Regizorul Andrei Şerban şi medicul său „curant", Anton Pavlovici Cehov, au revenit pe scena Teatrului Naţional. Dar nu pentru o nouă montare, ci pentru a vorbi despre piesele puse în scenă deja şi despre recenta premieră, „Ivanov", de la Bulandra.

După ce la spectacolul de sâmbătă biletele s-au vândut pe internet în nici două ore, la ora reprezentaţiei nemaigăsindu-se locuri nici cu pile, nici cu şpagă, spectatorii lui Andrei Şerban au venit şi duminică dimineaţă la conferinţa susţinută de regizor la Teatrul Naţional. Conferinţa marchează şi o „împăcare" de-a dreptul istorică între regizorul care a realizat acum 20 de ani „dezgheţul" Naţionalului, acea instituţie comunistoidă, încremenită în proiectul unui teatru-mamut (Şerban spunea în anii ‘90 că ar trebui să se dea cu tămâie şi agheasmă prin clădire ca să dispară „dracii" roşii), şi scena de unde a plecat alungat practic de nişte fosile comuniste. Sub titlul „Despre Cehov sau cine mai vrea să meargă la Moscova", regizorul care a montat „integrala" Cehov şi-a răsfăţat admiratorii, foarte mulţi la număr, cu un mic „tur" al „laboratorului" celebrului medic rus. De la un punct încolo, conferinţa a început să semene cu o şedinţă de terapie în grup, în care se scoteau la lumină sentimente dintre cele mai adânci, de la frici şi obsesii de tot felul până la incapacitatea de a crede sau de a iubi. Doctorului Cehov i-ar fi plăcut teribil această abordare aproape intimă a operei sale.

„Până la urmă, cât putea să coste un bilet până la Moscova?"

„În piesele sale, doctorul Cehov diagnostichează două tipuri de maladii. Boala lui «mâine», de tipul «La Moscova, la Moscova, vom trăi la Moscova şi vom fi fericite», şi boala lui «ieri», gen Liubov Andreevna care îşi aminteşte de livada de vişini a copilăriei sale. Despre ce e vorba, de fapt, acolo? La urma urmei, de ce nu se duc fetele alea trei la Moscova? Cât putea să coste un bilet de tren? Şi despre ce livadă vorbeşte Liubov Andreevna? Despre aia pe care o vizitează o dată la nu ştiu câţi ani, când se întoarce de la Paris? Problema nu e mersul concret la Moscova sau că se taie nişte copaci, ci faptul că nimeni de fapt nu vrea să trăiască în prezent. Pentru aceste personaje, «acum» este de nesuportat. Îşi proiectează fericirea iluzorie în trecut sau în viitor", şi-a început Andrei Şerban expunerea. Citind câteva fragmente din scrisorile lui Cehov către prietenii săi, Şerban a scos în evidenţă faptul că dramaturgul nu a dorit să creeze în personajele sale nici eroi, nici ticăloşi, ci oameni adevăraţi, cu angoase şi suferinţe autentice, dar cât se poate de banale, de comune şi adeseori comice. „Cehov, de altfel, şi-a numit piesele «comedii» sau «vodeviluri». Dar ce poate fi comic într-o piesă care se termină cu o sinucidere, ca «Pescăruşul»? Comic este faptul că sinuciderea lui Treplev este un act prostesc, din vanitate, nu din suferinţă autentică. Că vrea să le «arate» el mamei şi femeii iubite." Ajungând în acest punct, Şerban a făcut un „popas" în biografia lui Cehov, care, aflat pe patul de moarte, nu s-a văicărit, nu s-a temut, ci a cerut un pahar de şampanie, pe care l-a băut, apoi, simplu, s-a stins.

„Ivanov" cu Ivanov

Ajungând la subiectul celei mai noi montări, „Ivanov", Andrei Şerban a glumit spunând că distribuirea lui Vlad Ivanov în rolul lui Nikolai Ivanov poate fi considerată o dovadă de lipsă de imaginaţie din partea lui. „Am fost de curând să văd spectacolul lui Yuri Kordonsky, «Îngropaţi-mă pe după plintă» şi, la final, am stat de vorbă cu actorii. Atunci, Marian Râlea mi-a spus: «Ce păcat că Cehov nu a scris o piesă numită «Marian Râlea». Atunci aş fi jucat eu rolul principal»". Vorbind despre „personajul" Ivanov, Şerban a spus că este un om cât se poate de obişnuit care suferă de depresie şi de incapacitatea de a iubi. „De fapt, personajele lui Cehov, ca noi toţi, de altfel, nu iubesc pe nimeni altcineva decât pe sine. Este exact ca în viaţă. Poţi avea milă şi tandreţe faţă de altcineva cinci minute, dar după aia, gata, tot la tine te gândeşti. La Cehov nu găsim iubirea creştină sau cea de tip medieval, nu există sacrificiu de sine, eroic. Toate actele de dragoste nu sunt altceva decât dovada unui uriaş egoism. Aşa cum tot ceea ce facem noi, zi de zi, este îngălat în tot soiul de compromisuri."