și apoi sună telefonul și vezi că e prietenul/prietena care îți spune că întârzie un pic. Și îți amintești de ce ești acolo. De ce ai venit în parc.”

Acriţa Ana Ularu descrie spectacolul “În parc”: „O bancă dintr-un parc devine de-a lungul timpului martor la pasiunea dintre un poet național și o Veronica, la spionajul unei Bicicliste pentru un Rege, la îndrăgostirea unui criminal și blazarea unei relații contemporane. Doi actori ori patru epoci egal opt personaje savuroase și comice.”

Cele mai citite

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...
Ultima oră
Pe aceeași temă