Recunoscută de tot publicul iubitor de teatru drept cel mai important și, fără îndoială, cel mai vizibil eveniment dedicat artiștilor români, Gala Premiilor UNITER a ajuns la ediția cu numărul 22, care se va desfășura luni, 28 aprilie, la Târgu Mureș.
Despre cum a luat ființă această sărbătoare a breslei artistice din teatrul românesc ne-a povestit chiar președintele UNITER și amfitrionul permanent al Galei, actorul Ion Caramitru:
„Tot ce s-a întâmplat în acești ani cu UNITER-ul, de la înființare și până acum, a stat sub imperiul și incidența nevoii de a scoate în evidență faptul că teatrul e o componentă organică a vieții noastre, luând în calcul faptul că în timpul comunismului teatrul era un spațiu privilegiat, poate singurul loc unde oamenii puteau veni să asiste la o demonstrație de libertate a spiritului și de încercare de modelare a unui personaj liber de constrângeri. Câtă vreme Hamlet e un tânăr școlit, un intelectual trezit la realitatea criminală a unui stat polițienesc și silit de împrejurări să lupte împotriva nedreptății și a terorii bunului plac, toate aceste elemente aveau ecou în societatea românească de atunci. Oamenii veneau să vadă acest spectacol și altele animați de speranța că lupta de pe scenă se va muta în stradă.
Teatrul era înainte de 1990 chiar mai mult decât o insulă a libertății, devenise chiar un spațiu sacru, un loc unde oamenii nu se închinau, dar aveau revelații, revelația adevărului, a speranței, a permanenței valorii umane. Toate acestea oamenii le găseau în teatru cu mult mai mult decât în film, unde cenzura lucra cu foarfeca. La noi cenzorii au avut și scăpări. Ce s-a întâmplat imediat după revoluție, bombardamentul de informații televizate, Parlamentul provizoriu, noile figuri ale revoluției, demonstrațiile de stradă, toate au bătut teatrul. Viața a bătut teatrul. Strada devenise mult mai interesantă. Iată de ce se simțea nevoia unui reviriment. Cum eram într-o postură care îmi permitea să ajut viața culturală, i-am invitat să revină pe scena românească pe Andrei Șerban, pe Liviu Ciulei, pe David Esrig, pe Radu Penciulescu, pe Lucian Pintilie. I-am rechemat și pe Sergiu Celibidache, care a venit la un moment dat, și pe Eugen Ionescu și pe Emil Cioran, care, după nefericita chemare a minerilor din iunie 1990, au refuzat să mai vină în România. Revirimentul teatrului a început cu revenirea lui Andrei Șerban la Național și cu montarea lui, «O trilogie antică», spectacol care a readus publicul la teatru.
Și de acolo lucrurile au început să se înlănțuie. Dar înainte de asta sălile erau goale, interesul publicului, fascinat de spectacolul politic și mediatic, pentru teatru scăzuse dramatic. Artiștii parcă erau uitați. Și atunci apariția Galei UNITER a devenit o nevoie organică. Trebuia făcut un eveniment care să păstreze vie imaginea artistului creator în inima publicului.
Avem satisfacția ca în acești 22 de ani să îi fi premiat pe aproape toți marii noștri artiști. De la tribuna Galei, ei au putut să se mărturisească. De multe ori am fost criticați pentru lungimea galelor noastre, dar faptul că am avut ore în șir de transmisie TV și le-am dat timp premianților să facă mărturisiri astăzi se dovedește a fi neprețuit. Arhiva Galelor UNITER este azi un fond documentar și emoțional extraordinar. Mărturisirea lui Liviu Ciulei, a Ginei Patrichi, a lui Ion Lucian, a lui Petrică Gheorghiu, a lui Radu Beligan și multe altele rămân pentru posteritate. Interesul publicului pentru gală a fost imens. Ea se transmite încă de la început în direct. În primii ani se bloca circulația de mașini conduse de români grăbiți să ajungă acasă să prindă Gala la televizor“.
