13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalGala UNITER, ediţie bilingvă: premii, mărturisiri, muzică și poezie

Gala UNITER, ediţie bilingvă: premii, mărturisiri, muzică și poezie

Luni seară, în superba sală a Palatului Culturii din Târgu-Mureş, a avut loc cea de-a XXII-a ediţie a Galei UNITER, în cadrul căreia au fost premiaţi cei mai buni artişti din teatrul românesc în anul 2013.

Plecată pentru a treia oară „în lume“, după ce a poposit în 2007 la Sibiu, iar anul trecut la Iaşi, în cel mai frumos teatru din ţară, anul acesta Gala şi-a dat întâlnire cu spectatorii din Ardeal. Cum acesta este evenimentul anului, zeci de artişti au luat cu asalt oraşul Târgu-Mureş. Din pricina unei ploi reci, urbea nu a putut fi vizitată decât de cei mai temerari dintre turiştii „culturali“ veniţi la Gală. Dar clădirea în care a avut loc serbarea anuală a teatrului românesc i-a lăsat pe toţi cu gura căscată. Fast, bun gust şi eleganţă, cam aşa ar putea fi definit Palatul Culturii, construit într-un stil aparte, dacă este să-i dăm crezare lui Ion Caramitru, maestrul de ceremonii al Galei, stil intitulat „art nouveau ardelenesc“. Cum selfie-urile sunt în mare vogă, unii dintre artişti au ținut musai să se imortalizeze cu Palatul Culturii pe fundal, sau în sala de spectacol, pentru deliciul prietenilor de pe Facebook.

Târgu-Mureş este un oraş bilingv, de aceea nu e de mirare că Gala însăşi s-a conformat acestui lucru. Nici nu putea fi prea greu, din moment ce majoritatea nominalizaţilor erau vorbitori de limba maghiară. Profesionalismul şi talentul actorilor unguri din România este un fapt dovedit de mult, dar, dacă mai era nevoie, s-a demonstrat din nou cu această ocazie. Cele mai importante premii – pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun spectacol – au revenit unor producţii maghiare. László Bocsárdi, pentru „Hamletul“ montat la Teatrul „Tamási Áron“ din Sfântu-Gheorghe, a fost desemnat regizorul anului 2013, iar producţia Teatrului Maghiar din Cluj „Victor sau copiii la putere“, în direcţia de scenă a lui Silviu Purcărete, a fost desemnată cel mai bun spectacol. După cum remarca Tompa Gábor, directorul Teatrului Maghiar din Cluj, este pentru a opta oară când trofeul UNITER pentru cel mai bun spectacol îi revine acestei excepţionale trupe, după o serie de alte succese în regia lui Vlad Mugur, Andrei Șerban, Mihai Măniuţiu şi a lui Tompa Gábor însuşi.

Cele două producţii, „Hamlet“ şi „Victor sau copiii la putere“, şi-au împărţit nominalizările cu „Maestrul şi Margareta“, pus în scenă la Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu, tot de un regizor ungur, Zoltán Balász. Acest din urmă spectacol a fost şi marele învins al serii, căci nu a plecat acasă cu nici un trofeu UNITER, în pofida multiplelor nominalizări.

Pentru a celebra diversitatea lingvistică şi culturală a oraşului-gazdă, mai toţi premianţii și cei ce le-au înmânat trofeele şi-au încercat şi abilităţile de rostire elegantă în limba maghiară.

„Spovedanii“ şi amintiri

Au fost, ca de fiecare dată, şi câteva momente extrem de emoţionante. Victor Rebengiuc, primind premiul de excelenţă, le-a pomenit numele, ca într-o tristă litanie, colegilor lui de generaţie care au plecat de multă vreme dintre noi: Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silvia Popovici, Constantin Rauţchi şi mulţi alţii. Victor Rebengiuc a vrut să dedice premiul său „Generaţiei 1956“, cu atât mai mult cu cât bună parte din aceşti coloşi ai teatrului românesc nu au apucat să ia niciodată un premiu UNITER, căci, după cum se ştie, acestea au luat fiinţă după Revoluţia din 1989, fiind parte a vieţii noastre din democraţie.

Trecând de la cei care s-au dus la cei care vin tare din urmă, un alt moment plin de emoţie a fost cel în care Miklós Bács, actor al Teatrului Maghiar din Cluj şi profesor la Facultatea de Teatru din cadrul Universității „Babeş-Bolyai“, le-a acordat un premiu special tinerilor Andreea Gavriliu şi Stefan Lupu, pentru un spectacol de teatru-dans care a făcut carieră nu numai naţională, ci şi internaţională: „Zic-Zac“. Cei doi tineri au absolvit facultatea cu doar 6 ani în urmă, fiind chiar studenţii lui Miklós Bács. Acesta a mărturisit că îl încearcă cel mai mare păcat dintre păcatele capitale, şi anume mândria, sentiment care este „al dracului de dulce“. „De-acum pot spune că foştii mei studenţi zic, iar eu pot deja să zac“, a parafrazat marele profesor titlul creaţiei celor doi actori care sunt, la rândul lor, în bună parte, creaţia sa.  Regizorul Tompa Gábor a făcut şi el un fel de spovedanie plină de trăire, povestind că a crescut practic în lojile de la Palatul Culturii din Târgu-Mureş, căci în vremea copilăriei sale acolo funcţiona Teatrul Secuiesc, condus de legendarul său tată, Tompa Miklós, iar mama sa a slujit această scenă vreme de 60 de ani. „Și mama, şi fiica mea sunt acum cu mine. Fata mea s-a născut şi ea tot aici, bine, nu chiar în sala asta, dar tot la Târgu-Mureş“, a mai spus Tompa Gábor, spre amuzamentul publicului.

Diversitatea culturală s-a văzut şi la nivelul premiilor de interpretare. Căci, dacă premiul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit marelui actor clujean Cornel Răileanu (pentru rolul din „Ce nemaipomenită aiureală“), premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal i-a fost acordat Alexandrei Fasolă, pentru rolul titular din spectacolul „Yentl“ de la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti. Premiile pentru rolurile secundare au revenit actorilor Nicoleta Hâncu, pentru prestaţia sa din „Tartuffe“, spectacol pus în scenă de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, şi lui Valer Dellakeza, pentru rolul din „Familia Tót“, montat la Teatrul Naţional din Craiova de László Bocsárdi.

Premiile şi discursurile aferente lor au fost pigmentate cu câteva fragmente muzicale de mare rafinament, create de muzicieni ai Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureş, de Enikö Szilágyi, o fostă divă a filmelor româneşti de dinainte de 1989, revenită din Franţa special pentru Gală, dar şi de Adrian Naidin, care a susținut un recital ce le-a adus spectatorilor lacrimi în ochi şi nostalgie în suflete.

Târziu în noapte s-a încheiat cea de-a XXII-a ediţie a Galei UNITER, ca de obicei, cu şampanie şi cu aria pe care i-a dedicat-o Verdi acestei licori magice, care le-a deschis apoi tuturor, după ce a căzut cortina, cheful de vorbă. Aşa se face că premiile au fost îndelung dezbătute, la un pahar, până spre zorii zilei. 

Premiile UNITER 2014

Premiul pentru debut: Lucia Mărneanu şi Leta Popescu, pentru spectacolul „Parallel“, coproducţie GroundFloor Group şi ColectivA, la Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca

Premiul pentru teatru radiofonic: Două nuvele de Mihail Bulgakov: „Ştergarul cu cocoş“ şi „Beregata de oţel“, dramatizarea radiofonică şi regia artistică: Diana Mihailopol, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

  Premiul pentru cea mai bună scenografie: József Bartha,  pentru scenografia spectacolului „Hamlet“ – Teatrul „Tamási Áron“ Sfântu-Gheorghe

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Valer Dellakeza, pentru rolul Tót din spectacolul „Familia Tót“ – Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ Craiova

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar: Nicoleta Hâncu, pentru rolul Elmire, soţia lui Orgon din spectacolul „Tartuffe“ – Teatrul Metropolis Bucureşti

Premiul pentru critică de teatru: Mircea Morariu

Premiul pentru teatru TV: „Hedda Gabler“, regia artistică: Dominic Dembinski, producţie a Societăţii Române de Televiziune

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Cornel Răileanu, pentru rolul Personajul din spectacolul „Ce nemaipomenită aiureală“ – Teatrul Naţional Cluj

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Alexandra Fasolă, pentru rolul titular din spectacolul „Yentl“ – Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

Premiul pentru cel mai bun regizor: László Bocsárdi, pentru spectacolul „Hamlet“ –  Teatrul „Tamási Áron“ Sfântu-Gheorghe

Premiul pentru cel mai bun spectacol: „Victor sau copiii la putere“ de Roger Vitrac, regia: Silviu Purcărete – Teatrul Maghiar de Stat Cluj

PREMIILE

SENATULUI UNITER

  Premiul de excelenţă: Victor Rebengiuc

  Premii pentru întreaga activitate:

– Actor: Petru Ciubotaru

– Actriţă: Virginia Itta Marcu

– Regizor: Mihai Măniuţiu

– Scenografie: Anca Pâslaru

– Critică şi istorie teatrală: Zeno Fodor

PREMII

Speciale

Premiu special: traducătoarei Raluca Rădulescu, pentru cartea „Munca actorului cu sine însuşi“, de K.S. Stanislavski

Premiul special pentru teatru-dans: Andreei Gavriliu şi lui Ştefan Lupu, pentru spectacolul „Zic-Zac“

Premiul special pentru teatru-document: Gianinei Cărbunariu, pentru spectacolul-studiu „Tipografic majuscul“, coproducţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra (Slovacia), în parteneriat cu Teatrul Odeon

Premiul preşedintelui: actorului Eusebiu Ştefănescu, pentru contribuţia sa la frumoasa rostire a poeziei

Premiul Mecena: Carmen Palade Adamescu, preşedinte Unirea Shopping Center

Premiul British Council: Mihaela Păun, director al Centrului Cultural al Municipiului București (ArCuB), pentru management cultural

Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2013 – concurs organizat de UNITER, sub egida Casei Regale a României:  „În trafic“, de Alina Nelega

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă